Iaşi – capitală europeană: Mâine (vineri) aflăm rezultatul finalei

joi, 10 decembrie 2015, 21:16
2 MIN
 Iaşi – capitală europeană: Mâine (vineri) aflăm rezultatul finalei

Iaşul va afla vineri dacă va intra în faza finală de selecţie a capitalei europene a culturii în 2021. Pe parcursul acestei săptămâni, toate cele 14 oraşe înscrise în competiţie au ţinut prezentări ale dosarului de candidatură în faţa a 10 experţi europeni şi doi de la Ministerul Culturii.

„Prezentarea Iaşului a fost impecabilă, echipa a fost la cel mai înalt nivel, şi domnul primar Mihai Chi­rica a răspuns foarte bine la între­bările care au fost legate de implicarea primăriei şi de buget, iar aşteptările noastre sunt foarte simple: în mod normal, Iaşul ar trebui să fie în finală, dar aşteptăm decizia juriului, care ar putea să aibă alte priorităţi decât oraşele mari“, a declarat directorul artistic al Funda­ţiei Iaşi – Capitală Europeană a Culturii, Florin Cîntic.

În regulamentul pentru selectarea finalistelor nu este stabilit un număr de oraşe candidate care acced în această fază, dar tradiţia europeană a arătat că, de obicei, este vorba de cel puţin trei.

Printre concurenţii cei mai puternici se numără, alături de Iaşi, Clujul, Brăila, Sfântu Gheorghe şi Bucureştiul. Oraşele care vor intra în finală vor fi evaluate pe parcursul anului viitor, iar în septembrie 2016 va fi anunţată capitala europeană a culturii din partea României în 2021.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii