Sute de ieşeni l-au condus pe ultimul drum pe consilierul Daniel Minciună

luni, 20 februarie 2017, 02:50
2 MIN
 Sute de ieşeni l-au condus pe ultimul drum pe consilierul Daniel Minciună

Sute de ieşeni l-au condus sâmbătă pe ultimul drum pe liberalul Daniel Minciună, decedat subit la vârsta de numai 42 de ani, din cauza unei afecţiuni la inimă. Începând cu ora 12, familia, prietenii, cunoscuţii şi colegii regretatului consilier judeţean au asistat sâmbătă la o slujbă religioasă în capela bisericii ortodoxe din campusul Tudor Vladimirescu. 

La această ceremonie au participat aproximativ 300 de persoane, iar unii dintre politicieni au stat chiar lângă sicriu, lângă familia îndurerată. La ceremonie au participat deputaţii Marius Bodea şi Dumitru Oprea, senatorii Iulia Scântei şi Victorel Lupu. Preotul care a oficiat slujba i-a invitat pe cei de faţă să ia cuvântul, iar dintre prieteni a susţinut o cuvântare Mugur Cozmanciuc. Acesta era un apropiat al lui Daniel Minciună, Cozmanciuc fiind şi ultimul dintre cunoscuţi care l-a văzut în viaţă.

Săptămâna trecută, Mugur Cozmanciuc se afla împreună cu Daniel Minciună în Aeroportul Iaşi, în momentul în care acestuia din urmă i-a venit rău şi s-a prăbuşit la pământ. Corpul neînsufleţit al decedatului a fost depus în Paraclisul bisericii din Tudor Vladimirescu joi, 16 februarie, iar vineri, în jurul orei 18, a avut loc slujba de priveghi. Joi şi vineri, prin faţa sicriului s-au perindat cunoscuţii acestuia, printre care şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, dar şi actualul primar al municipiului Iaşi, Mihai Chirica. În jurul orei 14, participanţii la slujba de înmormântare au mers la Cimitirul “Petru şi Pavel” unde liberalul a fost îngropat. În urma morţii lui Daniel Minciună au rămas în urma sa o soţie şi un băieţel în vârstă de cinci ani.

 

  

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii