Orfelinatele sint pe cale de disparitie

Irinuca Moldoveanu Paduraru Melinte are doar trei ani si traieste intr-o familie. Nu linga parintii naturali, pe care nu i-a cunoscut niciodata, ci alaturi de familia adoptiva, in comuna Lilieci. A stat in leagan putin timp si a avut marele noroc de a nu se "contamina" de raul pe care toata lumea il asociaza orfelinatelor. Acum, parintii se bucura de fiecare zimbet al ei si ii multumesc lui Dumnezeu ca le-a dat un copil, pe care ei, din probleme de sanatate, nu l-au putut avea niciodata.
Protectia copilului este cu siguranta unicul domeniu in care a avut loc o reforma reala. Cel putin la Bacau, lucrurile s-au schimbat foarte mult in bine. Casele de copii merg spre lichidare, urminda sa se transforme in centre de prevenire a abandonului sau specializate pentru copiii cu probleme. Ele au ramas cu foarte putini copii, pentru ca s-a inteles la timp ca sistemul e gresit. Au mai existat parinti care si-au abandonat copiii, insa cei mici n-au mai fost lasati sa zaca ani in sir in aceste unitati. In timp scurt, ei au fost incredintati la familii sau au fost dirijati spre centre organizatiile neguvernamentale provenite din Occident, pentru care protectia celor mici insemna altceva. Situatia trebuie apreciata cu atit mai mult, cu cit s-a plecat la drum cu orfanii aceia flaminzi, bubosi, bolnavi de SIDA si oligofreni, ale caror imagini au facut inconjurul lumii. Bagati la gramada in camere cu gratii la geamuri, ce semanau mai degraba cu temnite decit cu locuri din care ar fi trebuit sa plece in lume oameni sanatosi si utili pentru societate.
Solutia – parintii de profesie
In 1998, cind a inceput reforma sistemului de protectie a copilului, nu putini au fost cei care au gindit ca e un alt domeniu in care lucrurile se vor impotmoli pe drum. Scopul primordial a fost desfiintarea orfelinatelor, care nu corespundeau nevoilor reale ale copiilor. Asa ca s-a incropit o retea de asistenti maternali profesionisti, care sint platiti pentru a oferi dragoste. Retribuiti ca orice angajat, dar obligati sa modeleze caractere si sa aduca copii cu probleme de tot felul pe drumul bun. Solutia s-a dovedit viabila si reteaua depaseste in jduetul Bacau 100 de persoane. Multi sint oameni simpli, de la tara, dar care, pe linga gospodarii si familii, isi gasesc timp pentru un biet suflet. Surprinzator e ca unii n-au multa carte, dar s-ar fi descurcat cu siguranta si fara cursurile pe care le-au urmat pentru a fi buni parinti. Sistemul s-a clatinat in urma cu un an, cind n-au mai fost bani pentru salariile parintilor de profesie. "Ne-au ajutat organizatiile neguvernamentale si, in aceeasi maniera, colaboram si acum. Asa reusim sa-i platim pe acesti oameni, fara de care acum nu ne-am mai descurca", ne-a declarat Sorin Brasoveanu, directorul general de la Directia Generala pentru Protectia Copilului din Bacau.
Tot ca o alternativa la vechiul sistem s-au dezvoltat si centrele de plasament pentru copiii cu nevoi speciale. Bacaul este poate singurul din tara care are sapte centre pentru copii abuzati si neglijati, pentru mame disperate, care pot fi ajutate si intretinute impreuna cu copilul timp de un an de zile, pentru copii cu handicap sever, copiii strazii, copii seropozitivi si un centru de primire a minorilor. Lor li se alatura alte patru centre ale organizatiilor neguvernamentale, unde copiii traiesc in conditii comparabile cu ale unei familii instarite.
Orfanii au invatat sa-si ceara drepturile
Pe linga multe realizari, ramasitele vechiului sistem se fac simtite. Nu e suficient sa ai cladiri frumoase si bine utilate, daca angajatii din vechile orfelinate se comporta ca pe vremea comunismului. Cei implicati in sistem recunosc acest lucru. Asa realizeaza ca cel mai mare cistig al muncii de pina acum e ca orfanii au invatat sa fie altfel. De curind, ei sint chemati la intilniri la care se discuta despre ei si nevoile lor. Si nu putini au fost orfanii care au spus ca educatori sau asistenti sociali ii trateaza tot ca pe niste "greseli ale societatii". Unii au cerut sa li se permita sa se implice mai mult in activitatile din interiorul orfelinatelor. Sa nu li se mai spuna ca n-au voie la bucatarie sau in depozitele de alimente, ca nu e treaba lor si ca oricum nu se pricep la nimic. "Vor sa aiba preocupari ca si acasa, in familie. Nu doar sa fie scosi in fata oamenilor de sarbatori sau la anumite activitati. Asa inteleg ei sa se faca utili si sa demonstreze ca pot mai mult", a constatat Elena Mihaila, sefa Serviciului Monitorizare din cadrul DGPC.
Ca implicarea lor in viata de zi cu zi este drumul spre normalitate o dovedeste si faptul ca multi dintre copiii crescuti de parintii de profesie au scapat de complexe si-si accepta conditia fara dificultate. Stiu ca mai au frati acasa, ca sint singurii dati de parinti la stat, si cu toate astea merg la scoala, si-au facut prieteni, ba chiar isi asteapta parintii adoptivi, fara sa mai fuga prin canale si sa prizeze aurolac. Stiu insa ca cineva are nevoie de ei, chiar daca asta presupune doar sa cumpere piine, sa intinda niste rufe sau sa plateasca factura la telefon.
Fara straini, n-ar fi fost nimic
Judetul Bacau a avut marele avantaj ca a beneficiat si beneficiaza de sprijinul organizatiilor straine. Indiferent de unde, experienta si dorinta de schimbare a acestora si-a pus serios amprenta pe activitatea de protectie a copilului de la noi. Strainii au construit cladiri pentru care statul roman n-ar fi avut cu siguranta bani. Lucru certificat de diferenta care inca se simte dintre ce au facut strainii si ce au finalizat autoritatile locale. Am mai avut noroc si ca, pentru prima oara in tara, la Bacau s-a constituit in 1993 un Serviciu Social, din care s-a dezvoltat, in 1996, Directia Judeteana pentru Protectia Copilului. Care si ea a fost infiintata in premiera de Consiliul Judetean, abia dupa un an aparind, prin Ordonanta de Urgenta, unitati similare in toata tara.
Orfelinatele din judet au inceput sa dispara. Ele mai adapostesc acum doar 935 de copii, fata de 1.493 citi existau in urma cu trei ani. Statul hraneste cu 558 de guri mai putin. Scuteste bani, pe care ii foloseste pentru parintii profesionisti sau ii da familiilor nevoiase, pentru a nu se lepada de copii. Poate cheltuielile puse cap la cap sint aceleasi, insa diferenta e evidenta. Pentru ca e altceva sa cresti un copil intr-o casa de om, si alta sa aduni cite 20 de suflete intr-o camera, sa le arunci mincarea intr-o farfurie, sa-i speli la gramada ca pe animale, si sa le ceri apoi sa se comporte ca oamenii. (Eduard ADAM)