IMAGINI DURE: Căprioare salvate din laţurile braconierilor de trecători, lângă Iaşi

marți, 21 februarie 2017, 02:59
2 MIN
 IMAGINI DURE: Căprioare salvate din laţurile braconierilor de trecători, lângă Iaşi

În alte două comune ieşene, poliţiştii au confiscat nu mai puţin de 48 astfel de capcane, de la localnici.

Braconierii fac ravagii în pădurile din judeţul Iaşi. Sâmbătă, mai mulţi ieşeni care se aflau în drumeţie în pădurea dintre Bârnova şi Dobrovăţ au găsit numeroase capcane de tip laţ, în două dintre acestea fiind prinse două căprioare.

Antibraconaj Bârnova – Iaşi

ATENŢIE: imagini ce vă pot afecta emoţional! Astăzi 18.02.2017, membrii IA ŞI urcă aflaţi în drumeţie în Pădurea Bârnova, la mică distanţă de marginea satului Pietrărie(com.Bârnova, jud.Iaşi), pe traseul concursului de alergare I..AŞI în Trail, au fost alertaţi de nişte ţipete ciudate dar disperate. Văzând cu câteva secunde mai devreme o caprioară în acea direcţie, pe care rataseră să o fotografieze întrucât după câteva secunde de ezitare aceasta a fugit, au dedus că este posibil să fie altele într-un pericol iminent (după o logică elementară prinse în ceva capcane sau laţuri). S-au deplasat iute 100-150m în direcţia aceea şi au găsit un pui şi un căprior prinşi în două din multele laţuri amplasate de braconieri pe o poteca frecventată de animale (conform urmelor). Au eliberat animalele şi apoi au periat zona îndepărtând un număr însemnat de laţuri confecţionate artizanal, din sârmă. Astfel fauna zonei a rămas intactă pentru moment, spre disperarea unuia/câtorva oameni de nimic. Dar, data viitoare, bietele animale vor avea acelaşi noroc??

Posted by IA ŞI urcă on Saturday, February 18, 2017

Totodată, în altă parte a judeţului, cu o zi în urmă, poliţiştii de la Serviciul Arme şi Explozibili din cadrul Poliţiei au găsit în casele a doi localnici, din Gropniţa şi Dagâţa, zeci de laţuri, deţinute ilegal.

„Doi bărbaţi, în vârstă de 21 şi 43 de ani, din comuna Gropniţa, respectiv Dagâţa, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 3.270 lei, întrucât au fost depistaţi deţinând ilegal 48 de capcane tip laţ, care au fost ridicate în vederea confiscării“, a precizat Adina Lupu, din cadrul Poliţiei Iaşi.

În aceeaşi zi, poliţiştii de la Serviciul Arme au dat alte patru amenzi în valoare de 8.500 lei, şi au constatat trei infracţiuni, pe numele a trei bărbaţi care nu au înaintat armele la o armurărie autorizartă după ce le-a expirat valabilitatea permiselor portarmă.

VIDEO&FOTO: Grupul de Facebook „IA ŞI urcă“

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii