Frigul din ultima perioadă a ucis doi ieşeni într-o singură zi

Bărbat bine îmbrăcat şi cu bani la el, găsit îngheţat bocnă în zona Bucium, pe stradă

vineri, 28 noiembrie 2014, 02:57
2 MIN
 Bărbat bine îmbrăcat şi cu bani la el, găsit îngheţat bocnă în zona Bucium, pe stradă

A fost resuscitat timp de mai multe ore, dar fără succes. Nu avea acte la el, şi pare să aibă în jur de 55 de ani. Un alt bărbat, de 40 de ani, a murit după ce a adormit în frig pe stradă, în Alexandru cel Bun.

Frigul a făcut primele victime la Iaşi. Două persoane şi-au pierdut ieri viaţa după mai multe ore de muncă zadarnică a medicilor care au încercat să-i resusciteze şi să le crească temperatura corporală. Cei doi pacienţi au fost găsiţi incon­ştienţi în diferite cartiere ale oraşului şi au fost transportaţi de echipaje SMURD în Unita­tea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiri­don“. Medicii spun că, cel mai probabil, bărbaţii nu aveau adă­post, şi de aceea au căzut victime ale temperaturilor scăzute.

Primul pacient a fost găsit zăcând în cartierul Alexandru cel Bun şi a fost dus la spital după ce cazul a fost semnalat de un trecător. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a găsit un bărbat în şoc hipotermic, în vârstă de 40 de ani, cu o temperatură centrală de 20 de grade Cel­sius. Pacientul, care cel mai probabil nu avea unde să se adăpostească, a fost resuscitat timp de 12 ore, însă nu a putut fi salvat“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost dus la Institutul de Medicină Legală, acolo unde se va stabili dacă singura cauză a decesului a fost hipotermia.

În jurul orei 23, miercuri noaptea, un alt bărbat îngheţat de frig, găsit în zona Bucium, a fost adus la Spitalul „Sfântul Spiridon“ de către un echipaj SMURD. Pacientul nu avea acte de identitate la el, în schimb era îmbrăcat bine şi avea asupra sa şi ceva bani. Medicii estimează că bărbatul avea în jur de 55 de ani. „Pa­cientul avea o temperatură centrală de 22 de grade Cel­sius, s-a încercat resuscitarea sa mai multe ore, dar fără succes“, a adăugat şefa UPU-SMURD.

Medicul a mai precizat că în spital se mai află un pacient găsit în şoc hipotermic care se află în stare gravă. Bărbatul în vârstă de 40 de ani, din Cotnari, suferă de diabet şi este în comă profundă. „Cel de-al treilea pacient este intubat şi ventilat mecanic. Pro­nos­ticul medicilor din ATI este rezervat în acest caz“, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu.

Hi­potermia poate provoca fri­soane, parestezii, slăbiciune, pierderea cunoştinţei sau decesul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii