Subventiile pentru caldura, la Sfintu’ Asteapta

miercuri, 12 decembrie 2001, 00:00
4 MIN
 Subventiile pentru caldura, la Sfintu’ Asteapta

Cel putin jumatate din populatia orasului asteapta aplicarea Hotaririi 932 a Guvernului, din 20 septembrie 2001, referitoare la subventionarea costului energiei termice pe timpul acestei ierni.
Pe ultima suta de metri, bugetul local este obligat sa suporte si aceasta subventie. In caz contrar, cu o datorie de peste 40 de miliarde de lei la intretinere, romascanii nu au decit doua variante: ori parasesc blocurile, ori isi vor dubla datoriile, daca Goscom va accepta sa furnizeze agent termic pe degeaba.
Pensia din doua luni acopera intretinerea pe o luna
Conform legii, Asociatia de proprietari 4R urma sa primeasca, pentru luna noiembrie, subventii in valoare de 78 de milioane de lei. Daca aceasta suma nu le va fi scazuta din costul intretinerii, locatarii sint ingroziti de faptul ca nu vor avea ce sa puna pe masa de sarbatori, situatia fiind si mai dureroasa pentru batrinii care, avind ca unic venit o pensie de sase-sapte sute de mii de lei, nu au din ce sa plateasca nici jumatate din factura la intretinere. Administratorul Asociatiei 4R a decis sa lupte pentru drepturile locatarilor: "Nu pot intelege cum de Primaria a aruncat bugetul local pe deplasari in strainatate si pe asa-zise «refaceri» ale drumurilor. Era mai bine si moral pentru urbea noastra daca primarul nostru, in loc sa se plimbe prin tari straine, ar fi facut o vizita primarului din Bacau! Ar fi avut multe de invatat despre cum se administreaza banii si despre cum se gospodareste un oras!", ne spune, indignat, administratorul. In replica, primarul Dan Ioan Carpusor spune ca Bacaul nu poate fi comparat cu Romanul: "Si eu ii invidiez pe bacauani si pe primarul Bacaului deoarece, avind bani la bugetul local, si-au putut permite sa rezolve multe probleme ale orasului, astfel incit Bacaul are aspect de oras occidental. Din pacate, la noi, din putinii bani pe care ii mai incasam de la cei care mai platesc impozite si taxe locale, se cheltuiesc sume importante pentru protectia sociala".
Cu toate ca asociatia nu are nici o datorie catre Goscom si Distrigaz, Neculai Balteanu considera ca singura solutie pentru iesirea din aceasta situatie de criza este ca locatarii sa renunte la apa calda si caldura in aceasta iarna. "Sa va dau niste exemple: la blocul 5, de pe strada Roman-Musat, Agripina Monoranu – desi copiii au ajutat-o cu bani pentru montarea de apometre – are de platit la intretinere, luna aceasta, 1,04 milioane de lei, avind o pensie de 612.000 lei. Daca ar fi beneficiat de subventie, i-ar mai fi ramas 300.000 de lei pentru plata luminii si telefonului. Nu cred ca ar mai avea bani nici macar de piine! Despre ulei, ce sa mai zic? Poate doar pentru candela! Costul intretinerii pentru o persoana a ajuns pina la 1,4 milioane de lei. Este inuman ceea ce se intimpla!", a spus Neculai Balteanu.
In aceeasi situatie se afla foarte multi romascani, ale caror venituri sint cu mult sub pragul de subzistenta.
Nu se platesc impozitele, nu se da subventia
Administratorul Balteanu este hotarit sa faca toate demersurile pentru a-si ajuta semenii.
"Ne-ar fi rusine sa raminem datori! Lor de ce nu le este rusine de ceea ce fac? Dupa ce o sa renuntam la apa calda si la caldura, cine o sa fie responsabil de faptul ca batrinii si copiii nostri se vor imbolnavi?", spune, indignat, administratorul. Chiar daca situatia creata este inumana, Primaria sustine ca nu poate face nimic. "Subventia pentru 2001 nu poate fi acordata din bugetul local, pentru ca in proiectul de buget pentru acest an nu a fost cuprins si acest capitol, ba, mai mult, in 2001 au aparut legi care ne-au impus cheltuieli suplimentare, ce nu fusesera cuprinse in buget. Acum lucram la proiectul de buget pentru 2002, in care vor fi incluse si aceste cheltuieli. Deoarece sumele colectate de la populatie si agentii economici sint foarte mici, Primaria nu poate acorda subventii. Nu sintem de rea intentie si vointa, dar sintem in imposibilitatea acoperirii celorlalte cheltuieli incluse deja in bugetul pe acest an – invatamint, sanatate, salubritate, iluminat, cantina sociala, ajutor social, crese, persoane cu handicap – deoarece gradul de incasare la bugetul local este de 60%. Atit timp cit populatia nu isi achita taxele si impozitele, Primaria nu va avea bani pentru acordarea subventiilor!", afirma primarul Dan Ioan Carpusor.
Protest la Guvern
Neculai Balteanu ameninta ca lucrurile nu vor ramine astfel. El este hotarit sa faca apel catre premierul Adrian Nastase si catre cele mai importante televiziuni din tara. "Ce se intimpla in Roman este strigator la cer! Voi inainta premierului o scrisoare pe aceasta tema si voi chema televiziunile nationale, ca sa arat intregii tari cum organele de conducere isi bat joc de noi", ne spune Balteanu. Conform HG 932/2001, romascanii au depus cereri pentru acordarea de subventii. Situatia pentru luna noiembrie este urmatoarea: de la 53 de asociatii de locatari, s-au transmis Primariei cereri din partea a 6.901 familii, care au – conform legii – dreptul la o subventie in valoare de 3,267 miliarde de lei. Precizam ca la o populatie de peste 82.000 de locuitori, cele aproape 7.000 de familii reprezinta aproximativ o treime din locuitorii orasului. In functie de venitul lunar pe membru de familie, 1.033 de familii ar trebui sa primeasca, pentru luna noiembrie, o subventie de cite 110.000 lei, deoarece au venituri intre 1,4 – 1,8 milioane de lei. Alte 1.415 familii ar trebui sa beneficieze de cite 210.000 de lei, conform venitului declarat, intre 1.100.001- 1.400.000 lei. Subventie de 420.000 lei ar trebui sa primeasca 932 de familii, cu venit intre 900.001 lei si 1.100.000 de lei. Valoarea cea mai mare a subventiei – de 700.000 lei – revine celor mai sarace familii romascane, respectiv 3.521 de familii, care au un venit de maximum 900.000 de lei pe membru de familie. (Alex NISTOR)

Comentarii