Doi bărbaţi cu coloana ruptă în accidentul cu şase victime de la Sârca

vineri, 25 iulie 2014, 01:57
2 MIN
 Doi bărbaţi cu coloana ruptă în accidentul cu şase victime de la Sârca

Cei doi vor fi operaţi. Accidentul s-a produs după ce o camionetă a intrat în curbă pe contrasens, din cauza vitezei şi a ploii.

Două victime în stare gravă în urma accidentului de ieri-seară de la Sârca. Şase persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon“ după ce alaltăieri, într-o curbă din zona localităţii Sârca, o camionetă a intrat pe contrasens pe carosabilul ud de ploaie şi a lovit alte doua maşini.

La faţa locului au ajuns echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Iaşi, ale Serviciul de Ambu­lanţă Judeţean (SAJ) Iaşi, cât şi o ambulanţă din Neamţ care se afla în zonă. Cei patru bărbaţi şi cele două femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani, au suferit în mare parte fracturi cu plăgi. Mai uşor au scăpat pacientele, una fiind transferată la Spitalul de Neurochirurgie pentru investigaţii, iar cea de-a doua va trebui să urmeze un tratament oftalmologic, prin urmare nu a rămas internată.

În privinţa celor patru bărbaţi, medicii au spus că sunt conştienţi, stabili, doar că din cauza fracturilor vor necesita tratament o perioadă mai îndelungată. „Trei pacienţi au fost internaţi la Secţia de Ortopedie. Doi dintre ei au fractură de femur. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a suferit o dublă fractură de coloană, iar cel de 21 de ani are o fractură simplă de coloană. Din fericire, fracturile de coloană sunt fără interesarea măduvei, ceea ce înseamnă că nu sunt paralizaţi. Tocmai de asta sperăm la un prognostic favorabil. Ei urmează să fie operaţi. Al treilea pacient de la Ortopedie este în stare mai bună, are doar fractură ce necesită mobilizare, nu neapărat intervenţie chirurgicală“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD.

Starea celui de-al patrulea pacient, un student de 21 de ani, este bună, el fiind internat, pentru supraveghere, la Secţia de Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon“ după ce a suferit o contuzie ab­dominală din cauza accidentului în care a fost implicat.

CITEȘTE ȘI: FOTO și VIDEO Grav accident într-o curbă, la Sârca: trei maşini implicate, şase oameni la spital

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii