Practică îngrijorătoare la Iaşi, care poate încuraja hoţia: Tot mai mulţi tâlhari sunt iertaţi de victime

joi, 25 septembrie 2014, 01:57
2 MIN
 Practică îngrijorătoare la Iaşi, care poate încuraja hoţia: Tot mai mulţi tâlhari sunt iertaţi de victime

De ce se întâmplă un astfel de fenomen ce pare tolerat de Poliţie?

Doi hoţi care au furat din apartamentele ieşenilor au fost iertaţi de victime, după ce au fost prinşi de poliţişti. Un băr­bat de 41 de ani care a intrat în apartamentul unei femei pe geam şi a furat 2.000 de lei, du­pă ce a fost prins de po­liţişti, a fost iertat de victimă. „În urma investigaţiilor efectuate într-un dosar penal s-a stabilit că autorul furtului comis la data de 17 iulie, la ora 5, din locuinţa Adelinei Ş., din municipiul Iaşi, prin escaladarea unui geam lăsat deschis, este Vasile B., de 41 de ani, din municipiul Iaşi. Prejudiciul în valoare de 2.000 de lei a fost recuperat iar bănuitul de comiterea faptei şi persoana vătămată s-au împăcat, în cauză urmând a fi propusă o soluţie legală“, a declarat Anca Vîjiac, pur­tătorul de cuvânt al Poliţiei. Şi în al doilea caz hoţul a fost iertat de victimă, chiar dacă i-a intrat pe furiş în casă şi i-a luat un portofel. „A fost identificat Cătălin M., de 32 de ani, din municipiul Iaşi, bă­nuit că la data de 14 iulie a comis un furt din locuinţa părţii vătămate Marius I., din municipiul Iaşi, unde a pro­fitat de faptul că uşa era ne­asigurată, şi a sustras un port­moneu în care se afla suma de 100 de lei. În urma audierilor efectuate în cauză, bănuitul comiterii faptei şi persoana vătămată s-au îm­păcat, prejudiciul urmând să fie recuperat“, a adăugat pur­tă­torul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Surse din Poliţie spun că, în astfel de cazuri de „îm­păcări“ ale victimei cu hoţul, oamenii legii nu au ce face: lipsa plângerii duce la închi­derea cazului. Asta pentru că, după ce sunt prinşi de Poliţie, hoţii se duc la victimă şi îi propun returnarea întregului prejudiciu, dar cu condiţia retragerii plângerii. Puse în faţa unei astfel de alternative, multe victime se conformează, preferând recuperarea obiec­telor furate, pe care altfel ar putea să nu le mai vadă niciodată, în locul unui dosar penal pentru hoţ, din care nu se aleg cu nimic în mod direct.

Deşi un fenomen îngrijorător pe termen lung, pentru că astfel de împăcări pot încuraja hoţia, Poliţia poate fi avantajată în aceste cazuri, scăpând de corvoada alcătuirii unui dosar penal.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii