Caută 
1 MIN
Asemeni multor observatori politici, am urmărit cu interes demersurile formaţiunii conduse de Nicuşor Dan după alegerile locale. Rezultatul de la Bucureşti, conjugat cu scorurile bune ale noilor formaţiuni de la Iaşi („Pentru Iaşi”) şi Târgu Mureş (Partidul Oamenilor Liberi) pare să semnaleze dorinţa publicului de a propulsa în arenă politicieni veniţi din societatea civilă.
Din câte se pare, fuziunea între cele trei entităţi nu are mari şanse de a se materializa. Cred că este o veste bună pentru susţinătorii ideii că îmbogăţirea politicii româneşti trebuie să vină din partea independenţilor, nu dinspre partide politice. În mod normal, nici Uniunea Salvaţi România (creată pe structura partidului bucureştean), nici grupările de la Iaşi sau Târgu Mureş nu pot spera să trimită reprezentanţi în Parlament decât prin candidaturi independente. Pragul electoral de 5% este prohibitiv chiar pentru USR – exceptând situaţia în care aceasta ar găsi un set de patru circumscripţii (Bucureşti şi trei judeţe) în care să obţină peste 20 la sută din sufragii. (Această nişă a fost creată prin noua lege electorală pentru a ajuta UDMR, care nu mai poate fi sigură de nivelul de 5%, dar are garanţia că va obţine peste 20% în cel puţin patru judeţe transilvănene).
Am avut senzaţia că, imediat după locale, cele trei noi partide se gândesc la fuziune tocmai pentru a profita de această prevedere. Acum, când această posibilitate s-a îndepărtat, rămân la părerea că aceasta ar trebui să fie ţinta USR, dacă ţine neapărat să atace parlamentul sub sigla proprie.
Nu am luat în calcul eventualitatea unei alianţe cu vreunul dintre partidele mai vechi – ar fi o opţiune extrem de bizară. Nu mi se pare foarte probabilă nici ipoteza ca USR să recruteze un lider cu anvergură naţională – Nicuşor Dan nu posedă asemenea resurse – care să conducă ofensiva din toamnă. Bănuiesc că ar exista destule personalităţi respectate care să aibă în vedere asocierea cu USR, dar pentru a depăşi pragul e nevoie de un om de calibru. În acest moment, viaţa noastră politică nu este generoasă la acest capitol. Dacian Cioloş, singurul care ar putea genera o asemenea efervescenţă, a promis că nu se va angaja în campania electorală şi cred că se va ţine de cuvânt.
Aşadar, fără a cunoaşte în niciun fel intenţiile şefilor USR, cred că putem lua în calcul o participare de tip coaliţie de independenţi. În mod normal, ar trebui să existe zece – douăsprezece judeţe în care un independent să poată obţine mandatul pentru Camera Deputaţilor (pentru Senat este mult mai greu), în ciuda faptului că independenţii continuă să fie discriminaţi în raport cu partidele. Mai departe, aceştia ar putea acţiona coeziv în cadrul unui grup parlamentar propriu şi ar putea impune sigla USR ca actor politic. Dar, în acest moment, contează în primul rând posibilităţile pe care candidatură independentă le oferă celor dornici să emită mesaje anti-sistem.
Nu trebuie neglijate nici calculele pragmatice. Una dintre explicaţiile succesului USB în Bucureşti a fost prezenţa constantă a lui Nicuşor Dan în prim-planul dezbaterilor pe teme locale. Nu acelaşi lucru se poate spune despre problematica parlamentară, despre aspectele generale ale guvernării României. Pragul de 5 la sută (sau alternativa despre care vorbeam mai sus) poate fi atins şi prin discursuri antisistem, dar ideal ar fi fost să existe cineva care să poată oferi publicului naţional un CV de luptător, o experienţă similară cu cea pe care şi-a dezvoltat-o Nicuşor Dan în problematica Bucureştiului. Din câte se pare, nu există un asemenea actor politic.
Se poate discuta şi despre lipsa de dezvoltare ideologică a mişcării USB / USR. Pentru unii, aceasta este o binecuvântare; pentru alţii – un blestem. Nu există nici un bilanţ de poziţii şi atitudini în chestiuni de fond – de la pensii la politicile fiscale, de la securitatea naţională la reforma sistemului sanitar şi aşa mai departe. E de presupus că mulţi români vor fi interesaţi de probleme de acest tip, în ziua scrutinului. Incoerenţele şi stângăciile unei reţele de independenţi ar putea fi privite cu mai multă bunăvoinţă decât cele comise de un partid.
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”
Publicitate și alte recomandări video
