Bacaul, in pericol sa piarda finantari de peste 180 de miliarde de lei

marți, 03 august 2004, 23:00
5 MIN
 Bacaul, in pericol sa piarda finantari de peste 180 de miliarde de lei

Judetul Bacau este in pericol sa piarda finantari de peste 180 de
miliarde de lei, din cauza incetinelii cu care se misca autoritatile
locale. Banii reprezinta finantari SAPARD pentru sase proiecte de
infrastructura rurala, iar Agentia poate decide oricind sa renunte la
alocarea banilor. Vestea ne-a fost data chiar de directorul la nivel
national al Agentiei SAPARD, Gheorghita Corbu, venit special ca
sa evalueze stadiul de executie al proiectelor finantate din banii
Uniunii Europene. De asemenea, Corbu a discutat cu autoritatile
locale despre investitiile finantate de SAPARD si afectate de
fenomenele meteorologice din ultima perioada.
Gheorghita Corbu, impreuna cu Teodor Roibu, directorul Biroului
de la Iasi al Agentiei SAPARD, s-a intilnit ieri cu Dragos Benea,
presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, si cu primarii
localitatilor beneficiare ale unor proiecte SAPARD si afectate de
inundatii. La intilnire au participat si firmele care au proiectat
lucrarile si cele care le au in executie. Presa nu a avut acces in
sala unde au avut loc discutiile, dar conducerile SAPARD si CJ au
informat ulterior mass-media despre cele constatate.
Din judetul Bacau, au cistigat finantari SAPARD 26 de proiecte de
infrastructura rurala, dintre care doua au fost deja reziliate pentru
mari intirzieri in derularea investitiilor. In total, pentru aceste
proiecte, Uniunea Europeana a alocat prin Agentia SAPARD peste
900 de miliarde de lei, dar peste 150 de miliarde de lei ar putea sa
se intoarca in vistieria UE. Gheorghita Corbu, directorul SAPARD,
nu a ezitat sa-si exprime nelinistea fata de aceasta posibilitate.
„Sintem ingrijorati ca opt proiecte nu vor fi finalizate la timp, adica
pina la 30 septembrie 2004″, a afirmat Corbu. El a mai spus ca,
fata de evaluarea facuta la inceputul lunii trecute, nu s-au
inregistrat progrese semnificative in executia lucrarilor,
contractarea de credite la nivelul localitatilor beneficiare si, in
consecinta, la incasarea banilor de la Agentia SAPARD. Directorul
Corbu a nominalizat si cauzele intirzierii in executarea acelor
proiecte aflate in pericol sa piarda finantarea. Mai intii, una dintre
cauze sint fenomenele meteorologice care au obligat la
intreruperea lucrarilor, apoi „incapacitatea unor administratii de a
implementa unele proiecte”, iar, in al treilea rind, intirzierile
provocate de firmele ce au cistigat lucrarile de executie. „Vom
analiza situatia intirzierilor si, daca vom considera ca nu pot fi
executate la timp, vom rezilia contractele de finantare”, a spus
Gheorghita Corbu. Dintre proiectele afectate de cauze naturale,
directorul le-a nominalizat pe cele din comunele Asau si Balcani,
unde pentru motivarea intirzierilor ar putea fi invocata forta majora.
De asemenea, seful Agentiei a nominalizat sase localitati unde
intirzierile provin din incetineala cu care autoritatile locale depun
documentele la SAPARD: Dofteana, Orbeni, Filipesti, Rosiori,
Gaiceana si Podu Turcului. In aceste localitati, banii ar putea sa nu
mai ajunga, deoarece cererile de rambursare ar fi trebuit depuse
in iunie, dar n-au ajuns nici pina acum la sediul SAPARD.
„Atitea copii am facut, ca am ratacit originalele”
Unii dintre primarii acuzati ca se misca incet cu actele nu sint de
acord cu afirmatiile sefilor Agentiei SAPARD, ba chiar trec la
contraatac. Petru Matei, primarul comunei Rosiori, a fost ales in
functie la „localele” din acest an. Pina atunci, a fost viceprimar. Pe
vremea vechiului primar, Sergiu Osman, localitatea a cistigat
finantarea cu 32 de miliarde de lei a unui drum comunal. Noul edil
spune ca este „extrem de interesat” de realizarea investitiei, dar,
ca viceprimar, n-a avut acces la documentatia proiectului, cu care
a intrat in contact abia dupa alegeri. „Din ianuarie pina in iulie
2004, fostul primar nu a dat nici un semn de viata catre Agentia
SAPARD. Acum, incerc sa caut tot felul de documente. Unele nu
le gasesc. A trebuit sa dau nota explicativa cind a venit un control
de la Agentie ca sa vada ce se intimpla”, spune actualul primar. El
povesteste ca, de curind, a venit cineva de la serviciul Antifrauda
al Agentiei, iar inspectorul a stabilit ca lucrarile sint avansate.
„Pina pe 10 august se toarna primul strat de asfalt”, preconizeaza
Matei. El confirma ca sint unele intirzieri in actele pe care le are
de depus la SAPARD. „Pe linga grantia de la Guvern, mai avem
nevoie de inca o garantie, de la Consiliul Judetean, ca sa putem
obtine creditul de la banca. In mare, documentatia este gata”,
spune primarul. El se plinge ca relatia birocratica pe care o are cu
Agentia este foarte complicata. „Noua ne vin tot felul de adrese.
Se contrazic unele cu altele. Greutatile sint si din partea lor”,
opineaza Petru Matei. Conform procedurilor SAPARD, Agentia
face platile abia dupa ce se incheie lucrarile de executie.
La Gaiceana, primarul Stefanel Abdula, acuzat si el de intirzieri in
depunerea documentatiilor de decontare la SAPARD, arunca cea
mai mare parte a responsabilitatii asupra executantilor lucrarilor.
Localitatea a cistigat o finantare de 21,3 miliarde de lei pentru
executia a 3,4 kilometri de drum comunal. „Nu este adevarat ca
sintem in intirziere. Avem toate actele, dar de intirziere se fac
vinovati executantii. Miine (azi – n.n.) se definitiveaza toate
documentele si le depunem la Agentie”, afirma primarul Abdula. El
crede ca executantii au intirziat lucrarile din cauza ca „vremea a
fost proasta”. Lucrarile au mai fost intirziate de reluarea licitatiei, in
urma aparitiei unor incompatibilitati, si pentru ca „firmele
executante au mai multe lucrari”. Primarul este insa optimist ca
drumul va fi executat in termen, pina la 30 septembrie. „Eu cred
ca reusesc sa termine la timp lucrarile”, opineaza primarul.
Autoritatile din comuna Filipesti se pling foarte tare de birocratia cu
care ii innebuneste Agentia SAPARD. Juristul si purtatorul de
cuvint al Primariei, Toma Bourita, ne-a informat ca finantarea
SAPARD este in valoare de peste 30 de miliarde de lei si priveste
executia unui drum comunal. Lucrarea trebuia executata pina pe
27 iulie, dar vremea nefavorabila a intirziat lucrarile. „Sa vedeti ce
munte de hirtii ne cer. Atitea copii am facut, ca am ratacit
originalele”, se plinge, cu umor, Toma Bourita. El este convins ca
actele vor fi depuse la timp, iar finantarea se va mentine in
vigoare. „Pina pe 29 septembrie, trebuie depusa prima cerere de
plata. Adica o documentatie de patru bibliorafturi, fiecare de cite
250 de file”, remarca juristul. Tot el ne informeaza ca primarul este
plecat la Guvern, ca sa obtina o scrisoare de garantie de la
Guvern, care este necesara pentru obtinerea creditului bancar.
„Judetul” este, totusi, optimist
Dragos Benea, presedintele CJ Bacau – institutie care participa la
finantarea proiectelor, este, totusi, optimist ca finantarile nu vor fi
taiate. „Parerea mea e ca nu se va rezilia nici un contract. CJ
trateaza cu prioritate localitatile unde au aparut intirzieri”, a
declarat presdintele Benea dupa intilnirea de la Palatul
administrativ cu sefii SAPARD. Presedintele a convenit cu cei de
la Agentie ca si CJ sa primeasca informatii de la Agentie. „Vrem sa
primim aceste informatii, astfel incit sa-i impingem de la spate pe
primarii care nu-si respecta graficele”, a spus Benea.
Directorul SAPARD nu a lasat insa prea mult loc de intors, desi nu
a dat verdicte. „Ne vom gindi foarte bine. Intirzierea e foarte mare,
dar poate fi recuperata. De principiu, nu se acorda nici un fel de
pasuiri”, a precizat Gheorghita Corbu. O decizie privind
continuarea sau oprirea finantarii proiectelor aflate in intirziere va
fi luata in cel mai scurt timp.
Judetul Bacau a mai pierdut luna trecuta doua finantari, de peste
50 de miliarde de lei. La Corbasca, de vina pentru intirzieri a fost
proiectantul, iar la Vultureni procedurile au intirziat nepermis din
cauza unui conflict intre fostul primar si fostul presedinte al CJ.
(Florin POPESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii