Campanii şi alegeri

Să începem cu vecinii noştri bulgari, care au votat ieri în primul tur al prezidenţialelor. Cum acest text este încheiat cu multe ore înainte de difuzarea primelor exit-poll-uri, mă limitez să reiau anticiparea aproape generală a comentatorilor: verdictul va apărea duminica viitoare, în urma unui balotaj între Ţeţka Ţaceva, candidata formaţiunii de centru-dreapta GERB, aflată la guvernare, şi socialistul Rumen Radev, general, fost comandant al aviaţiei militare. În mod normal, doamna Ţaceva porneşte favorită, iar rezultatul primului tur – exceptând cazul în care vom avea parte de o surpriză de proporţii – îi va oferi premierului Boiko Borisov o imagine mai clară asupra oportunităţii de a convoca alegeri parlamentare anticipate cândva la începutul anului viitor, spre a-şi reînnoi mandatul. În Bulgaria, instituţia preşedintelui nu (mai) are o prea mare influenţă executivă, dar confruntarea este mereu importantă, mai ales că alianţele pentru turul secund pot prefigura eventuale coaliţii guvernamentale, după legislative.

Vor veni, marţi, mult-aşteptatele alegeri din Statele Unite, pe care le voi aborda pe larg în articolul de săptămâna viitoare. Pentru moment, voi spune doar că Hillary Clinton este favorită, dar sondajele de opinie ar putea subestima opţiunile în favoarea lui Donald Trump: unii respondenţi ar putea alege să nu le dezvăluie tocmai pentru că un astfel de vot reprezintă o deviere de la cadrul etico-politic „normal” al democraţiei americane. Altfel, nu ar surprinde pe nimeni dacă Republicanii şi-ar păstra majorităţile în Camera Reprezentanţilor şi (probabil, diminuată) în Senat, precum şi scorul pozitiv în privinţa funcţiilor de guvernator.

Întrucât turul secund al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova se va desfăşura duminica viitoare, nu voi putea comenta rezultatul decât în articolul din 21 noiembrie. Asemenea multor cititori, mi-aş dori ca victoria să revină doamnei Maia Sandu, care promite să încerce definirea unui traseu democratic şi european. Dar atunci când un candidat porneşte de la 48 la sută în primul tur, ar fi favorit chiar şi în absenţa sprijinului venit din partea altor partide, spre a nu mai aminti de instituţiile sociale ce se opun categoric occidentalizării ţării. Aşadar, în lipsa unor evenimente care să ducă la o mobilizare extraordinară a segmentelor pe care se bazează d-na Sandu, prima şansă aparţine candidatului socialist, Igor Dodon. Totuşi, nimeni nu trebuie să se declare învingător înainte de luptă.

Franţa se pregăteşte de alegeri prezidenţiale, la anul, iar cele două tabere recurg la alegeri preliminare („primare”) pentru desemnarea candidaţilor. Dreapta este mai grăbită, programând competiţia pentru 20 şi 27 noiembrie. Sistemul este cel folosit la scrutinul prezidenţial propriu-zis: candidaţii iau parte la un prim tur, iar în lipsa unui învingător cu majoritate absolută se organizează balotajul între primii doi clasaţi. „Corpul electoral” nu este limitat la membrii formaţiunilor consacrate ale zonei de centru şi centru-dreapta – între care dominantă este cea intitulată „Republicanii” -, ci poate cuprinde orice alegător ce plăteşte o taxă modică şi semnează o declaraţie de susţinere a valorilor acestei familii politice. Cea mai mare parte a atenţiei observatorilor politici se concentrează asupra eforturilor de revenire ale fostului şef al statului, Nicolas Sarkozy, care se vede confruntat de o veritabilă coaliţie creată în sprijinul lui Alain Juppé, politician mai vârstnic, rafinat şi non-conflictual. În mod normal, dată fiind distribuţia preferinţelor în ansamblul sistemului politic francez, învingătorul din noiembrie devine principal favorit pentru Palatul Élysée, înaintea reprezentanţilor stângii şi extremei drepte.

Luna noiembrie va fi marcată şi de campania pentru turul secund al prezidenţialelor austriece, reprogramat pentru 4 decembrie. Austria este singura democraţie occidentală stabilă în care o instanţă constituţională s-a văzut nevoită să dispună repetarea votului din luna mai, din cauza unor încălcări de procedură la numărătoarea voturilor -, deşi nu a fost vorba de fraude. Aşadar, ecologistul Alexander van der Bellen (candidat independent) se va confrunta din nou cu reprezentantul extremei drepte, Norbert Hofer, într-o competiţie despre care se crede că va fi influenţată de atenuarea temerilor şi frustrărilor generate de migraţia musulmană, prin comparaţie cu luna mai. Oricare ar fi rezultatul, semnificaţia scrutinului nu trebuie exagerată, dată fiind implicarea redusă a şefului statului în chestiunile executive.

Mai sunt destule evenimente electorale ce ar merita amintite, dar pe care nu le pot discuta aici. Spre exemplu, faza finală a campaniei pentru referendumul privind reforma constituţională din Italia (4 decembrie) devine foarte interesantă, pe fondul aparentei superiorităţi a taberei „Nu”. O victorie a acesteia ar putea duce la demisia guvernului şi la reintrarea ţării într-o logică de criză politică. În fine, încheiem în zona cu care am început – Balcanii. Alegerile legislative din Macedonia ar trebui să marcheze ieşirea ţării dintr-o zonă politică periculoasă, în care adversarii se acuză reciproc de practici antidemocratice. Să sperăm că după toate aceste cazuri de consultări electorale, inclusiv cel al României, vom putea conchide că procesul electoral funcţionează bine şi că alegătorii vor avea parte de ceea ce doresc (şi merită) majorităţile. 

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii "Mihail Kogălniceanu”

Publicitate și alte recomandări video