Farmacie din Tudor Vladimirescu amendata pentru ca vindea stupefiante fara reteta

joi, 20 septembrie 2012, 19:44
1 MIN
 Farmacie din Tudor Vladimirescu amendata pentru ca vindea stupefiante fara reteta

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a descoperit ca o farmacie din Campusul Tudor Vladimirescu elibera anumite medicamente specifice persoanelor cu boli psihice, psihotrope si diferite stupefiante fara reteta. Conducerea CJAS a reziliat contractul cu farmacia si a dat o amenda in valoare de 50.000 lei. „Sanctiunea a fost aplicata corect, mai ales pentru ca farmacia este amplasata intr-un campus studentesc. S-a facut o sesizare si catre organele legii, care vor hotari ce este de facut", a declarat Cristian Lapusnenu, directorul CJAS. Reprezentantii CJAS au facut verificari dupa ce au observant ca din stoc lipseau circa 50 de cutii cu astfel de medicamente pentru care farmacia nu avea retete sau existau cate doua exemplare pentru o cutie, in conditiile in care farmacia trebuie sa pastreze unul singur, iar celalalt sa ajunga la CJAS. Retetele erau eliberate de un cabinet de psihiatrie amplasat tot in campusul Tudor Vladimirescu.

Potrivit consilierului pe probleme de sanatate mintala al Ministerului Sanatatii, dr. Calin Scripcaru, astfel de medicamente determina dependenta si sunt prescrise doar persoanelor care sufera de o boala psihica. Politia va incepe o ancheta in acest caz pentru a se constata daca au fost simple erori sau totul a fost provocat intentionat. Farmacia din campus avea nereguli inca din anul 2010, dar abia acum acestea au fost descoperite. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii