Un englez impuscat de IRA s-a refugiat la Magura

A fost odata un supus al Reginei Marii Britanii, care intr-o zi a parasit arhipeleagul si a pasit pe continent, unde poate va ramine pentru totdeauna. Aceasta ar putea fi povestea unui englez sadea, care la un moment dat a lasat in urma canalul Minecii, fara sa ii treaca prin minte ca isi va gasi menirea taman linga Bacau, in comuna Magura. Aici si-a gasit nevasta, si-a cumparat o casa, s-a integrat bine in comunitate si a demarat o afacere care da semne de prosperitate.
John Robinson, caci despre el este vorba, are trasaturile chipului specifice neamului sau saxon, blond, cu ochii mici si vioi. Ii lipsesc insa rigiditatea sau conservatorismul, la fel de traditionale britanicilor. Vorbeste o engleza cu un puternic accent provincial, care probabil este mai greu de inteles la Londra. La cei 52 de ani ai sai, omul este simpatic si cucereste prin simplitate si umor, de altfel o alta bucatica rupta din spiritul englez. Magurenii s-au obisnuit cu el, il cunosc bine si il stimeaza. Au trecut aproape trei ani de cind John le este consatean, iar un strain de localitate ar putea paria ca englezul este de fapt om de-al locului de cind e lumea si pamintul.
John a calcat prima oara in Bacau pe 23 ianuarie 1995. Venise la chemarea unui prieten de-al sau, englez si el, a carui fiica, asistenta medicala la un camin de la Ungureni, isi gasise prin partile locului un baiat cu care urma sa se marite. Cu numai citeva zile inainte de a ajunge la nunta cu pricina, John a facut o vizita la sectia de croitorie a Cooperativei Arta Populara, impreuna cu tot grupul de englezi care il insotea. Pe atunci, John era divortat de nici un an de zile, iar unul dintre gindurile lui ascunse era ca in Romania ar putea cunoaste o femeie care sa ii fie aproape, daca nu ca nevasta, macar ca prietena.
Privirea chiar i s-a oprit asupra Romanitei, lucratoare acolo si singura care cunostea ceva mai bine engleza, si care o facea pe translatorul. Cei doi au schimbat in particular doar citeva vorbe, suficient insa ca, a doua zi, John sa o invite in oras. Ea a refuzat, ceea ce nu s-a mai intimplat si cu a doua invitatie, facuta o zi mai tirziu. John i-a marturisit atunci Romanitei ca intre ei pare sa se infiripe o relatie.
Cam asta a fost tot ce s-a intimplat la prima vizita in Romania. John a trebuit sa se intoarca in Anglia, dar opt zile mai tirziu Romanita primea deja prima scrisoare de la el. Au urmat nenumarate telefoane, pe care John le dadea mai ales noaptea, pentru ca atunci erau mai ieftine convorbirile. Intre timp, Romanita s-a pus si mai bine la punct cu engleza, asa ca relatia a luat o turnura si mai serioasa. Nu a mai durat mult si, pe 14 februarie 1995, John i-a facut prima propunere de casatorie, cind i-a si marturisit ca are nevoie de o femeie linga el, atit pentru menaj, dar mai ales ca sa-i fie sotie devotata.
Romanita era divortata inca din 1988 si o umbra de neincredere inca ii mai dadea tircoale in privinta relatiei de peste mari si tari. John a simtit acest lucru si i-a trimis scrisori in care isi descria cu sinceritate toata viata. Abia cind i-a trimis si o copie dupa actul sau de divort, John a reusit sa o convinga definitiv de intentiile sale serioase. Drept pentru care a revenit in Romania, unde s-a casatorit cu Romanita pe 17 iulie 1995, cind aceasta avea 42 de ani.
O luna mai tirziu, cei doi se indreptau deja spre Anglia, unde au ajuns cu masina prin tunelul de sub canalul Minecii. Pe ea o cheama acum Romanita Robinson, iar numele ii place atit de mult, incit n-ar mai renunta la el nici daca s-ar desparti de John.
Ranit de luptatorii IRA
John Robinson a servit ca militar in Fortele Armate Regale Britanice timp de sase ani, pe la inceputul deceniului opt. Vremurile erau tulburi in mai toata Europa, atit din cauza razboiului rece, dar si din cauza singeroaselor conflicte dintre catolicii si protestantii din Irlanda de Nord. De aceea, detasamentul lui John era mutat pe perioade de cite patru luni, ba in Germania, ba in Anglia, ba in Irlanda. In 1975, pe cind avea 26 de ani, John a trecut printr-o mare cumpana, fiind la un pas de moarte. Se afla in Irlanda de Nord, iar detasamentul sau avea misiunea de a descoperi masinile-capcana, incarcate cu bombe de catre Armata Republicana Irlandeza. Pentru aceasta foloseau aparatura ce depista undele radio ale echipamentelor de detonare, ceea ce ducea la gasirea bombelor in timp util, pina a fi aruncate in aer in zonele aglomerate ale oraselor. In timpul unei astfel de operatiuni, dupa ce bomba fusese gasita, John s-a indreptat spre masina-capcana pentru a o dezamorsa. Cind mai avea citiva pasi pina la masina, un luptator al IRA a tras de la distanta un foc de arma ce i-a spulberat oasele gambei.
A stat 18 luni in spital, iar apoi a fost trecut in rezerva, cu o pensie din partea armatei de 235 de lire sterline pe saptamina. Ceea ce inseamna pentru un englez destul de putin. Nici meseria de mecanic, pe care a avut-o ulterior, nu i-a facut viata mai usoara.
Englezul nu suporta birocratia romaneasca
Dupa ce a ajuns in Anglia, Romanita Robinson a lucrat tot croitorie, la o firma gasita de John. Ajunsese sa cistige chiar mai bine decit barbatul ei, adica 242 de lire pe saptamina. Conducerea firmei a apreciat-o foarte mult si, ca rasplata, i-a daruit la plecare o masina de cusut performanta si o masina de surfilat.
In septembrie 1998, cei doi si-au vindut toate lucrurile din Anglia si au revenit in Romania, cu gindul sa se stabileasca aici. In primul rind au cautat o casa prin anunturile de mica publicitate. Au avut mai multe alegeri, in comunele din jurul Bacaului, sau in cartierul CFR. Pina la urma a ramas Magura, in primul rind pentru ca noua casa era peste drum de Primarie, ceea ce John a considerat o buna masura de securitate, dar si pentru ca Magura este in drum spre Brasov, oras pe care englezul l-a placut foarte mult atunci cind l-a vizitat la prima vizita in Romania.
Imediat au deschis si firma, care initial a fost un service, dar care si-a extins rapid domeniile de activitate, la vinzari si chiar productie. Nemultumirea lui John este legata doar de enorma birocratie si de muntii de hirtoage de care se loveste aproape la fiecare pas. In rest, ii plac oamenii si are o parere foarte buna despre priceperea romanilor intr-ale meseriilor. In cei trei ani de stat la Magura, John nu a reusit sa invete decit patru expresii romanesti: "sarut mina", "sanatate", "drum bun" si "la multi ani". Mai stie insa si citeva injuraturi, pe care nu le-a dezvaluit, dar pe care le foloseste doar ca distractie. Englezul este si un mare iubitor de animale, dovada fiind cele trei pisici si doi ciini, dintre care unul un blind doberman.
Mai nou, afacerile lui John Robinson s-au extins spre Aerostar. Primeste materiale din Anglia, pe care Aerostar le transforma in platforme si containere pentru autocamioane, si pe care le revinde tot el. Un alt contract l-a avut cu Electrica, legat de niste generatoare.
La rindul ei, Romanita Robinson are acum 11 masini de croitorie si vrea sa se lanseze in productia de confectii. Nu are inca o hala, ale carei lucrari au fost oprite momentan din lipsa de fonduri. Ca sa faca rost de banii necesari, Romanita vrea sa plece din nou in Anglia, la vara, si sa munceasca la aceeasi firma la care a mai fost. (Ovidiu PAULIUC)

Publicitate și alte recomandări video