Sărbătoriri, legende…

joi, 18 iulie 2013, 01:50
1 MIN
 Sărbătoriri, legende…

Autorul Întoarcerii cuvintelor era un autodidact, n-a urmat cine ştie ce studii academice, dar a avut facultatea de a studia, de a aprofunda clasicii literaturii… antice, romantice, moderne şi contemporane – de la Homer la Kafka, de la Baudelaire la Esenin, de la Pann la Bacovia… şi de la Biblie – la „poeţii blestemaţi” din toate timpurile.

Am ratat sărbătorirea a 22 de ani de existenţă neîntreruptă a ziarului „Monitorul”/ „Ziarul de Iaşi”. Asta e, de la o vreme nu le putem avea pe toate. Fără a pune la socoteală sărbătorile legale şi absenţele… ilegale, se adunară cam 21 de ani de prezenţă săptămânală în paginile ziarului, ceea ce mă arată a fi cel mai longeviv şi consecvent colaborator… În timp, cam toată floarea cea vestită a literelor ieşene a făcut… floricele de stil în pagina numită „Opinii”, pagină despre care perpetuul redactor şef, Toni Hriţac, mărturisea a fi conştient de faptul că e singura cu şanse de a rămâne… Dacă. Faţă de efemerifele cotidiene, în această pagină s-au vânturat/ se vântură… opinii cu bătaie mai lungă, chiar şi atunci când floretele s-au încrucişat între preopinenţi aflaţi de aceeaşi parte a baricadei. Sau tocmai atunci. Tonul l-a dat – şi l-a menţinut până la expiere – „bădia” Aurel Leon, a cărui „Cafea de dimineaţă” a aromit sau a otrăvit mulţi consumatori, dintre care unii vajnici companioni pe „cărări peste dealuri” îi fuseseră… L-a concurat sau l-a urmat blândul, dar tenacele Val Condurache, a cărui ambiţie a fost să scrie, zilnic, câte o tabletă, timp de cinci ani. Pe urmă a lăsat-o şi el mai moale, dar otrăvurile adunate şi-au făcut efectul… Gazetăria, pentru un scriitor e, pe cât de seducătoare, pe atât de ruinătoare. A spus-o Arghezi – inventatorul „tabletei” – care s-a jurat de „n” ori că nu mai scrie la gazetă – şi tot de atâtea ori s-a lăsat ispitit. Tot aşa, G. Călinescu, Geo Bogza, Fănuş Neagu, Octavian Paler, autori ai unor reconfortante şi/ sau amare pilule… La „Ziarul de Iaşi”, genul a fost/ este practicat, cu strălucire, de Emil Brumaru, Al. Călinescu, Mariana Codruţ, Codrin Liviu Cuţitaru, Nichita Danilov, Florin Faifer, Val Gheorghiu, Valeriu Gherghel, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Cătălin Mihuleac, Lucian Dan Teodorovici, Dorin Spineanu – şi nu-i numesc decât pe cei breasla scriitoricească, nu fără spaima de-a fi omis pe cineva…

