Fostul decan Gică Grădinariu, condus ieri de sute de oameni pe ultimul drum

Sute de oameni l-au condus ieri pe ultimul drum pe răposarul universitar Gică Grădinariu, fostul pro­decan al Facultăţii de Horticultură. Slujba de înmor­mîntare a avut loc de la ora 13 la Biserica „Adormirii Maicii Domnului“ din Galata. Membri ai familiei, colegi, prieteni, studenţi, personalităţi importante din mediul academic ieşean, cât şi din administraţia locală au ţinut să îşi depună, alături de o coroană cu flori, un ultim omagiu profesorului ieşean. 

VEZI GALERIA FOTO

„El este cel viu şi noi cei morţi“

„Vă mulţumesc mult doamnă, dar sunt de la presă, păstraţi-le“. „Lăsaţi, Gicu a fost un om cu inimă ma­re, generos, şi-ar fi dorit să le luaţi“. Doamna de la in­tra­rea în Biserica „Adormirii Maicii Domnului“ împarte oamenilor lumânări şi vorbe de duh despre profesorul Gică Grădinariu. Rudelor le oferă o îm­brăţişare, studenţilor un zâmbet cald şi celor pe care îi vede cu sprâncenele ridicate câte-o istorisire. „A fost un accident groaznic, i-a cedat inima, era la li­mita suportabilităţii, el se menaja, nu făcea efort, avea grijă de el.“ În spatele acesteia, două femei care şi-au ascuns chipurile sub batic înaintau spre altar. „E prea multă moarte în familia asta“. Biserica nouă, cu pereţii săi grunţuroşi, dezbrăcaţi încă de chipurile sfinţilor, este plină până la refuz. Rudele, prietenii, colegii şi studenţii profesorului Grădinariu s-au răspândit de la altar până la etaj, în locul corului. Alături de aceştia, o mare de lumânari se scurge de la intrare până în sânul lăcaşului de cult, luând locul soarelui de-afară. Un sobor de 11 preoţi par că păzesc catapeteasma, golită şi ea de icoane. „El este cel viu şi noi suntem cei morţi. Acesta este paradoxul creştinismului. Cu toţii, nu putem să acceptăm că a plecat. El, care era plin de viaţă, care aducea o pată de culoare oriunde se ducea. L-am cunoscut în această biserică, era nepot al părintelui Cârciulean (n.r., care s-a stins la începutul anului acesta, la vârsta de 97 de ani). Gică se ocupa să nu lipsească nimănui nimic, îi plăcea ca lucrurile să fie minuţios puse la punct. Se jertfea pentru alţii.“ Cuvintele preotului, predica sa, răsună din boxele mici de pe pereţii bisericii şi către zecile de oameni care s-au strâns afară.

Spre o altă întâlnire academică

Aceleaşi cuvinte pare a le rosti şi protopopul Toma Grădinaciuc, care le împărtăşeşte enoriaşilor că l-a cunoscut personal pe prof.dr. Gică Grădinariu. Le-a spus că acesta a plecat acum spre o altă întâlnire academică, la fel ca celelalte care i-au împânzit cariera. Una cu Dumnezeu. „Gica nu a făcut nimic de mântuială. Cel mai frumos dar lăsat este credinţa sa şi modul în care a trăit pe acest pământ. Este o pierdere irecuperabilă.“ Protopopul se opreşte un minut şi se uită către familia prodecanului. Urma să le spună că prof.dr. Gică Grădinariu nu se temea de moarte. Aşa i-a spus părintului, odată, când s-au văzut. „O lua chiar în derâdere. Însă când lucrurile deveneau serioase mi-a spus că «la înmormântarea mea aş vrea să îmi cântaţi Hristos a înviat din morţi». Aşa dorea să îşi mărturisească credinţa.“ Iar la finalul slujbei, când alaiul de oameni a început să coboare treptele bisericii pentru a se alinia în spatele cortegiului funerar, din piepturile celor 11 preoţi a răsunat, într-o singură voce, cântarea de bucurie pentru învierea Mântuitorului. I-au cântat, cum i-a fost şi ultima dorinţă, „Hristos a înviat din morţi“.

––

„Domnul a vrut ca această ultimă întâlnire să aibă loc aici“

La înmormântarea celui care a fost numit de colegii de breaslă „Decanul de platină“, sau „Decanul decanilor“, au ţinut câte o cuvântare personaje care l-au cunoscut şi care au lucrat cot la cot cu acesta. De la rectorul instituţiei de învăţământ superior, prof.dr. Vasile Vîntu, la colegi veniţi de la USAMV Bucureşti, cu toţii au avut un mesaj comun de transmis: că prof.dr. Gică Grădinariu a fost un vârf al cercetării în domeniul horticulturii şi al pomiculturii în special, iar fără acesta lumea academică va fi una mai săracă. Iar primarul comunei Pomârla (Botoşani), locul de baştină al profesorului, a anunţat că anul viitor urma să îi înmâneze titlul de cetăţean de onoare, iar acum va atribui unui edificiu cultural din comună numele profesorului ieşean. Citiţi fragmente din cuvântările ţinute:

* Prof.dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi: ”În numele universităţii şi a întregului colectiv, am primit cu consternare vestea trecerii la cele sfinte ale distinsului cadru didactic care a fost un cercetător neobosit. Despărţirea este greu de acceptat de către toată lumea. Înzestrat cu voinţă şi putere de muncă, cu o imaginaţie creativă, perseverent, cu o inegalabilă înţelepciune, şi-a pavat drumul prin viaţă cu roadele muncii sale neobosite…“

* Prof.dr. Lucia Drăghia, decanul Facultăţii de Horticultură: ”Profesorul a venit pe lume cu darul de a iubi şi a sluji. Şi a făcut-o faţă de părinţi, de locurile natale, de colegi şi de studenţi. Destinul nu este întâmplător şi am convingerea că această meserie nu poate fi făcută decât de cei curaţi la suflet, iar domnul profesor a fost exact aşa. A transformat facultatea noastră într-una de elită, iar Radu Zestra l-a numit decanul de platină. A fost un adevărat părinte pentru studenţi, la cursuri ţinea adevărate lecţii de viaţă şi a sprijinit necondiţionat pe toţi care îi cereau astăzi. Dacă Dumnezeu a vrut să facă o minune, a făcut-o lăsându-i în viaţă pe cei care au fost implicaţi în accident. Iar dacă Dumnezeu a vrut ca eu să fiu unul dintre ei, a fost ca să transmit un mesaj mai departe: să fim generoşi, să fie devotaţi, buni, să clădim horticultura în continuare şi să menţinem o familie frumoasă, aşa cum şi-ar fi dorit profesorul Grădinariu.“

* Prof.dr. Dorel Hoza, decanul Facultăţii de Horticultură de la USAMV Bucureşti: ”Ultima întâlnire trebuia să aibă loc la Bucureşti, la simpozionul spre care se îndrepta. Însă Domnul a vrut ca această ultimă întâlnire să aibă loc aici, la Iaşi, şi să fim noi cei care venim. Este un moment trist, unul de bilanţ pentru fiecare dintre noi, dar unul în care realizăm că nu îl vom uita pe cel pe care l-am numit Decanul Decanilor.“

* Gheorghe Nichita, primarul Iaşului: „Este o pierdere foarte mare, şi pentru lumea academică, şi pentru noi, ca ieşeni. Profesorul, mereu, când apărea o responsabilitatea pe care credea că o poate face bine, se implica. A fost o dispariţie fulgerătoare. Era un căutător de lumină, de bunătate, un spirit care ajuta comunitatea. Tot ce se întâmplă acuma în Iaşi i se datorează şi lui, a ajutat să dea o altă dimensiune. Durerea este mare pentru noi toţi“.