Listă neagră: cine s-a fript la Iaşi cu gheneralul Izmană

miercuri, 25 noiembrie 2015, 02:50
3 MIN
 Listă neagră: cine s-a fript la Iaşi cu gheneralul Izmană

Durere mare prin berourile a patru mari şi laţi parlamentosani ieşeni, de câteva zile încoace, stimaţi telespectatori. Şi asta mai ales după ce Izmană, gheneralul lor şef de la Bucale (căci despre aleşii uneperişti vorbim), a cam sfeclit-o şi la dosar, dar şi în politichie.

 Căci, după ce s-a umflat peste măsură în ultimii ani cu aleşi racolaţi pe nemestecate de la alte partide, socoteala gheneralului era să meargă singur în alegeri, măcar la alea locale, din iunie 2016, iar dacă nu ajungea aicea la peste 5%, să se alieze apoi cu partidoiul lui Drac Nea, la generalele din noiembrie.

Între timp, însă, năucit de incidentul cu poliţistul de pe motocicletă mort în groapă, dar şi de incendiul din Colectiv, pompierii fiind în juristicţia lui, se pare că gheneralul Izmană a mutat prost, mergând pe mâna lui Jo Hanis la susţinerea altui guvern, şi nu pe mâna partidoiului, care-l voia pe independentul roşu de la Cluj Vasile Dingo ca prim ministru cică tehnocrat (dar pe care nu l-a mai propus, că nu a găsit înţelegere la uneperist). Gheneralul însă cică ar fi comandat niscai sondaje pe bune, ca să vadă cum stă după scandalurile din ultima vreme, şi şi-a pus mâinile în cap: partiduleţul lui se zbate între 1 şi 2%.

Ca urmare, Izmană şi-a tras nădragii pe el şi cascheta peste urechi şi s-a prezentat urgent la partidoi, ca să ceară îndurare şi să fie primit la negocieri. Drac Nea zice-se că iniţial a refuzat, transmiţând că nu are ce discuta cu trădători. Trădătorul însă, care anterior mai avea puţin şi-i cerea lui Bonta jumi-juma pe liste, cică a transmis că vine cu căciula în mână la întâlnire, dar şi cu pretenţii minime de locuri pe eventualele liste comune, de să te uiţi cu lupa la ele ca să le numeri. Staţi însă puţin şi nu mânaţi, ci lângă boi v-alăturaţi şi cetiţi şi-n pulsul următor, căci uitatărăm de tăt de cei patru parlamentosani ieşeni care plâng acuma în pumn de ciudă. Haideţi să-i numărăm împreună aşadar, hăi, hăăăi!

Şi cine crede că mai este posibilă o minune electorală

Ohoho, vă daţi seama cât pot să regrete cei care s-au dat cu gheneralul Izmană şi arma lui de intendenţă când acesta era mare şi tare, şi când nu puţini ziceau că e mai tare decât Bonta în guvern şi în politichia românească? Şi nu ne referim numai la gheneralul ales pe Copou, căruia i se spunea într-o vreme la Iaşi E. Mahăru, la cât de viteaz era, ci la alţii doi-trei.

Ne referim, fireşte, la sinatorul ex-leberal Zurlea, la senatorul ex-otevist Grig fără Oaie, dar şi la dipotata ex-portocalie Bontănici. Hai, la nea Grig fără Oaie, mai treacă-meargă, căci el nu era sigur de caşcaval nici ici, nici colo, dar vă daţi seama ce s-au fript ceilalţi doi, dând vrabia din mână  pe cioara din vârful copacului? Iar cine crede că, aşa cum mai zic unii dintre ei pe ici pe colo, partidoiul le-ar putea da la toţi aceştia locuri pe eventualele liste comune viitoare, apăi acela nu că nu gândeşte cu capul, dar nici măcar cu picioarele.

Păi partidoiul s-ar putea să nu aibă pentru el la Iaşi atâtea locuri eligibile de parlamentosani, la anul, dacă lucrurile merg în derecţia în care au apucat-o, darămite să mai aibă atâta de dat… Aşa că, gata, de la Izmană la pantaloni scurţi de-acuma!

Comentarii