Chiar l-am omis, intenţionat, pe Dan Giosu, spre a-i acorda spaţiu mai la vale. Dacă nu m-am dus la sărbătoarea „Ziarului…”, am participat, în schimb, o zi mai târziu, la evocarea celui ce a fost poetul (şi prozatorul) Dan Giosu, unul dintre „frumoşii nebuni ai oraşului”, urmându-le, în har şi în boemie, unor George Mărgărit, Petru Aruştei, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu… Spre a aminti doar de cei duşi… Liviu Antonesei susţinea – nu fără argumente – că Dan Giosu a fost cel mai mare talent nativ apărut în Iaşul postbelic. Se gândea, probabil, şi la faptul că autorul Întoarcerii cuvintelor era un autodidact, n-a urmat cine ştie ce studii academice, dar a avut facultatea de a studia, de a aprofunda clasicii literaturii… antice, romantice, moderne şi contemporane – de la Homer la Kafka, de la Baudelaire la Esenin, de la Pann la Bacovia… şi de la Biblie – la „poeţii blestemaţi” din toate timpurile. Academia lui Dan Giosu şi-a ţinut „cursurile” (o vreme) la „Corso”, acolo unde se desfăşurau aprige dispute, nu atât în jurul unor pahare cât, mai ales, în jurul unor scrieri, fie ale clasicilor, fie ale lor, convivii. Am trecut şi eu, uneori, pe-acolo. Un timp, pe aceşti „tineri şi neliniştiţi” debateri i-a avut sub pulpană Emil Brumaru. Pe Dan Giosu (şi pe alţi merituoşi) l-a şi adus, cu „Diligenţa poştală”, în paginile „Cronicii” stră/vechi, unde aveam şi noi un cuvânt de spus… Şi, la seara omagială, tocmai Emil Brumaru a lipsit. Persoane informate – ca, de-o pildă, Liviu Antonesei – au pus absenţa lui Emil pe seama faptului că tocmai îşi cumpărase un costum nou, albastru, şi-a stat toată seara într-o dilemă: să-l îmbrace, să nu-l îmbrace?! A lipsit, fizic, şi Nichita Danilov – „blocat” la ICR Chişinău – dar el, cel puţin, a avut graţia de a trimite un mesaj video, în care a evocat, îndeosebi, zilele de glorie de la „Academia liberă” corsară… Am avut, totuşi, o tresărire de orgoliu (şi eu, şi Ştefan Oprea, prezent în sală), când Nichita a spus, ritos, că, la vremea aceea, revistele ieşene („Convorbiri literare”, „Cronica”), nu-i prea băgau în pagină pe junii poeţi, mai generoase arătându-se revistele din Bucureşti. Ei, aş! Mariana Codruţ, Dan Giosu şi atâţia alţii au debutat în „Cronica”, Nichita Danilov şi Lucian Vasiliu în „Convorbiri…” şi, referindu-mă doar la „Cronica” stră/veche, cam toţi corifeii generaţiei ’80 – moldave, dar nu numai – au apărut, cel puţin odată pe an, cu grupaje reprezentative. Însă de! de la Chişinău poate că se vede altfel…

Protagonistul serii a fost, desigur, Dan Giosu, prezentat într-o atmosferă destinsă, cu evocări/ invocări spumante (lipsite, adică, de acel aer comemorativ, care i-ar fi displăcut), cu recitaluri din lirica sa, cu momente muzicale, susţinute de un vechi prieten, Liviu Nechita (venit special din Italia), sau chiar de el însuşi, într-o secvenţă video (probabil una dintre ultimele imagini), care-i pun în evidenţă (şi) vocaţia de cant-autor. O surpriză cu totul agreabilă a fost poetul Adrian Maftei, în postura de moderator, dar şi de recitator al poemelor lui Dan Giosu. S-a văzut că „Adi” îi ştie poeziile pe de rost, dar nu le spune „pe de rost”, desluşindu-i nuanţele de adâncime, ritmurile, deseori abrupte, tonurile, când tragice, când şugubeţe. Unde mai găseşti aşa ceva?

Şi s-a mai văzut bucuria tristă de pe chipul doamnei Cristina Giosu şi al fiului, Dan-junior, dar şi mulţumirea că ieşenii îl simt pe poet aici, acasă, chiar dacă a murit pe pământ francez, nu însă şi străin. Şi asta întrucât Dan era pur şi simplu sedus de poezia franceză (din toate timpurile), surclasându-ne nu doar pe noi, aici, dar şi pe franţujii cu care intra într-un dialog, cât de cât, poetic.

Onorat, prin ani, cu premii importante – inclusiv cu Premiul „Vasile Pogor”, al Primăriei Iaşi – poate că numele lui ar merita încrustat pe o stradă, din Bucium, sau din alt cartier unde a locuit. Chiar cafeneaua „Corso” s-ar putea numi „Dan Giosu”! Dar, înainte de asta, sau deodată, cum cărţile din mâna celor care l-au citit/ recitat erau aproape ferfeniţă, cred că se impune editarea unei antologii care să-l reprezinte – pe mai departe…         

 
Nicolae Turtureanu este poet şi publicist            

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii