Domnilor şefi ai Salubris, treziţi-vă odată! Mai avem puţin şi ne vor ataca câinii fără stăpân chiar în bloc

Fetiţă de 8 ani desfigurată de maidanezi în Copou. Sandwich-ul din mână i-ar fi atras

marți, 21 februarie 2017, 03:00
5 MIN
 Fetiţă de 8 ani desfigurată de maidanezi în Copou. Sandwich-ul din mână i-ar fi atras

Micuţa va sta internată câteva zile. Salubris ne serveşte veşnica explicaţie: câinii din zonă stau pe domenii private, şi nu pot fi prinşi. Incidentul a iscat şi dispute politice, PNL Iaşi criticând din nou inactivitatea Primăriei în domeniu.

O fetiţă în vârstă de 8 ani a fost atacată ieri după-amiază pe stradă de doi câini maidanezi, care au muş­cat-o de faţă, chiar în zona Copou, pe strada Codrescu, când fetiţa se întorcea de la un magazin. Solicitarea prin apel telefonic la 112 a fost înregistrată la ora 13.11.

Fetiţa ţinea în mână un sendviş, lucru ce pare să fi atras atenţia a doi câini, care s-au năpustit asupra ei. Fratele victimei spune că fetiţa era plină de sânge, cu muşcături pe faţă, şi că s-a prăbuşit la pământ atunci când a intrat în curte. De asemenea, acesta susţine că zona este una plină de câini, majoritatea fiind agresivi.

La faţa locului a intervenit un echipaj medical de tip B2, cu asistent medical, al Ser­viciului de Ambulanţă, care i-a acordat fetiţei măsurile de prim ajutor.

„Echipajul medical a fost solicitat pentru un copil cu plăgi muşcate de câine, la faţa locului fiind găsită o fetiţă cu plăgi în re­giunea suprasprâncenară dreaptă şi în zona urechii drepte. Pacienta era stabilă hemodinamic, iar după îngrijirile acordate la faţa locului a fost transportată la Spitalul de Copii“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi pur­tător de cuvânt al SAJ Iaşi.

În urma investigaţiilor efectuate de medici în Unitatea de Primire Urgenţe de aici a rezultat că starea sa nu este gravă, însă va avea nevoie de câteva zile de spitalizare.

„Fetiţa are două plăgi superficiale, una la lobul urechii şi una la sprâncea­nă. Va fi nevoie să stea internată câteva zile în Clinica de Chirur­gie, pentru că i se vor toaleta plă­gi­le, va fi nevoie şi de anestezie, de aceea va fi internată“, a declarat dr. Radu Terinte, managerul spitalului.

Părinţii fetei sunt de fapt din Tomeşti, conform adresei din buletin, însă locuiesc de puţin timp în Iaşi, într-un imobil de pe strada Codrescu. În acest caz s-au autosesizat şi poliţiştii, care s-au deplasat în zona unde s-a produs incidentul pentru adunarea de probe.

Patru câini au fost ridicaţi

În urma incidentului, reprezentanţii Salubris au precizat printr-un comunicat de presă că în cursul zilei de ieri o echipă de prinzători s-a deplasat în zona respectivă, inclusiv pe străzile adiacente, însă singurele exemplare canine identificate erau pe domenii private.

„Cu sprijinul Poliţiei Locale, angajaţii noştri au intervenit imediat după incident şi au capturat de pe do­meniul privat (fostul TAXICOM) patru exemplare canine, iar mo­ni­torizarea zonei rămâne în atenţia noastră. Salubris SA a avut mai multe acţiuni în zona Parc Copou, şi numai în cursul săptămânii 13 -17 februarie echipele de prin­ză­tori câini au capturat opt exemplare canine. Ne manifestăm re­gre­tul cu privire la acest incident nefericit, cât şi preocuparea permanentă a societăţii noastre privind capturarea exemplarelor canine fără stăpân agresive“, au precizat reprezentanţii Salubris.

De asemenea, aceştia susţin că an­gajaţii au încercat să obţină de la rudele fetiţei mai multe informaţii despre locul petrecerii incidentului, descrierea câinilor agresivi, însă „s-a refuzat o colaborare în acest sens“.

În acelaşi comunicat se mai precizează că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public nu poate ajun­ge la o rezolvare fără implicarea celor care deţin animale, deoarece „proprietarii trebuie să acţioneze în consecinţă prin sterilizarea câinilor şi îngrijirea corespun­ză­toare în scopul prevenirii în­mulţirii şi abandonului acestora pe domeniul public“

Atacuri politice: „Primăria şi Salubris sunt depăşite“

Incidentul dă naştere şi la dispute politice. Unul dintre consilierii locali ai PNL Iaşi, Răzvan Timofciuc, a precizat ieri printr-o declaraţie de presă că Primăria şi Salubris sunt depăşite de această problemă, şi a propus o serie de soluţii pe care le vor avea în vedere liberalii.

Printre acestea se numără capturarea câinilor fără stăpân, iniţierea unei campanii publice de adopţie a câinilor fără stăpân sau înăsprirea sancţiunilor pentru cei care adoptă câini de la padoc, iar apoi îi abandonează pe domeniul public.

De asemenea, pe termen lung, liberalul propune externa­lizarea serviciilor specializate (cap­turare, transport, cazare, hră­nire, deparazitare, vaccinare, sterilizare şi controlul bolilor câinilor în adăposturi) către persoane ju­ridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în acest domeniu.

„După nefericitul eveniment de la finalul anului trecut, când o ieşeancă a fost sfâşiată de o haită de câini la marginea oraşului, am crezut că primarul Mihai Chirica şi cei de la conducerea Primăriei vor înţelege că trebuie să acţio­năm prompt pentru rezolvarea acestei probleme. Neavând majo­ritate, acel de proiect de hotărâre a rămas în sertarele Primăriei. Din păcate, s-a consumat un nou eveniment care putea fi mult mai tragic, o fetiţă de 8 ani fiind atacată de câini în Copou, în plină zi. Pe termen scurt, ne propunem capturarea tuturor câinilor fără stăpân din oraş în următoarele 60 de zile. În acest sens, vom susţine în Consiliul Local alocarea tutu­ror resurselor necesare pentru Sa­lubris SA“, a precizat Răzvan Timofciuc.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii