Câteva diferenţe (remarcabile) dintre fascism şi socialism

1. Toate versiunile de fascism (inclusiv naţional-socialismul) au ca model economic o versiune sau alta de (neo)mercantilism: interpretarea economiei ca joc de sumă nulă, protecţionism economic, dezvoltarea industriei locale (combinată cu controlul salariilor), control naţional asupra mişcărilor de capital şamd.

Prin contrast, toate versiunile clasice de socialism au ca model economic orientarea producţiei dinspre dorinţe spre nevoi şi transformarea, într-un fel sau altul, a mijloacelor de producţie în bunuri publice.

Pe scurt, fascismul se opune capitalismului din perspectivă (neo)mercantilistă (o face şi azi, când combate globalizarea), în timp ce socialismul se opune capitalismului din perspectiva tipului de proprietate asupra mijloacelor de producţie şi a scopului producţiei (producţia trebuie să satisfacă nevoile, nu dorinţele).

2. Din (1) rezultă o altă diferenţă importantă: fascismul nu este ostil proprietăţii private (ci doar acelor proprietăţi private deţinute sau controlate de capitalul străin); socialismul, în schimb, în toate formele lui, doreşte abolirea într-un fel sau altul a proprietăţii private (cel puţin când vine vorba de mijloacele de producţie).

Fasciştii italieni şi naziştii germani nu au naţionalizat economia şi nici nu şi-au propus vreodată aşa ceva. Dimpotrivă, scopul lor a fost autohtonizarea economiei (prevalenţa capitalului privat autohton asupra celui „străin”). Comuniştii (marxist-leniniştii), în schimb, şi-au făcut un punct central din naţionalizarea economiei.

3. Teoria valorii-muncă a bunurilor şi serviciilor este un punct central al tuturor versiunilor clasice de socialism. Pe baza ei, socialiştii dezvoltă teoria exploatării muncitorilor de către patroni/capitalişti.

Nicio versiune de fascism nu a dezvoltat o teorie a exploatării muncitorilor. Dimpotrivă, fascismul, în toate formele lui, dezvoltă teoria exploatării autohtonilor de către străini (dar nu prin teoria valorii-muncă, ci prin teoria care interpretează libera concurenţă ca pe un tip de privilegiu prin care străinii îşi însuşesc resursele autohtonilor).

Pe scurt, fascismul, în toate formele lui, este ideologia capitalului privat autohton conservator. Socialismul clasic, în schimb, este ideologia proletariatului industrial care se percepe o victimă a capitalului (indiferent de originea acestui capital).

E uşor de observat că toate diferenţele de până aici decurg simplu din diferenţa dintre (neo)mercantilism şi teoria marxistă a exploatării.

4. Toate versiunile de fascism sunt suveraniste. Idealul lor politic este naţiunea. Toate versiunile de socialism sunt, în schimb, internaţionaliste. Idealul politic este, în acest caz, frăţia (globală a) muncitorilor industriali.

5. Ca o consecinţă a punctului de mai sus, toate versiunile de fascism acţionează în vederea unei revoluţii naţionale (naţiunea fiind definită aici în termeni etnici, rasiali, autohtonişti şi uneori chiar religioşi).

În schimb, toate versiunile clasice de socialism acţionau în vederea unei revoluţii a proletariatului industrial.

Fasciştii (generic spus) sunt rasişti şi xenofobi. Socialiştii (tot generic spus) sunt anti-burghezi. Obiectul urii este cu totul altul.

6. Toate formele de fascism exhibă o bună doză de conservatorism social. Asta nu înseamnă că toţi cei care împărtăşesc valori morale conservatoare sunt fascişti, ci doar că fasciştii sunt o specie a celor conservatori din punct de vedere social. În plus, „autoritatea” şi „ierarhia” (fie presupus „naturală”, fie doar funcţională/ raţională) sunt valori centrale ale fascismului.

Diferitele versiuni de socialism sunt, în schimb, mai degrabă liberale din punct de vedere moral. Emanciparea femeii, de exemplu, e o temă centrală în toate variantele de socialism. Pe de altă parte, deşi autoritarismul este prezent în unele versiuni de socialism, ideea de ierarhie lipseşte din orice formulă socialistă. Pe scurt, ierarhia nu face parte din valorile centrale ale socialismului.

Este adevărat că unele regimuri socialiste dezvoltă puternic componenta conservatorismului social (cazul regimului Ceauşescu e celebru în acest sens), dar asta reprezintă mai degrabă o deviere de la doctrină.

Bun, cred că diferenţele astea sunt suficiente. Ele explică – şi ne ajută să înţelegem – de ce fascismul este o familie de doctrine care aparţine extremei drepte, în timp ce socialismul este o familie de doctrine care aparţine stângii şi extremei stângi.

Nu, în ciuda a ceea ce cred pseudo-experţii noştri de pe Facebook şi în ciuda a ceea ce citim în diferite fiţuici ale conservatorilor americani (în special ale celor din zona radical-conservatoare), fascismul nu e de stânga şi nu are nimic comun cu vreo versiune de socialism.

În realitate, fascismul este un grup de ideologii care face parte din grupul mai larg al ideologiilor conservatoare. Iar conservatorismul (generic vorbind) este o familie ideologică aparţinând dreptei politice. Să nu uităm, de exemplu, că mercantilismul ca viziune/ doctrină economică precede capitalismul liberal cu 2-3 sute de ani şi că opoziţia la liberalismul economic din perspectivă (neo)mercantilistă e, în consecinţă, o opoziţie de tip conservator, o tentativă de revenire la un model anterior celui liberal (eventual cu adaptările de rigoare).

Prin contrast, opoziţia socialistă clasică la capitalismul liberal este una care se percepea ca fiind post-liberală. Ea nu îşi propunea revenirea la capitalismul mercantilist, ci construirea unui model economic cu totul nou, prin care capitalismul de orice fel, liberal sau nu, să fie depăşit.

Şi două note de final.

a. Da, Hitler şi-a numit partidul „naţional-socialist”, dar asta nu pentru că ideologia lui ar fi reprezentat vreo (nouă) variantă de socialism, ci doar pentru că, la jumătatea anilor ’20 ai secolului trecut, „socialism” era un cuvânt foarte trendy, care atrăgea oamenii, iar Hitler se pricepea extrem de bine la marketing politic.

b. Da, Mussolini a făcut parte, în tinereţe, din cercuri socialiste, dar le-a părăsit tocmai pentru că revoluţia naţională şi (neo)mercantilismul i s-au părut mai atrăgătoare decât revoluţia proletară şi teoria marxistă a exploatării. Mussolini şi-a păstrat, adică, anti-liberalismul, dar i-a dat o coloratură radical diferită de anti-liberalismul socialist.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video