Beat crita sau putin ciupit?

Subtitlu

vineri, 03 aprilie 2009, 21:43
5 MIN
 Beat crita sau putin ciupit?

Imediat dupa ce a fost testat de politistii de la Rutiera, el a declarat, in mai multe rinduri, atit anchetatorilor, cit si mass-media, ca a servit 300 de mililitri de vin impreuna cu colegii sai, dupa sedinta de bilant a Serviciului Independent de Informatii si Protectie Interna (SIIPI) Iasi, pe care il conduce. Citeva zile mai tirziu, dupa ce dosarul a ajuns la Parchet, seful SIIPI s-a gindit mai bine: de fapt, a baut doar whisky si bere. Ba inca la un alt local decit cel la care s-a aflat cu colegii. 

El si-a schimbat astfel radical declaratia din dosarul de urmarire penala, incercind in acest fel sa arate ca, in momentul producerii accidentului, alcoolemia era sub 0,8 la mie, nefiind caz penal, ci doar o banala contraventie. E clar ca seful SIIPI a mintit. Ramine sa vedem doar cind. 

 

Accidentul in care a fost implicat comisarul sef Catalin Blanaru s-a petrecut la jumatatea lunii ianuarie a acestui an. Atunci, seful SIIPI, aflat la volanul masinii personale, o Toyota RAV4, a intrat in coliziune cu o Dacia Logan, care circula in fata sa. Accidentul s-a petrecut la intersectia strazilor Splai Bahlui cu Gheorghe Ghibanescu (zona Piramidei lui Dubet). Imediat dupa accident, comisarul sef Blanaru a declarat atit politistilor, cit si reprezentantilor mass-media, ca a a baut aproape 300 de mililitri de vin. Seful SIIPI a sustinut ca avusese sedinta de bilant a structurii pe care o conduce si ulterior a iesit cu colegii la restaurantul Clubul Bursei, pe strada Lapusneanu.

Potrivit analizelor facute de Medicina Legala probelor recoltate dupa accident, acestea au aratat ca seful serviciului secret avea, in momentul prelevarii, o alcoolemie de 0,9. Valoarea este peste limita de 0,8, cea care face diferenta intre o simpla contraventie si dosarul penal. Legistii gasesc insa uneori o portita de scapare si aici: intre accident si momentul prelevarii probei, alcoolemia era pe o panta ascendenta sau pe una descendenta? Prima declaratie a lui Blanaru ar arata ca alcoolemia era in scadere, fiindca bause cu mult timp inainte, ceea ce inseamna ca la accident valoarea era chiar mai mare de 0,9 la mie.

Ulterior, posibil sfatuit de unii specialisti, Blanaru a dat o declaratie din care ar putea reiesi ca alcoolemia intre cele doua momente era in urcare, fiindca mai bause ceva cu putin timp inainte. Adica ar putea ca, la acident, valoarea sa fi fost sub 0,8 la mie.

Simplificind calculele legistilor, logica este in felul urmator: una este sa bei mult in timp foarte scurt, si sa te urci apoi imediat la volan, lucru care face ca intre un accident facut imediat dupa urcarea la volan si ajungerea la spital pentru probe alcoolemia sa fie in urcare, si alta e sa fi baut cu citeva ore inainte de accident, cind alcoolemia scade deja. In primul caz, o alcoolemie de 0,9 la spital lasa posibilitatea ca la momentul accidentului sa fi fost una mai mica. In al doilea caz: 0,9 la spital indica probabil una mai mare in momentul exact al accidentului. Asta este in mare. Cu exactitate, tine doar de calculele legistilor. Printre acestea pare ca vrea sa se strecoare si Blanaru.

Ba a baut vin, ba a baut whisky si bere

Din acest motiv probabil, citeva zile mai tirziu, cind dosarul a fost inregistrat la Parchet, seful SIIPI s-a mai gindit si si-a adus aminte ca, inainte de a se urca la volan, a baut whisky si bere, care au viteze de sintetizare diferite fata de vin. El nu a negat ca a consumat si vin alaturi de colegii sai, dar a sustinut ca a baut cu multe ore inainte de a se urca la volan. In plus, comisarul sef Blanaru a explicat anchetatorilor ca, chiar inainte sa plece acasa, a baut cu o cunostinta la Terasa Corso, alaturi de Clubul Bursei, unde statuse mai devreme cu colegii.

Surse din rindul Politiei spun ca seful SIIPI a declarat ca a baut niste whisky si o bere cu doar citeva minute inainte de a se urca la volan sa plece spre casa. El si-a schimbat astfel declaratia din dosar, incercind in acest fel sa arate ca, in momentul producerii accidentului, alcoolemia era sub 0,8 la mie, si nu este caz penal. Astfel, practica arata ca valoarea alcoolemiei are o traiectorie curba. De la momentul consumului creste pina la un anumit nivel, iar apoi incepe sa scada.

Era Blanaru pe panta ascendenta sau pe cea descendenta atunci cind a facut accidentul? Seful SIIPI sustine ca, in momentul accidentului, adica la putin timp dupa consum, alcoolul pe care il consumase, adica whisky si bere, nu fusese in totalitate absorbit de organism, iar in cele aproape 30 de minute cit a durat pina i-a fost prelevata prima proba de singe, valoarea alcoolemiei a crescut pina la 0,9.

Angajatii Corso: "Au facut unele verificari la marfa si la acte"

Varianta comisarului sef Blanaru a fost insa demontata de politisti. Dupa declaratia data de seful SIIPI, anchetatorii au descins la Terasa Corso si au inceput verificarile. Surse din rindul anchetatorilor spun ca au fost audiati angajatii si au fost solicitate inclusiv bonurile de casa pentru ziua accidentului.

"Imi aduc aminte ca au venit si au pus intrebari pe la angajati, au facut unele verificari la marfa si la acte, dar nu stiu care a fost scopul", a spus sub protectia anonimatului un angajat al localului.

Pe casa de marcat figura o singura comanda de whisky in ziua respectiva, si aceea de 50 de mililitri, consumata la primele ore ale programului. Politistii au luat in calcul inclusiv faptul ca angajatii localului l-au servit pe Blanaru cu bautura, dar nu au mai inregistrat comanda.

Pentru a inlatura si aceasta varianta, politistii au cerut un control la stocurile de marfa. Rezultatele au aratat insa ca marfa din acte corespunde cu cea de pe rafturi. In plus, spun surse din rindul politistilor, marca de bere pe care a indicat-o seful SIIPI ca a consumat-o la Corso nici macar nu exista la vinzare la terasa respectiva.

Blanaru: "Este un mare semn de intrebare pentru mine"

Desi dosarul comisarului sef Blanaru se apropie de final, reprezentantii Parchetului au refuzat sa faca comentarii fata de acest caz. "Nu comentam", a fost declaratia procurorului Carmina Pascal, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Iasi.

Pe de alta parte, contactat telefonic, seful SIIPI a explicat ca functia pe care o are ii ambitioneaza pe anchetatori sa il puna sub acuzare. "Nu stiu daca s-au facut verificari la local. Este ancheta dumnealui, si nu pot eu sa comentez ce face. Vom vedea care va fi finalitatea. Stiu situatii in care pentru alcoolemie de 0,9, deci sub 1 la mie, s-a dat amenda. Este un mare semn de intrebare pentru mine de ce se inversuneaza asa de tare. Am gresit, intr-adevar, dar, probabil, daca nu aveam calitatea pe care o am, as fi avut parte de alt tratament", a declarat comisarul sef Catalin Blanaru.

In cursul zilei de vineri, seful SIIPI a fost din nou fata in fata cu anchetatorii. Insa, la iesirea din sediul Parchetului, a refuzat sa mai faca vreo declaratie despre dosarul in care este cercetat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii