Linia de start (II)

Una dintre cele mai amuzante experienţe de care am avut parte în ultimii ani a fost călătoria în microbuzul de Braşov cu un distins profesor de provincie care mergea la Comăneşti. Timp de vreo două ore domnul cu pricina a perorat în continuu, cu farmec şi cu sinceritate, despre realitatea incontestabilă că "oraşul Comăneşti este cel mai frumos din lume" parcurile, arhitectura, omenia şi trepidanta viaţă culturală fiind, incontestabil, argumente forte pentru această benignă şi, în fond, amuzantă enormitate.

Aş putea scrie un volum cu reacţiile indignate, multe la limita stuporii violente, cu care am fost întâmpinat de fiecare dată când făceam, în Iaşul post-comunist, un apel la contrabalansarea spiritului gregar-patriotic, a fierbinţelilor autohtoniste, a imprecaţiilor parohiale cu măsură, spirit critic şi bună situare în contextul european. Pentru că iubirea irepresibilă, lăcrămoasă şi agresivă a baştinei e un sentiment natural, precum funcţiile organice şi ea nu trebuie prea mult detaliată. Însă iubirea lucidă a oraşului tău, a ţării, a limbii şi culturii din care te tragi trebuie să fie mai rafinată decât o simplă funcţie organică, trebuie să fie dublată de educaţie, de gust, de experienţă comparatistă şi critică, într-un cuvânt trebuie filtrată prin cultură pentru a fi validă şi, finalmente, pentru a aduce un spor oarecare la dezvoltarea civilizaţiei lumii. Aş! Încercaţi să spuneţi ceva critic unui naţionalist impulsiv şi vedeţi ce puteţi păţi!

Nu e vorba aici, bineînţeles, de a mârâi spasmodic, de a strâmba din nas cu grimase sau de comentarii nesfârşit oţetite la tot ceea ce apare pe scena culturală a oraşului tău, afectând o morgă superior-scârbită faţă de micimea şi insanitatea tribulaţiilor contemporane. E vorba doar de bun gust şi de judecată dreaptă, însuşiri rare ce se obţin după un lung exerciţiu de formare şi care se cuvin a fi puse la lucru atunci când vrei o analiză estetică valabilă şi nu doar servilism de gaşcă sau marketing deşănţat. În acest sens, aminteam, în intervenţia anterioară, de necesitatea unui studiu sociologic profesionist care să întemeieze, cu rigoare şi cu instrumente ştiinţific-măsurabile, o analiză reper asupra pieţei culturale din Iaşi existente astăzi, în 2015. Adică o descriere a ofertei culturale şi a publicului precum şi o analiză realistă a consumului cultural.

Bunăoară în 1996, când am câştigat concursul la Direcţia pentru Cultură, am realizat, cu sprijinul universităţii ieşene, o astfel de cercetare empirică în funcţie de care am luat apoi decizii de politici publice în domeniul culturii. Ca efect al acestei analize au apărut măsuri de sprijinire a ofertei culturale alternative ("AltFest", "Arta în strada" sau "Periferic"), politici de deschidere a ofertei de spectacole cu invitaţi din străinătate (Concert "Amadeus" Londra, prima trupă de pe Broadway ori dezvoltarea programelor împreună cu centrele culturale străine) sau marile proiecte (cu puţini bani!) de reprezentare internaţională a Iaşului, neegalate până astăzi. În afară de acea cercetare a pieţei ieşene au mai existat un proiect al unui ONG, un studiu finanţat de Direcţia pentru Cultură la finele anilor 2000 şi două proiecte mari, naţionale, unul al Fundaţiei Soros (în 1999) şi unul al Centrului de Studii al Ministerului Culturii (Barometrul de consum cultural, 2009) în care Iaşul era mult mai prost plasat decât îşi închipuiau ieşenii şi care au dus la comentarii şi reacţii de incredulitate şi respingere a rezultatelor acestor cercetări.

Astfel de sondaje nu sunt însă făcute ca să gâdile orgoliul comanditarului. Dacă rezultatele nu sunt corect calibrate posibilitatea de a le interpreta constructiv şi de a croi apoi, în baza lor, măsuri eficiente este extrem de mică, astfel încât, în ceea ce mă priveşte, am susţinut necesitatea unei cercetări prealabile care să fie făcută de un partener străin, neutru şi cu experienţă în domeniu. Din raţiuni care îmi scapă, Fundaţia "Iaşi – Capitală Culturală Europeană" nu a reuşit să finalizaze un astfel de contract de cercetare cu o firmă europeană specializată pornindu-se, astfel, la drum cu un handicap serios, în opinia mea. Rostul unei astfel de cercetări profesioniste, o repet, nu este de a ne gâdila orgoliul judeţean, ci de a ne oferi direcţii de acţiune, instrumente de sondare, de a ne sesiza oportunitaţi pentru construcţia unei strategii viabile, care să genereze dezvoltarea culturală a oraşului nostru în următorul deceniu, cu sau fără abţibildul afişat de "ECoC 2021".

Fără jaloane corecte vom alerga pe un drum greşit, minţindu-ne pe noi înşine. Degeaba ar avea CSMS Iaşi buget uriaş de publicitate şi i-ar aduce în teren pe câştigătorii "Champion’s League" de acum 15 ani, nu ne va crede nimeni că suntem campioni europeni, iar dacă vom continua, maniacal şi autist, să ne declarăm singuri că asta suntem se va impune, cred, un cantonament de sprijin la Socola întâi spre hazul şi apoi spre tristeţea publicului european din tribune.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi – Capitala Europeană a Culturii 

Publicitate și alte recomandări video