Grozăvia de la Sineşti: trei criminali fugiţi în lume au fost daţi în urmărire generală

vineri, 24 iulie 2015, 01:55
2 MIN
 Grozăvia de la Sineşti: trei criminali fugiţi în lume au fost daţi în urmărire generală

Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus ieri arestarea preventivă în lipsă a trei persoane suspectate că ar fi participat la omorul prin tortură comis săptămâna trecută în localitatea Sineşti.

Daniel Simion Vameşu (22 de ani), Vasile Costel Tofan (27 de ani) şi Ionuţ Vasile Lupaşcu (19 ani) sunt căutaţi în prezent de autorităţi, ei urmând a fi încarceraţi pentru cel puţin 30 de zile imediat după ce vor fi găsiţi şi identificaţi. Un alt patrulea bărbat, Doru Alexandru (43 de ani), a fost plasat ieri în arest preventiv. Pe lângă aceştia, în spatele gratiilor se mai află deja trei persoane, un tată şi doi fii de-ai săi, suspectaţi că ar fi participat la abominabila crimă. În cazul tuturor acuzaţia adusă este de omor în forma autoratului.

Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi participat la torturarea şi uciderea unui tânăr de 20 de ani, Cătălin Manole, cu care se aflau într-o situaţie conflictuală de mai multă vreme. În trecut, Manole ar fi fost implicat, în timp ce se afla în Italia, într-un conflict violent cu unul dintre agresori. Înainte de crimă, Cătălin Manole a fost urmărit de agresorii săi, după care legat la picioare cu o funie şi tăiat la încheieturi cu un cuţit. Familia sa a precizat în timpul audierilor că Manole ar fi fost ucis pentru bani, însă această variantă este încă verificată de procurori întrucât nu reiese din cercetările efectuate până aseară că ar fi veridică.

La rândul lor, cei trei membri ai familiei Lupaşcu ce au fost deja încătuşaţi refuză să îşi recunoască faptele şi să coopereze cu anchetatorii, considerându-se nevinovaţi.

CITIŢI ŞI:

Motivul pentru care a fost torturat până la moarte tânărul legat de gard la Sineşti

Amănunte şocante în cazul unei crime din răzbunare de la Sineşti, unde un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost legat de un gard şi schingiuit crunt. Suspecţi în acest caz sunt rude ale victimei, trei fraţi şi tatăl acestora, dar şi alte zece persoane din localitate. Ieri, satul Osoi din comuna Sineşti a fost împânzit de forţe impresionante ale poliţiştilor, pentru căutarea suspecţilor. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cercetările înaintează greu deoarece suspecţii păstrează legea tăcerii.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii