Disputa in trafic de la prioritatea de trecere, transata cu furca, intre doi carutasi

vineri, 13 februarie 2009, 23:43
1 MIN
 Disputa in trafic de la prioritatea de trecere, transata cu furca, intre doi carutasi

Magistratii de la Tribunalul Iasi l-au condamnat ieri la cinci ani de inchisoare pe Ciprian Corbu, pentru tentativa de omor calificat. Tinarul de 28 de ani din comuna Tibanesti a fost retinut de procurori in luna august a anului trecut.

Potrivit anchetatorilor, la mijlocul lui august 2008, Corbu a mers la cosit. In momentul in care se intorcea cu caruta de pe tarlaua pe care muncise, tinarul l-a vazut pe Petrache Paduraru (48 de ani), care se indrepta cu caruta sa in directie opusa, pe acelasi drum de tara.

Conform procurorilor, Corbu s-a enervat pentru ca Paduraru i-ar fi blocat calea cu atelajul sau in drumul catre casa. Oamenii legii au aratat ca tinarul nu a stat prea mult pe ginduri, ci a sarit din caruta pentru a-si face dreptate. Dupa ce l-a batut bine cu pumnii si picioarele pe Paduraru, tinarul a luat si furca din caruta, pe care i-a infipt-o victimei in piept.

Dupa atac, Paduraru a reusit sa ajunga in sat si sa strige dupa ajutor. Barbatul a fost transportat de urgenta la spital si doctorii au reusit sa-i salveze acestuia viata. Astfel, judecatorii ieseni au decis ca tinarul se face vinovat de tentativa de omor calificat, condamnindu-l la cinci ani de inchisoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii