Cum arată un „perpetuum mobile” economic marca PSD?

Pentru a justifica debarcarea guvernului Grindeanu, Liviu Dragnea le spunea românilor că nu poţi implementa programul de guvernare doar "Binişor", ci, se subînţelege, doar Magna cum Laude. Aşa am ajuns la guvernul Mihai Tudose (un premier mândru de "puterea sa de muncă"). Problema e că nu vom şti niciodată dacă noul cabinet ar fi reuşit să depăşească stadiul de "Binişor" ajungând la "Bine" sau "Foarte Bine" pentru simplu motiv că celebrul program de guvernare PSD s-a dat între timp de trei ori peste cap şi s-a transformat, cel puţin declarativ, într-un fel de opus al său: de la "Dat" la "Luat".

În fapt, cu greu poţi să consideri noile "intenţii" pesediste un nou program de guvernare, chiar dacă tehnic asta s-a votat în Parlament, la pachet cu noul guvern. E destul de limpede că ne-au fost prezentate o serie de propuneri disperate de adus bani la buget, multe retractate între timp, menite să acopere o gaură financiară de altfel previzibilă. Acestea au fost livrate public haotic, fără nici un fel de analiză de impact sau chiar de legalitate. De pildă, renunţarea la impozitul pe profit în favoarea unuia pe venituri încalcă o reglementare UE conform singura taxă asociată vânzărilor poate fi doar TVA. Există, e drept, câteva excepţii acceptate la microîntreprinderi, dar discutăm de un teritoriu economic marginal care presupune în acelaşi timp acordul contribuabilului pentru acest tip de taxare. În plus, dincolo de asta, o astfel de măsură ar face brusc inoperante toate acordurile de evitare a dublei impozitări semnate de-a lungul timpului de statul român.

Dar cum s-a ajuns aici? PSD a plusat cu promisiunile populiste în primul program de guvernare, chiar peste cele declarate în campania electorală, din două motive: 1. a dorit să anestezieze populaţia pentru a putea avea câmp liber pentru introducerea unor modificări substanţiale în sistemul de justiţie (în acest punct e important totuşi de spus că unele dintre acestea, precum cele referitoare la abuzul în serviciu, erau absolut necesare în primul rând pentru că erau impuse de decizii ale CCR şi în al doilea rând pentru că permiteau abuzuri ale procurorilor); 2. o parte dintre promotorii programului, între care şi Darius Vâlcov, chiar sunt convinşi că revăsarea generoasă de bani către bugetari va impulsiona masiv economia şi va asigura astfel venituri suplimentare la buget, ceea ce va asigura în viitor sustenabilitatea măsurilor luate.

Ultima ideea merită o discuţie mai amplă. Avocaţii acesteia dau senzaţia că au descoperit un fel de perpetuum mobile economic, o soluţie miraculoasă capabilă să transforme ţara instantaneu într-un tigru european. Logica cu care se operează este următoarea: dacă măreşti masiv salariile bugetare şi pensiile şi mai impui în economia privată un salariu minim mărit substanţial oamenii vor cheltui mai mult, consumul va creşte, deci va creşte şi economia. Sigur, mulţi se vor întreba imediat cum de nu le-a venit şi altora în trecut o astfel de idee genială? Numai că deşi pe termen scurt această formulă dă rezultate destul de repede apar şi dezechilibre structurale cu efecte negative majore. E adevărat, în lume există economii în care grosul PIB-ului este asigurat de consumul intern. În Statele Unite nivelul este de 70 de procente, însă americanii îşi pot permite asta din moment ce dolarul este valuta globală şi chiar şi acolo experţii atrag atenţia că acest comportament nu mai poate continua la nesfârşit.

Principala problemă este că stimularea "generoasă" a consumului duce la creşterea explozivă a importurilor din moment ce majoritatea "cumpărăturilor" provin din afara ţării, de la maşini de spălat, frigidere şi televizoare la materiale de construcţii sau chiar produse alimentare. Plus banii cheltuiţi pe turismul extern. Chiar în absenţa unui stimul masiv de tipul celui preconizat de PSD în 2016 importurile au depăşi cu circa €10 miliarde exporturile (€67,34 miliarde în raport cu €57,39 miliarde). Iar în primul trimestru al acestui an diferenţa a fost de €2,3 miliarde. Ceea ce e o problemă, chiar dacă trebuie subliniată dinamica pozitivă remarcabilă a exporturilor româneşti (au crescut şi în primul trimestru din 2017 cu 11,5% faţă de acelaşi trimestru din 2016!) care, iată, aviz nostalgicilor după perioada comunistă, sunt de 4 ori mai mari ca înainte de 1989.

Pentru a nu genera o inflaţie semnificativă (prin deprecierea Leului în raport cu Euro) această diferenţă trebuie acoperită prin intrări de capital din exterior (investiţii străine, fonduri europene), însă asta nu s-a putut face decât parţial în trecut. Deficitul de cont curent – diferenţa dintre sumele în valută care intră în ţară şi cele care ies, a fost de peste aproape €2 miliarde în 2015 şi de €4 miliarde în 2016. Or, e discutabil având în vedere experienţa de până acum, că vom avea parte de minuni în 2017, de pildă prin atragerea spectaculoasă de fonduri europene, astfel încât o explozie a importurilor ca urmare a creşterii consumului să nu mărească serios diferenţa dintre intrările şi ieşirile de valută. Iar acesta este doar unul dintre aspecte. Probleme grave sunt şi la fondul de pensii care devine an de an tot mai nesustenabil, deficitul în creştere trebuind a fi acoperit de la bugetul de stat. În plus, chiar dacă climatul economic din Europa arată relativ bine în acest moment să nu uităm că ne aflăm într-un context geopolitic extrem de fluid. O nouă criză a refugiaţilor, o nouă criză financiară grecească (unde nu s-a rezolvat nimic la nivel fundamental), deterioarea continuă a relaţiilor transtatlantice, un conflict comercial major între America şi China pot oricând să provoace şocuri economice de mare impact pentru o economie relativ mică şi fragilă ca a României.

Ce se va întâmpla în continuare e încă greu de spus. Cum PSD va trebui să renunţe fie datorită reacţiilor publice, fie datorită unor impedimente de ordin legal, la multe dintre soluţiile menite să acopere găurile financiare provocate de măsurile populiste asumate în primul program de guvernare, va avea de ales între a merge în continuare pe pilot automat sperând într-o minune dumnezeiască, şi între a renunţa/ amâna la multe dintre ele pe 2-3 ani, cu un previzibil impact electoral. Numai că deşi se confruntă cu probleme majore de imagine şi tocmai a instalat la Palatul Victoria unul dintre cei mai slabi prim miniştri din 1990 încoace, pe termen mediu PSD rămâne formaţiunea politică cea mai solidă într-un context în care, mai ales după evaporarea "bulei USR", practic toţi actorii din peisajul politic autohton sunt complet prăbuşiţi la nivel de credibilitate. 

Publicitate și alte recomandări video