Şase jumate, vine Băsescu!

joi, 10 octombrie 2013, 01:50
3 MIN
 Şase jumate, vine Băsescu!

Din dorinţa de a puncta cât mai mult în duelul cu "bebeluşii" Ponta şi Antonescu, preşedintele comite erori copilăreşti.

După scandalul destituirii procurorilor şefi de secţie de la DNA, preşedintele şi-a făcut un obicei din a organiza zilnic întâlniri cu presa la Palatul Cotroceni. Subiectele discutate sunt diverse. De la mogulul Ghiţă, la războiul din Siria, de la privatizarea CFR Marfă, la separatismul transnistrean, de la raportul MCV, la recunoaşterea Kosovo. Dacă unele teme apar expuse ca încălcări ale acordului de colaborare instituţională cu premierul, altele vin de nicăieri. Băsescu sintetizează corect duplicitatea de limbaj a liderilor USL în problema justiţiei şi imaturitatea lui Ponta în materie de politică externă, pentru ca apoi să amestece subiectele. Şi comite câteva greşeli flagrante. "Când premierul ordonă «schimbaţi un procuror şef care e cu delegaţie şi puneţi omul meu», iar ministrul şi procurorul general execută, mai suntem în faţa consolidării independenţei Justiţiei?", acuză Băsescu. De unde deducem că Iuliana Bendeac, procurorul care l-a înlocuit pe Lucian Papici e omul lui Ponta? Dacă Papici e "băsist", Bendeac e "pontistă"? Preşedintele comite aceeaşi gafă pe care, pe bună dreptate, i-o reproşează premierului. Are probe că Bendeac acţionează la ordinele lui Ponta? Şi nu e singura eroare. În acelaşi discurs, preşedintele relativizează gravitatea dosarului de fraudare a referendumului. "Nu Dragnea trebuie să fie ţinta, ci cum promovăm o legislaţie care să nu mai permită furtul la alegeri (…) Dacă vom citi acest recizitoriu, vom fi capabili să scriem o lege care să prevină fraudarea celui mai important act politic al cetăţeanului, alegerile?" Cu acest alibi oferit de şeful statului, liderul PSD poate să fluiere în sala de judecată. De ce nu, să-l cheme pe Băsescu în calitate de martor al apărării în proces. Preşedintele spune explicit că aici nu e vorba de vinovăţia unui politician, în cazul de faţă Dragnea, ci de o lege proastă. O spune în cunoştinţă de cauză, pentru multe dintre manevrele descrise în rechizitoriu sunt familiare liderilor PDL. În loc să-l fi apărat pe Dragnea, mai bine l-ar fi denunţat la pachet şi pe Blaga.

Din dorinţa de a puncta cât mai mult în duelul cu "bebeluşii" Ponta şi Antonescu, preşedintele comite erori copilăreşti. Atacă numeroase teme, fără a le epuiza – vezi subiectele TVR, contractul de securizare a frontierelor cu "partenerul" Ghiţă sau repercusiunile în politica internă ale denunţării pactului de coabitare). Mesajul transmis de la Palatul Cotroceni pare pe alocuri dezlânat, incoerent. Şi mai grav, Băsescu oferă "consiliere" gratuită cuplului Ponta – Antonescu exact în momentul în cei doi discutau detaliile divorţului. Denunţarea publică a acordului de coabitare are logică doar ca mesaj transmis cancelariilor occidentale. Pentru asta ar fi fost de ajuns o simplă declaraţie de presă. Anunţul decuplării de "mitomanul" Ponta ar fi traversat în cinci minute Atlanticul. În materie de politică internă, atacurile preşedintelui au un efect invers celui scontat. Oferă muniţie liderilor USL, diluează efectul unor scandaluri care pot zdruncina Guvernul (Roşia Montană, Codul Rutier) şi lasă în offside liderii Opoziţiei. Apropo, a băgat cineva de seamnă că Mihai Răzvan Ungureanu vrea să candideze la preşedinţie?

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii