De ce Chişinăul nu e Kiev

La noi lesne se pot aglutina idei şi evenimente după un principiu foarte larg răspândit (în sensul că poate fi detectat aproape peste tot), dar niciodată discutat fără menajamente, chirurgical: principiul obedienţei. Gândiţi-vă ce prilej de amuzament & stupoare ar fi să adunăm la un loc toată poliloghia de Ziua Independenţei (editoriale, interviuri, reportaje, discursuri etc.): se sparie gândul, vorba cronicarului, de câtă ipocrizie putem aburca. Dar „ipocrizie” e încă o vorbă dulce: mai nimerit ar suna „ticăloşie”. Pentru că e o ticăloşire profundă, până în structuri. Ne dăm foarte băţoşi (mai ales cu prilejul Independenţei, evident), în timp ce atitudinea noastră interioară e de sclavi. Sau, nici măcar de sclavi, pentru că la sclavie nu se consimte. Termenul ar fi „lacheu”, oricât de „nepatriotic” şi denigrator le-ar suna unora. Asta ne face, de pildă, să sărbătorim, pe 23, într-o inconştienţă generalizată (cu excepţii de numărat, literalmente, pe degere), Ziua Armatei Sovietice. S-a întâmplat să fiu duminica trecută în capitală. Chiar lângă Arcul de Triumf, un grup gălăgios de tipi în kaki, manevrând nişte arme. Mă dau mai aproape: Kalaşnikov-uri, mitraliere, pistoale Stechkin! Indivizii, cam euforici, unii cu nasurile de-a binelea roşii. La câţiva paşi – mai către Piaţă – mulţime de „privitori ca la teatru”. Doi sau trei poliţişti, pe margine, cătând sau protector, sau plictisiţi. Tipii în uniforme ale fostei armatei au şi un microfon, spun ceva apăsat, se aud urale, în fundal, o pancartă, inscripţionată, desigur, cu roşu: salvă armatei sau cam aşa ceva. O scenă de lugubru deja vu pentru cine a trăit realmente sub regim. Încolo, pe stradă sau în local, bărbaţi între 30 şi 60 (asta ar fi marja), cu aceeaşi expresie stereotipă de macho, aburiţi, după tipic, vorbind în gura mare.

Nici n-ar fi nevoie de comentariu aici: inerţia asta şi, mai ales, felul – grotesc şi bahic – în care se manifestă, indiferent de palier şi educaţie, spune tot ce e de spus în materie substanţă etnică: malformarea se vede mai bine prin banalităţi, hibele structurale sunt camuflate în profan…

Unde ar fi de comentat puţin e, cu o expresie deocamdată generică, perfidia Guvernului şi complicitatea pe bază de inerţie (aş fi zis emasculare, dar las de la mine acum…) a presei. Despre ce este vorba. Ai noştri mai pun de-un recensământ şi se ştie prea bine, din experienţele anterioare, dacă la mijloc nu e cumva o regulă de aur (chit că nescrisă încă) a genului, că documente din astea sunt bâte grele în mâinile manipulatorilor de meserie (dar şi a diletanţilor, la o adică: ăştia ţin prim-planul agapelor şi cum-necum, rudimentar şi gutural, constrâng opinia publică). Totul e să le concepi cum se cuvine, unghiul de interogaţie contând, aici, într-un mod decisiv. Chestionarul pentru viitorul recensământ s-a strecurat cumva în public, dar nu atât în scop de dezbatere (o miză utopică într-o lume debusolată), cât mai cu seamă ca test. Ce îşi va fi spus sforarul, strecurând în Chestionar mica ticăloşie cu patronimicul? Dacă înghit ăştia nada şi acum, în anul de graţie 2014, după atâta limbă şi alfabet, după nămeţi de articole de cultivare a limbii, e musai pentru că moldovenii mătincă nu-s români! Că electoratul nici n-a mişcat, ce să zic, q. e. d. Dintre presari însă – categoria care ar fi trebuit să sară la unison – singurul care a reacţionat a fost „Timpul.md” şi doar, presupun, pentru că directorul său, Constantin Tănase, e lingvist de formaţie. În rest, tăcere – ca marcă evidentă a inconştienţei. Presa noastră, de altfel, e o temă aparte. Mai formează conştiinţe? Cum e, cum cată să fie jurnalistul basarabean la ora actuală? Fişa lui de identitate, stabilită în amănunt, ar explica, sunt sigur, hoarda de inconsecvenţe şi laşităţi, parti-pris-urile, muntele de rateuri ş.a.m.d., pe o linie în care încap, efectiv, toţi anii tranziţiei noastre. Şi pe asemenea poteci, denivelate şi pline de scaieţi, şerpuind prin văgăuni şi gunoaie (oh, astea, mai ales, sunt inerente!) se poate înţelege de Chişinăul nu e Kiev…

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

Publicitate și alte recomandări video