„Reveria“ – 24 de case in Copou

Subtitlu

miercuri, 17 octombrie 2007, 17:32
3 MIN
 „Reveria“ – 24 de case in Copou

Un nou ansamblu de locuinte pe care vi-l supunem atentiei saptamina aceasta se dezvolta in prezent in Copou, in zona Aroma Viilor. Proiectul imobiliar „Reveria", sustinut din punct de vedere financiar de omul de afaceri Bogdan Cihodaru – managerul trustului Terra, cuprinde 24 de case unifamiliale, construite in sistem insiruit.

Dupa cum sustin reprezentantii companiei, suprafata de teren aferenta ansamblului este de 5.700 metri patrati, iar valoarea necesara investitiei se ridica la aproximativ 4,3 milioane euro.

„Ansamblul de case «Reveria» este primul proiect in dezvoltarea cartierului rezidential «Regele Carol I». Initiativa construirii cartierului a luat nastere in urma unor ample studii de piata si din experienta noastra de peste zece ani in imobiliare, care impreuna, au demonstrat faptul ca iesenii nu mai doresc sa locuiasca in spatii rezidentiale haotice, fara infrastructura, fara utilitati, fara speranta ca in viitorul apropiat vor dispune de un drum asfaltat, gaz, apa si alte echipari edilitare atit de necesare unui trai decent de zi cu zi. Proiectul are ca unic scop ridicarea gradului de urbanizare in zona, prin accesul mai facil la utilitati", a declarat Bogdan Cihodaru, patronul trustului imobiliar Terra.

In aprilie 2008 vor fi date in folosinta primele case

Potrivit investitorului, o treime din ansamblul de case se afla deja in plin santier, primele opt locuinte tip vila urmind sa fie date in folosinta in luna aprilie a anului viitor. Finalizarea intregului proiect imobiliar este preconizata de constructor in ultima luna a anului 2008.

„Graficul esalonat de lucrari consta in trei etape. Astfel, in prima faza se realizeaza structura de rezistenta care dureaza trei luni. Alte trei luni sint necesare pentru instalatiile si finisajele de baza din interior si finisaje finale exterioare, urmind ca in timp de inca doua luni sa se puna la punct finisajele finale interioare si amenajarea spatiilor verzi", a precizat Gabriel Corneanu, managerul de vinzari al proiectului.

In functie de finisaje, pretul unei vile este cuprins intre 165.000 si 180.000 euro

Persoanele interesate sa achizitioneze o casa in noul ansamblu rezidential vor plati preturi ce variaza intre 165-180.000 de euro fiecare, in functie de finisajele interioare si exterioare si, tinind cont totodata, de optiunea beneficiarilor pentru aer conditionat, sistem de alarma, imprejmuire curte, amenajarea de spatii verzi sau grill pentru barbecue.
Cei care vor locui intr-o astfel de vila, compusa de parter si etaj, vor avea la dispozitie o suprafata utila de 143 metri patrati, la care se adauga peste 50 metri patrati de terase si balcoane.

„Plata locuintelor se poate face, optional, in mai multe modalitati. Exista varianta esalonarii costurilor in functie de etapele de lucrari, cite 20% pentru fiecare moment. Sau se poate alege varianta unui avans de 20%, diferenta urmind sa fie achitata la predarea cheilor", a explicat Gabriel Corneanu.

Managerul de vinzari al companiei a mentionat ca fiecare locatar al ansamblului rezidential va avea la dispozitie cite doua locuri de parcare personale, unul in garaj, iar celalalt pe platforma auto din fata casei. In plus, fiecare locuinta va fi racordata la toate utilitatile precum apa curenta, gaz, canalizare, electricitate, telefonie, internet si cablu TV.

„Zona mixta din centrul cartierului va contine un shopping market, un restaurant-cafenea, un club privat, o gradinita pentru copii cu personal adecvat si, nu in ultimul rind, un lacas de cult, toate regasite in cadrul unui parc generos, accesibil numai celor din noua comunitate", a specificat Gabriel Corneanu.

Potrivit investitorilor, intreg ansamblul va beneficia de sistem de securitate a locatarilor, accesul fiind controlat prin puncte de paza in fiecare zi si noapte. In cartierul „Regele Carol I", trustul imobiliar Terra intentioneaza sa dezvolte in paralel, in cursul anului viitor, si alte proiecte, atit de case, cit si de apartamente de bloc.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii