Fecioara – pământ românesc

Responsabilitatea reprezintă o virtute faţă de care românii păstrează, în genere, o distanţă considerabilă. De aici şi înclinaţia mai redusă către faptă, sau chiar către afirmarea dreptului la opinie. Căci dacă faci sau afirmi ceva poţi fi criticat şi atunci trebuie să dai vina pe altul şi altul pe tine şi iese un întreg tămbălău. Cu asta ne hrănim. În loc să punem onest piatră peste piatră şi să clădim ceva durabil, în loc să spunem fără frică adevărul, pierdem timpul într-o gâlceavă fără sfârşit. Am trăit s-o văd şi pe sora lui Adrian Năstase invocând justiţia divină, care o va repara – nu-i aşa – pe cea pământeană. Să fie sigură doamna că aşa se va întâmpla, doar că mă tem că pedepsele vor fi mult mai grele. La fel în cazul tuturor celor care am greşit. Căci nu e nimeni rupt din soare, dar foarte puţini îşi asumă responsabilitatea, se căiesc şi rămân drepţi în lumină. Căci există iertare, există iubire, fapta trebuie condamnată, dar omul trebuie ajutat să se îndrepte, să nu se piardă. Numai că trebuie să vrea şi el. E necesară o mică schimbare de conştiinţă.

Conştiinţa noastră socială e ciuruită rău. Prea multe certuri intestine, prea multă dihonie. Avem nevoie de un proiect de societate viabil. Noi trebuie să vieţuim conştient, să fim creativi, nu doar să vegetăm, nu doar să supravieţuim. Tradiţii şi valori avem şi cred că la ele trebuie să ne întoarcem. Nu cred că merge un implant occidental, peste fondul bizantin, cu o solidă componentă slavă, dar şi cu una central-europeană. Mă uitam cu câtă dârzenie la Pungeşti, o mână de ţărani îşi apără pământul. De ce? Pentru că e singura lor sursă de trai. În conflict cu a zecea multinaţională a lumii, cu tehnologia cea mai actuală, nimic nu-i va convinge că natura nu va fi stricată. La polul opus, o altă multinaţională are sprijinul locuitorilor la Roşia Montană, dispuşi să sacrifice viitorul zonei pentru locuri de muncă pe termen scurt, dar se opun specialişti şi majoritatea societăţii civile. E doar un aparent paradox, pentru că în ambele cazuri fiecare apără ce are ca sursă principală de existenţă, la fel ca în Evul mediu.

Asumarea responsabilităţii înseamnă să o faci întâi faţă de propria persoană. Vezi poate ţi-ai greşit cu ceva şi îndreaptă. Asta ajută la câştigarea autoîncrederii. Veţi crea astfel mai mult şi nu neapărat din nevoie sau disperare. Dar pentru asta trebuie să fii treaz. Dacă încă nu eşti, trebuie să te trezeşti. Dar asta înseamnă să respiri conştiinţă. Bine aţi venit în lumea celor treji! Nu vă prindeţi în drama umană. Totul se schimbă în ritm accelerat. De pildă, au apărut copii perfect sănătoşi cărora li s-au inoculat gene de la trei părinţi? Vă daţi seama ce oportunităţi deschide această reuşită în genetică. Practic, va apărea şi se va impune treptat o nouă rasă umană.

Trebuie să acceptăm sincronicitatea. Putem gândi la fel în acelaşi timp fără să ne coordonăm. Sau, există lumi non-fizice. De ce n-aş putea trăi simultan în câteva dintre ele? Mi-ar plăcea să am peste tot aceeaşi parteneră, să fie jumătatea mea de sferă, să reîntregim sfera iniţială. E foarte important pentru arhitectura universului. Vedeţi, noi abia descoperim globalizarea ca sumă a interdependenţelor realizate aici pe pământ. Dar dacă am conştientiza năvodul deja întreţesut la scara galaxiei noastre, de pildă, sau a norului de galaxii Fecioara, din care facem parte? Creaţia e unitară, presupune astfel de interdependenţe, fac parte din farmecul lumilor. Dacă ne-am trezi şi am accepta că albul e alb, dar că există atâtea nuanţe de alb, ni s-ar deschide oportunităţi de vis…. Asta înţeleg eu prin globalizare, spre deosebire de mondializare.

Deja ne-am obişnuit cu tehnologia 3D. Există, se înţelege nD şi ăsta e Multi-versul în care trăim. Acum am ales să fim aici. Probabil că avem oarece treabă sau, pur şi simplu, asta meritam. Ce facem aici nu e deloc lipsit de importanţă, dar dacă începem măcar să înţelegem necuprinsul, vom face un salt cuantic în sus, în forma unui tirbuşon. Totul e să avem conştiinţa curată, sufletul liber, neagăţat de tot felul de tinichele şi spiritul pătrunzător. Ne identificăm cu acestea trei pentru a înţelege cine suntem şi cum de ne permitem să dansăm prin spaţii, sincron. Fizicienii celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea au ajuns departe, în frunte cu Feynman, dar lumea nu-i înţelege. Noi suntem ocupaţi pe la Pungeşti, pe la Roşia, discutăm până cădem laţi câte luni o să facă Nastase, Fenechiu şi tot neamul lor. Despre laserul de la Măgurele, nu se mai aude nimic. Despre Institutul Cantacuzino, la fel. Despre Universitatea ”Cuza” din Iaşi, la fel. Să precizăm măcar faptul că are muzeu…

Principala sursă de energie a viitorului va fi vidul, iar costurile vor fi insignifiante. O să avem nevoie de energie pentru călătorii mai ales, pentru a hoinări dint-un punct în altul şi pentru prelungirea vieţii. Cine ştie deja acţionează, inovatori privaţi mai ales. Apoi, cum ştim de la Einstein, o parte din energia aceasta inepuizabilă, dar care poate încăpea într-un gând, se va transforma în materie. Ţăranii din Pungeşti vor primi pământ, cei din Roşia Montană aur şi politicienii vor primi bani, mulţi bani şi mobilă din China. Dar minte, mă întreb, cine va primi? Cine va cere, se înţelege. Dar nu cred că va fi înghesuială mare, pentru că noi suntem foarte, foarte deştepţi, chiar şi aşa în semi-transă autoindusă, şi cercetători şi descurcăreţi şi ne pricepem la toate…, numai cu munca nu ne putem decide şi ştiţi… cu responsabilitatea.

Publicitate și alte recomandări video