Buluc la IPJ! Sute de tineri se bat pe posturile de agenţi fără studii de specialitate

miercuri, 06 aprilie 2016, 02:01
3 MIN

În jur de 300 de ieşeni vor să fie agenţi la posturile de poliţie din judeţ. Sunt disponibile 130 de locuri.

Zeci de ieşeni s-au îngrămădit luni şi marţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Ju­deţean pentru a căpăta o uniformă de poliţist, fără să treacă prin şcoala de poliţie. Surse din cadrul IPJ Iaşi au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că în cele două zile s-au înscris aproximativ 300 de candidaţi. Reporterii „Ziarului de Iaşi“ au fost ieri la sediul IPJ, unde anticamera de la intrare era plină cu vreo 20 de tineri, iar alţi 5 – 6 erau afară, completând hârtiile.

Poliţistul de la intrare, care are rolul de a înregistra toţi vizitatorii, nu mai prididea. „Nu mai fac faţă!“, a spus acesta râzând, încercând să îndrume toţi candidaţii. Pe măsură ce intrau tinerii, poliţistul de serviciu alcătuia grupuri care apoi erau trimise la etajul 1, la Resurse Umane.

Repre­zentanţii Poliţiei au precizat că luni s-au înscris vreo 150 de candidaţi. Tinerii care vor să se înscrie la concursurile pentru cele 130 de slujbe de poliţişti trebuie să ştie că posturile sunt în mediul rural. De asemenea, aceştia mai trebuie să ştie că posturile cele mai vânate vor fi cele de lângă municipiul Iaşi. Aceştia mai au timp să se înscrie până vineri.

Cei care vor să se înscrie, trebuie să aibă la ei doar cartea de identitate, urmând ca până pe data de 15 aprilie să aducă dosarul complet cu documentele cerute, urmând ca pe data de 14 mai să se desfăşoare concursul.

Printre preferințele tinerilor sunt două posturi în Leţcani, un post la Popricani, unul la Valea Lupului, două la Tomeşti, două în Miroslava şi alte patru la Holboca. Mai sunt posturi în localităţile Vânători, Tomeşti, Ţigănaşi, Todireşti, Strunga, Stolniceni Pră­jescu, Răducăneni, Ruginoasa, Oţeleni, Moţca, Lespezi, Lungani, Ion Neculce, Cotnari, Coarnele Caprei etc.

În total, sunt disponibile 130 de posturi din sursă externă, adică civili care nu au făcut o şcoală de poliţie. Pentru aceste posturi nu există limită de vârstă, iar programul de înscriere este între orele 9 – 18

Condiţiile pentru accesul în această carie­ră: înălţimea de 1,60 m pentru femei şi 1,65 m pentru bărbaţi. Concursul propriu-zis va consta în probele sportive de rezistenţă şi abdomen, cu bareme conform vârstei. În afară de evaluarea performanţelor fizice, mai sunt un test tip grilă, şi un interviu de departajare, dacă va fi cazul. Înainte de acestea însă, candidaţii vor fi eva­luaţi din punct de vedere medical şi psiholo­gic.

De asemenea, printre altele, dosarele trebuie să conţină pe lângă cererea de înscriere, copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul studiilor, copii ale actelor de identitate, carnetul de muncă sau a livretului militar, copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţiei, fiicei sau fiului, de căsătorie sau ho­tărârii judecătoreşti privind starea civilă.

De asemenea, la dosar mai trebuie pus CV-ul şi tabelul nominal cu rudele candidatului, cazierul judiciar, dar şi copia permisului de conducere.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii