Codruta se intoarce

miercuri, 22 martie 2000, 00:00
2 MIN
 Codruta se intoarce

Scenariul de la licitatia de luni pentru Ro-Stylle s-a repetat intocmai la sedinta de licitatie de ieri. Licitatia a decurs normal pina la ultimul pas, cind nimeni nu a oferit pretul cerut de FPS, iar cistigator a fost declarat participantul cu numarul de ordine cel mai mic. Adica Valentina Bezarau, contabila societatii Eurosat. Ea este, dealtfel, destul de noua in lumea licitatiilor organizate de FPS, nemaiparticipind decit la doua licitatii in cursul saptaminii trecute. Cu experienta cistigata la sedintele pentru privatizarea Salbero si Omeros, ambele din Buhusi, Valentina Bezarau si-a adjudecat cu nonsalanta cele 50,31% din actiunile Partmen. Daca va mai plati si cele 4,6 miliarde de lei, pretul cu care si-a adjudecat pachetul de actiuni, se va afla peste cel mult o luna de zile.
Licitatia a inceput de la o valoare nominala de 25.000 de lei pe actiune, ceea ce insemna 817,6 milioane de lei. Toti participantii au marsat pina la o valoare de 65.000 de lei/actiune, cind Ansoma a iesit din cursa. Dupa numai un pas, a mai renuntat si Ioan Hordila, iar la valoarea de 77.500 de lei a parasit competitia si Vasilica Veliche. La 122.500 de lei pe actiune, adica 4 miliarde in total au parasit competitia SIF Moldova si Sergiu Sechelariu. Licitatia a mai continuat in acelasi ritm o perioada, pentru ca la pretul de 145.000 de lei/actiune (4,74 miliarde) niciunul dintre cei trei licitatori sa nu ofere pretul cerut de FPS. Dupa ce a strigat de trei ori acest pret, presedintele comisiei de licitatie, directorul FPS Bacau Constantin Draganuta, a strigat ultimul pret acceptat de licitatori, respectiv 142.500 de lei/actiune si a desemnat-o drept cistigatoare pe Valentina Bezarau.
Avind ca domeniu de activitate comertul cu amanuntul, Partmen a mai fost adjudecata anul trecut de o firma bucuresteana pentru aproape 10 miliarde de lei, insa ca si celelalte societati desprinse din Metatex, nu a fost achitata, iar FPS a trebuit sa reia privatizarea. Cum de altfel, s-ar putea intimpla si de data aceasta. (Razvan BIBIRE)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii