Şase victime ale unor accidente rutiere din judeţ au ajuns la spital într-o singură gardă

vineri, 30 iunie 2017, 01:50
2 MIN
 Şase victime ale unor accidente rutiere din judeţ au ajuns la spital într-o singură gardă

Garda trecută, medicii urgentişti au îngrijit şase bărbaţi şi femei din judeţ care au fost implicaţi în accidente rutiere.Victimele au fost transportate în Unitatea de Primire Ur­genţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ de echipaje de intervenţie de la SMURD şI SAJ. Astfel, un bărbat de 45 de ani, din Iaşi, şofer, a fost internat în clinica de chi­rurgie III cu rană la nivelul abdomenului, după o tamponare.

 Alt bărbat din Iaşi, în vârstă de 82 de ani, a fost accidentat în timp ce circula pe stradă. Bărbatul avea răni la nivelul capului, ab­domenului, şoldului drept şi la glezna dreaptă. Pacientul a rămas internat în clinica de ortopedie a spitalului. Alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, accidentat pe raza comunei Ţibăneşti, a fost internat la Spitalul de Neu­rochirurgie cu răni la nivelul feţei, coloanei vertebrale şi a pumnului stâng. Alt tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Cucuteni, şi-a pierdut cu­noştinţa după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa pe stradă.

„Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cu­noştinţei, fractură de piramidă na­­zală, fractura de os frontal, ruptură de splină, contuzie umăr şi genunchi stâng. Tânărul a fost eva­luat în UPU şi apoi a internat în sala de operaţie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Potrivit me­dicilor, un ieşean de 58 de ani, policontuzionat prin accident ru­tier, beat bine, cu o contuzie la genunchi, a refuzat conti­nuarea investigaţiilor şi a plecat din spital. A şasea victimă ajunsă în UPU în urmă unui accident rutier, vânzătoarea de la toneta din Nicolina care a fost izbită de un autoturism, a rămas internată în clinica de ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, cu observaţie de fractură la gamba stângă.

 

  

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii