Organizarea FILIT, preluată de CJ printr-o fundaţie special înfiinţată

vineri, 25 septembrie 2015, 01:55
2 MIN
 Organizarea FILIT, preluată de CJ printr-o fundaţie special înfiinţată

Consiliul Judeţean îşi înfiinţează propria fundaţie culturală. Singurul rol al acesteia va fi de a organiza anual Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri.

Prin forma diferită de organizare, Fundaţia pentru Cultură Iaşi (FPCI) ar avea o activitate mult mai flexibilă decât cea a Muzeului Literaturii Române. “Marile personalităţi culturale şi mai ales scriitorii deţinători ai premiului Nobel sau ai altor premii importante au un program foarte aglomerat, întocmit de către agenţii lor literari pe un an sau doi înainte. Dacă un astfel de autor acceptă invitaţia FILIT pentru octombrie 2016 sau 2017, agentul solicită încheierea unui contract acum. Dar MLR nu poate încheia un contract pe un buget neaprobat. Această situaţie ne creează reale dificultăţi în antamarea numelor mari ale literaturii mondiale. Toate festivalurile care contează au această dinamic a invitaţiilor, imposibil de realizat în câteva luni, de la aprobarea bugetului şi până în toamnă”, a declarat directorul MLR, Dan Lungu.

Spre deosebire de muzeu, FPCI ar putea angaja specialiştii necesari organizării FILIT, directorul MLR apreciind şi că activitatea de strângere de fonduri pentru proiecte culturale ar fi mai simplă şi mai flexibilă. Lungu a argumentat şi că festivaluri similare, cum sunt cel de teatru de la Sibiu sau cel de muzică simfonică de la Bucureşti sunt organizate prin intermediul unor astfel de fundaţii. Propunerea de înfiinţare a FCPI va fi supusă aprobării plenului CJ în cadrul şedinţei sale în plen de marţea viitoare.

Plenul CJ va discuta şi preluarea de către ApaVital a serviciului public de apă-canal din Dumeşti şi a celui din Tomeşti. ApaVital administrează sistemul din Tomeşti încă din 1971, dar din cauza unei erori, acest lucru nu a fost încă oficializat. Va fi discutată şi prelungirea termenului de dare în folosinţă a unor pavilioane deţinute de CJ pe strada Codrescu către Spitalul de Pneumoftiziologie, ca şi acordarea unui spaţiu dintr-un imobil de pe bd. Chimiei către Curtea de Conturi, pentru amenajarea arhivei instituţiei.
 

 

Comentarii