Povesti de adormit Mitzura la inceput de mandat

joi, 14 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Povesti de adormit Mitzura la inceput de mandat

Sedintele de constituire ale Senatului si Camerei Deputatilor au constituit un botez inedit pentru trei dintre parlamentarii nostri. Liderul PDSR Viorel Balcan deschide un nou capitol in cariera sa de om politic, acela de senator, iar, la Camera Deputatilor, ii urmeaza pilda Mihai Tudose, coleg de partid. Peremistul George Moisescu ar fi trebuit, si el, sa ia o piatra in gura cind a intrat in Camera Deputatilor. Pentru Daniela Bartos si George Dragu, ambii din PDSR, activitatea de deputat sta sub semnul continuitatii. Smaranda Ionescu (PRM) revine dupa 4 ani sa semneze statele la Camera Deputatilor. Dupa o absenta de 8 ani, le-a venit rindul, din nou, lui Ion Stefan si lui Ionel Alexandru sa faca parte din cel mai reprezentativ for al tarii. Desi ambii au fost, in ’90-’92, deputati ai FSN, acum vremurile ii gasesc pe pozitii adverse. Stefan a lasat PD-ul si a devenit deputat al PDSR – asadar, fidel arealului fostului FSN -, in timp ce revolutionarul Ionel Alexandru a aterizat pe moale in PRM, tocmai pe perna unui fotoliu de senator.
Viorel Balcan (PDSR) si Ionel St. Alexandru (PRM) s-au aflat luni, in premiera, sub cupola Salii Omnia, in postura de senatori. Zgomot, blitzurile aparatelor de fotografiat, lumini de la camerele de filmat, toate acestea l-au coplesit pe Ionel Alexandru, dar intilnirea cu figuri cunoscute si apropierea de liderul de partid si de grup parlamentar, C.V. Tudor, l-au mai relaxat. Noii componenti ai Senatului i se par animati de dorinta de a munci, ceea ce ii satisface pornirea launtrica de "a reconstrui Romania dupa toate cele ce au fost in ultimii 4 ani". PDSR, ne-a spus mai pragmaticul senator Balcan, il sustine pe Nicolae Vacaroiu la presedintia Senatului si si-a ales liderul de grup in persoana lui Ion Solcanu. Dupa ce s-a prezentat la sedinta foto pentru legitimatia de senator, a primit – ca toti ceilalti – o mapa cu Constitutia, cu regulamentul de functionare a Senatului si alte materiale tehnice. Amintindu-si cum l-au intepat udemeristii pe Vadim, intrebindu-l "Da’ civili n-ai?", cind si-a nominalizat membrii din Comisia de Validare, Balcan chiar a chicotit, semn ca se poate acomoda usor cu atmosfera.
Despre prima sedinta a Camerei Deputatilor, prezidata de decanul de virsta Mitzura Arghezi (PRM), impresiile au fost distincte. Celui mai tinar deputat de Braila, Mihai Tudose, poate tocmai pentru ca se afla la inceputul traseului parlamentar, prestatiile presedintelui de sedinta i s-au parut tot atit de comice pe cit de venerabila persoana. Mai virstnicului George Moisescu, deputat debutant al PRM, dimpotriva, i-au insuflat incredere. Dupa ce, la primul apel telefonic, a spus cu gravitate "Nu pot vorbi acum, sint la Parlament", mai tirziu s-a relaxat. Pina intr-atit, incit se gindea chiar pentru ce comisie parlamentara sa opteze. Preferintele sale urmau sa decida intre Buget-Finante-Banci, Administratie Publica sau… Politica Externa!
Vineri, Camera Deputatilor se va aduna in plen spre a-si valida reprezentantii, potrivit raportului intocmit de Comisia de Validare, iata amanuntul care i s-a parut semnificativ deputatului PDSR Ion Stefan. Acestuia, deputat FSN in legislatura ’90-’92 si cu un nou mandat in urma redistribuirii voturilor, nu i-a iscat infiorari imaginea Camerei reunite, cit revederea citorva dintre cunostintele sale vechi.
Din Comisia de Validare a Camerei Deputatilor fac parte doi deputati de Braila: braileanul Mihai Tudose, care, astfel, ramine la treaba in Bucuresti pina vineri, spre deosebire de colegii sai, si bucuresteanca Smaranda Ionescu (PRM). De altfel, cum aceasta isi procurase un mobil abia acum doua saptamini, iar numarul nu le era cunoscut nici colegilor de partid, nu am putut-o contacta spre a-i solicita impresiile legate de dobindirea celui de-al doilea mandat de deputat, dupa cuvenita pauza. Ultima tentativa a fost sa il apelam telefonic pe Mihai Tudose si sa-l intrebam daca deputata PRM ii este prin preajma, in sediul Comisiei de Validare. Nu ii era, intrucit Tudose se odihnea in patul de la hotel.
Asupra Danielei Bartos, nominalizata ca titular la Ministerul Sanatatii si Familiei in Cabinetul Nastase si concentrata pe procedurile de preluare a portofoliului, atmosfera de lucru din Camera Deputatilor nu a avut impact emotional, cu atit mai mult cu cit continuitatea intre mandate isi spune cuvintul. Cele doua calitati nu se exclud, asa ca Braila va avea, dintr-un foc, – sau nu – si un deputat si un ministru hotarit sa instituie "ordinea in sistem" si sa nu accepte "nici un fel de compromisuri". Un alt deputat al PDSR, George Dragu, care a pasit cu bine puntea intre mandate, simte doar ca a devenit mai constient de "raspunderea fata de alegatorii prin al caror vot am ajuns aici".
Ce ne va linisti cu siguranta, pe noi, alegatorii, e sa stim ca parlamentarii braileni – 5 la numar – au fost cazati cu bine la Hotelul "Bucuresti", cu exceptia lui George Dragu, care a inchiriat un apartament in Bucuresti. Mihai Tudose e singurul care a primit o camera la etajul 8 al hotelului, ceilalti au fost grupati la al 5-lea. Spre a-si da o mina de ajutor, la nevoie, peremistii George Moisescu si Ionel Alexandru si-au luat camere alaturate, asa ca, spre seara, pot discuta in liniste pe marginea proiectelor de legi, pentru ca, asa cum spune si cel dintii, "e nevoie de munca". Cum remarca lui Moisescu a venit imediat dupa precizarea situatiei locative, intrebarea a urmat firesc: "Unde, in camera…?", dar a fost intrerupta de reactia lui, "Aaaa, ha, ha, nu asa!", semn ca deputatul era de acord doar cu continuarea pe care reporterul nostru a apucat totusi s-o rosteasca "sau in Camera". (Cristiana APOSTOLESCU)

Comentarii