Accident sau crima?

miercuri, 25 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Accident sau crima?

Paznicul de pe santierul viitorului sediu al Universitatii "George Bacovia", situat in imediata apropiere a Stadionului municipal din Bacau, a descoperit ieri dimineata, cazut intr-o balta de singe, cadavrul unui barbat. Imediat a fost chemata la fata locului o echipa operativa a politiei municipiului si un medic legist, care au inceput ancheta privind identitatea cadavrului si cauzele mortii. Pina la urma, barbatul mort a fost identificat ca fiind Stefan Ifrim, de 55 de ani, un pensionar din Bacau.
Dupa efectuarea necropsiei, dr Marcel Badara, seful Laboratorului de Medicina Legala Bacau a inclinat sa creada ca este vorba despre un accident de circulatie. Conform acestei ipoteze, se pare ca barbatul a fost lovit de o masina in cu totul alt loc, dupa care soferul l-a transportat pina pe santier, unde l-a abandonat. In sprijinul acestei teorii vin fracturile de membre, produse in urma impactului cu un autovehicul, precum si un prosop plin cu singe gasit linga cadavru, ce ar apartine soferului criminal. O alta varianta este ca Stefan Ifrim fie a cazut de pe una dintre schele, fie a fost omorit de catre un individ neidentificat. In aceasta situatie, anchetatorii au inceput ieri cautarea eventualilor martori oculari si au incercat sa stabileasca traseul parcurs de victima din clipa in care a plecat de acasa si pina cind a ajuns in zona santierului. In cazul in care ipoteza accidentului de circulatie se confirma, aceasta ar fi prima oara in care un sofer procedeaza in acest fel pentru a-si masca crima. Vom reveni cu amanunte pe masura derularii cercetarilor. (Fl. C.)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii