Tentaţia ridicolului

vineri, 15 mai 2015, 01:50
1 MIN
 Tentaţia ridicolului

Nu rezolvi problema gravă a evaziunii fiscale prin măsura caraghioasă a impozitării bacşişului. Guvernul pare să se ambiţioneze să adune fărâmituri, „ciupind” de la micii amploaiaţi în loc să-i vâneze pe marii rechini.

Combaterea bacşişului a fost un obiectiv urmărit în chip consecvent pe vremea regimului comunist. Frizerii şi chelnerii ce primeau bacşiş erau „satirizaţi” în scheciuri radiofonice şi în caricaturi. Revista Urzica aborda subiectul cu regularitate. De ce, oare, atâta insistenţă? Răspunsul nu e greu de dat: bacşişul contrazicea principiile „moralei socialiste”, era incompatibil cu procesul de făurire a „omului nou”. Unele dicţionare din epocă precizau de altfel, la cuvintele „bacşiş” sau „ciubuc”, că e vorba de practici „caracteristice societăţii burgheze”.

Ofensiva actuală împotriva bacşişului are alte justificări şi alte ţinte. E vorba în primul rând, cum ştie toată lumea, de combaterea evaziunii fiscale. Vigilenţa guvernului Ponta se exercită asupra a ceea ce aş numi „micul bacşiş” (sau „micul ciubuc”). Şpaga, şperţul şi mita intră în altă categorie şi de ele se ocupă DNA-ul. Pentru ca mărunţişul pe care îl lăsăm (dacă vrem) chelnerului, frizerului sau taximetristului să fie impozitat, guvernul a decis punerea în funcţiune a unei complicate maşinării birocratice: astfel, pentru bacşiş ar urma să se emită bon fiscal separat, iar în frizerii şi în unităţile de alimentaţie publică vor exista registre în care angajaţii vor nota, la începutul turei de lucru, suma de bani pe care o au asupra lor.

Întreg ansamblul de măsuri este rezultatul unui zel birocratic demn de o cauză mai bună. Clientul trebuie, aşadar, să precizeze că doreşte să dea un bacşiş (iar dacă nu o face, are toate şansele să fie interpelat fără menajamente); chelnerul – să luăm acest exemplu – îi aduce separat bonul corespunzător, hârtiile proliferează, cu rezultate incerte. Apar şi alte probleme, mult mai redutabile. Să zicem că inspectorii (sau, mă rog, „organele”) ajung într-o frizerie şi consultă registrul în care angajaţii notează sumele cu care au venit la serviciu. Ce fac atunci inspectorii? Trec la percheziţii corporale? În virtutea cărui mandat? Cu ce drept? Intrăm într-o zonă minată, ce poate presupune derapaje grave, inclusiv în ce priveşte încălcarea unor drepturi individuale fundamentale.

Că toată această chestiune este de fapt o brambureală declanşată de guvern rezultă şi din declaraţiile de un irezistibil haz involuntar ale ministrului de finanţe Eugen Teodorovici, cele în care indică modul în care dai bacşiş, contra bon fiscal, atunci când pizza îţi este livrată acasă. Pentru astfel de enormităţi, într-o ţară normală un ministru de finanţe ar fi invitat să plece acasă. Dar n-avem de ce să ne mirăm dacă şef la PSD Diaspora a fost numit un deputat care se află sub control judiciar pentru dare de… mită, având interdicţia de a ieşi din ţară!

Într-un excelent text de pe site-ul Adevărul, celebrul avocat Florentin Ţuca demolează, cu necruţătoare vervă polemică, ceea ce el numeşte, foarte potrivit, „birul pe bacşiş”: „ce mă irită cel mai tare – spune autorul – sunt două bube ca de râie: insistenţa cu care statul se tot vâră în măruntaiele mărunţişurilor şi batjocura la adresa seriozităţii şi rigorii şi logicii pe care ar trebui să le întruchipeze dreptul”. În definitiv, bacşişul – în formele benigne la care am făcut trimitere – e un mod de a-ţi exprima satisfacţia pentru serviciile care ţi s-au oferit. E mai curând un gest simbolic decât o adevărată recompensă bănească. În Franţa, despre care nu putem spune că ar fi în zona de influenţă a „ciubucului” balcanic, în restaurante şi cafenele bacşişul este cuprins în nota de plată, cu menţiunea „Service compris (Serviciu inclus)” şi corespunde de regulă unui procent de 10% din cuantumul notei. E treaba patronilor de a stabili cu angajaţii cum se distribuie sumele provenite din cei 10%. Dar, oricum, clienţii, dacă sunt cu adevărat mulţumiţi, mai lasă ceva mărunţiş. Pentru că, aşa cum subtil observă Florentin Ţuca, bacşişul e şi „un cadou personalizat, semnătura ta pe nota de plată şi şansa să te dai mare printr-o mică atenţie”.

Nu rezolvi problema gravă a evaziunii fiscale prin măsura caraghioasă a impozitării bacşişului. Direcţia Naţională Anticorupţie dezvăluie pe bandă rulantă delicte de evaziune de milioane, zeci de milioane de euro, sume care sunt foarte greu sau deloc recuperate. Guvernul, se ştie, are nevoie de bani, mai ales după ce a anunţat scăderea TVA la alimente. Dar el pare să se ambiţioneze să adune fărâmituri, „ciupind” de la micii amploaiaţi în loc să-i vâneze pe marii rechini. 

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii