Ora bilantului pentru preotii Armatei Romane

marți, 17 octombrie 2000, 23:00
1 MIN
 Ora bilantului pentru preotii Armatei Romane

Ieri, intr-un cadru festiv si in prezenta a nu mai putin de 55 de preoti militari si capelani din Armata Romana, Episcopul Dunarii de Jos, Casian Craciun, si general de divizie Eugen Badalan, loctiitor al sefului Statului Major General, au deschis lucrarile Convocarii de pregatire anuala a clerului militar, care se vor desfasura pe parcursul a patru zile. Au mai fost prezenti contraamiralul Petre Cioromele, comandantul Flotilei de Dunare, col. Ilie Gata, loctiitor al comandantului Garnizoanei Braila, precum si alti oficiali militari si bisericesti.
Discutiile au ca baza de pornire implicarea preotului militar in slujirea sociala si acordarea de asistenta religioasa militarilor romani, dar si bilantul activitatii si perspectivele anului 2000, an jubiliar pentru intreaga crestinatate. Un loc aparte il va ocupa noua Lege a Clerului Militar, impactul ei asupra preotilor din unitatile militare romane, precum si legatura clerului militar cu Arhiereul local. (Marian GHEORGHE)

Comentarii