Posturi libere la instituţii bugetare. Cele mai multe dintre ele sunt în învăţământ!

marți, 26 septembrie 2017, 19:15
1 MIN
 Posturi libere la instituţii bugetare. Cele mai multe dintre ele sunt în învăţământ!

Mai multe instituţii publice au lansat, în ultima săptămână, concursuri pentru recrutarea de personal. Cele mai multe locuri sunt disponibile în sistemul de învăţământ.

Printre angajatori se numără Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu“ (un administrator financiar de patrimoniu), Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ (un administrator patrimoniu), Grădiniţa nr. 24 (o spălătoreasă), Şcoala Gimnazială din Ciorteşti (doi îngrijitori) şi Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu“ din Podu Iloaiei. În mediul universitar, au fost lansate concursuri de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (un administrator financiar şi un inginer zootehnist debutant), Universitatea „Al.I. Cuza“ (un lăcătuş) şi Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ (un îngrijitor).

În sistemul de sănătate, două concursuri au fost lansate de către Maternitatea „Cuza Vodă“ (un referent şi un infirmier). Nu în ultimul rând, unele posturi sunt disponibile şi în mediul administrativ la Primăria Hârlău (un inspector superior) şi la Primăria Belceşti (un inspector asistent), precum şi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (un inspector superior). O altă instituţie care organizează un concurs de recrutare în această perioadă este Ateneul Tătăraşi (un costumier). Detalii complete despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul guvernamental de resort, care poate fi accesat la adresa online posturi.gov.ro.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii