Iaşul, neîncăpător pentru stomatologi. Preţurile devin din ce în ce mai bune

vineri, 14 august 2015, 01:59
4 MIN
 Iaşul, neîncăpător pentru stomatologi. Preţurile devin din ce în ce mai bune

Concurenţă acerbă pe piaţa cabinetelor stomatologice. În judeţ sunt 700 de cabinete. Unii medici se mută în mediul rural pentru că în oraş sunt prea multe cabinete. Lucrările dentare ar fi la jumătate de preţ faţă de Bucureşti.

Numărul mare de cabinete stomatologice din Iaşi determină ca preţurile pe servicii să scadă foarte mult. Acest lucru îi împinge pe dentişti fie să îşi deschidă cabinete în mediul rural şi să facă naveta, fie să plece în străinătate. O cauză principală pentru acest lucru ar fi numărul mare de studenţi, care vin la Iaşi să urmeze Facultatea de Medicină Dentară, îşi deschid cabinete şi nu se mai întorc în oraşele natale. Aşa s-a ajuns ca piaţa să fie suprapopulată şi tarifele sunt cu mult mai mici faţă de alte judeţe. Lucru care îi afectează până la urmă tot pe medici. Iar asta a simţit pe pielea lui şi medicul dentist dr. Andrei Postolache.

„Noi avem extrem de mulţi medici stomatologi, foarte multe cabinete, şi atunci, noi, la Iaşi, avem preţurile cele mai mici, probabil cele mai mici din România. În judeţe precum Bacău sau Suceava, nu se uită nimeni la o extracţie sau o plombă fără 100 de lei. Aici, la noi, şi cu 50 de lei găseşti, deci la jumătate de preţ. Iaşul, din punct de vedere stomatologic, este suprasaturat în momentul de faţă“, a precizat dr. Andrei Postolache.

Astfel, medicul s-a văzut nevoit să lase în urmă oraşul, pentru că în urma unui calcul general şi-a dat seama că nu îşi va putea achita chiria din ceea ce ar fi obţinut. Atunci, împreună cu soţia, de profesie tot medic dentist, şi-a deschis un ca­binet în mediul rural, în comuna Victoria, judeţul Iaşi.

„Eu şi soţia mea suntem din Iaşi şi nu ne-am făcut cabinet în oraş din două considerente. Am făcut nişte calcule la un moment dat şi nu ne puteam plăti chiria. Şi doi, apărea stresul financiar în care tu trebuie să produci bani să plăteşti o chirie. În momentul în care practici medicina constrâns de bani, nu vei mai face calitate. Asta e părerea mea“, a adău­gat dr. Postolache.

Chiar şi aşa, la trei ani de la deschiderea cabinetului, medicul nu poate spune că obţine profit. În mediul rural, tarifele sunt mai mici decât în oraş, iar majoritatea banilor obţinuti se duc pe materiale, plata navetei sau utilităţi, ne explică doctorul. „Cu banii obţinuţi n-aş putea să îmi iau nici măcar un apartament cu două camere în rate sau un Logan în rate“, spune dr. Andrei Postolache. El se gândeşte acum să plece cu soţia în străinătate pentru un trai mai bun.

Turism medical la Iaşi

Alţi medici spun că preturile mici din judeţul nostru au creat şi un tip de turism ocazional, în care pacienţi din alte judeţe vin la Iaşi special pentru tratamente. „Sunt pacienţi care vin de la Bucureşti, se ca­zează la pensiuni lângă Iaşi, îşi fac dinţii, se întorc acasă, manâncă apoi în fiecare zi la restaurant şi ies la jumătate de preţ faţă de Bucureşti, unde preţurile sunt imense. Sunt foarte mari. De exemplu, un implant dentar produs de o firma din Germania să zicem, la Iaşi costă până în 2.000 de lei, în Capitală nu e mai puţin de 4.000 de lei“, a explicat un medic dentist sub protecţia anonimatului pentru reporterii „Ziarului de Iaşi“.

Problema numărului mare de cabinete stomatologice le este cunoscută şi repre­zentanţiilor Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) din Iaşi, care spun că în acest moment sunt aproape 700 de cabinete în judeţ. Multe spun ei, doar că pe lângă ta­rifele mici pe servicii ar fi şi problema pacienţilor care merg foarte mult pe prevenţie. „Se merge mult pe profilaxie şi nu pe tratament. Să ştiţi că nu e o modă plecatul din ţară şi a căuta un serviciu în Franţa, Anglia sau în alte ţări europene, ci pentru faptul că, aici, dacă vrei să faci nişte investiţii, este foarte complicat, şi ca să poţi suporta rate sau cheltuielile, este destul de greu“, a explicat dr. Constantin Rădăuceanu, preşedintele CMD Iaşi.

Soluţii pentru a rezolva această situaţie apărută la Iaşi ar exista, iar cea mai vehiculată ar fi aceea ca autorităţile locale să încurajeze medicii să profeseze în judeţele de provenienţă, pentru a exista o distribuire cât mai eficientă.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii