Fostul mare jucator Aristide Ghita va fi inmormintat miine

marți, 26 iulie 2005, 23:00
4 MIN
 Fostul mare jucator Aristide Ghita va fi inmormintat miine

Fostul mare portar vrincean, component al „nationalei” Romaniei in anii ’60, a inchis ochii, pentru totdeauna, dupa mai bine de 50 de ani dedicati fotbalului. S-a intimplat luni seara, in jurul orei 18.30, la spital, unde Ghita fusese internat din cauza unor probleme mai vechi. Pina la urma inima i-a cedat, arterita de care suferea de mai multi ani punindu-si decisiv amprenta asupra destinului sau. „De trei zile se afla la terapie intensiva pentru ca i se umflase piciorul. I-au dat antibiotice foarte puternice insa totul a fost in zadar. Ne este foarte greu, pentru ca ar mai fi vrut sa traiasca un pic, sa-si vada nepotul dat la fotbal”, ne-a declarat Gabriela Ghita, sotia defunctului.
Din pacate, unicul copil al lui «nea Aristica», Valentin, care are 37 de ani, nu va putea veni la inmormintare, fiind plecat de mai bine de doi ani in Spania. Ghita avea un nepot, Alexandru, de 9 ani, de care a avut grija ca de copilul sau.
Aristide Ghita a fost un jucator si un antrenor foarte iubit de public, reusind sa adune in tribunele arenelor vrincene mii de spectatori. Acestia l-au aplaudat fie din postura de virtuoz al paradelor, fie in ipostaza de tehnician care a reusit rezultate excelente la echipele pe care le-a pregatit.
Luni seara, primul care a aflat cumplita veste de la sotia lui Aristide Ghita a fost prietenul sau foarte bun Traian Stoenescu. Acesta a sunat in direct la Diplomatic TV, anuntind tragedia in timpul emisiunii „Lumea Sportului”.
Vestea s-a raspindit cu viteza fulgerului, insa fostii fotbalisti ai Vrancei refuzau sa creada ca s-a intimplat asa ceva. „Esti sigur ca este adevarat?”, aceasta era principala intrebare pusa de ex-jucatorii focsaneni luni seara reporterului cotidianului nostru.
Ultimele doua aparitii publice ale marelui jucator si antrenor au fost pe 14 decembrie 2004, la Gala Sportului Vrincean, cind a primit o diploma de excelenta pentru intreaga sa cariera, iar apoi pe 17 iunie 2005 la Gala Fotbalului Vrincean. Stind de vorba, la gala, cu fostii sai colegi, Ghita le spunea ca ii pare rau de prietenul sau, Cristian Costea, aflat si el in momente dificile din motive de sanatate. „Sper sa nu raminem fara Misu Costea!”, a zis la vremea respectiva Ghita. Destinul a facut ca la o luna si o saptamina de la acel moment, Aristide Ghita sa ne paraseasca.
„Nu-mi vine sa cred ce s-a intimplat! Era cit mine de solid si parea in putere!”, a spus ieri Vasile Tataru, ex-presedinte al Unirii Focsani, care i-a fost partener la echipa-fanion in sezonul 1999 – 2000, cind Ghita a ocupat pentru ultima oara postul de antrenor principal al Unirii, iar Tataru era presedintele gruparii de pe Milcov.
Ieri dupa-amiaza, corpului celui care a fost Aristide Ghita a fost adus acasa, apoi depus la biserica din Sud, de la fostul Mausoleu. Pina miine, la ora 12.30, cind va avea loc inmormintarea, la Cimitirul Sudic, prietenii, apropiatii, fostii jucatori si antrenori ai Unirii Focsani sint asteptati la biserica de la fostul Mausoleu, pentru a-l veghea pe marele Ghita. (Cristi IRIMIA)
CASETE
Cariera prodigioasa
Aristide Ghita a evoluatat de-a lungul anilor la Metalul Bucuresti, Dinamo Brasov, Dinamo Bacau (ulterior SC Bacau) si Unirea Focsani. A fost cu „nationala” in turneul de pregatire din Mexic, in 1969, iar in 1970 a absentat de la Mondialul mexican din cauza unei accidentari la deget.
Foarte multi jucatori care au ajuns in Divizia A l-au avut antrenor la Unirea Focsani, meseria de antrenor potrivindu-i-se ca o manusa. Ghita l-a „ghicit” pe Marius Bratu inca din vremea junioratului, prevazindu-i actualului antrenor de la Energia Vulturu ca va ajunge un mare portar. (Cristi IRIMIA)
Cind a antrenat ultima oara
Aristide Ghita a antrenat pentru ultima oara in sezonul 1999 – 2000 (etapele 10 – 24), pe cind sponsori erau Vasile Rosca, Liviu Jitea si Vasile Tataru. In acel campionat, s-au mai aflat pe banca tehnica a echipei de pe Milcov Costica Stefanescu, Aurel Pastia si Cristian Costea
Cine ne-a parasit in ultimii 30 de ani
Fotbalul vrincean a ramas fara 13 jucatori si oameni de fotbal importanti pentru judetul nostru in ultimii 30 de ani. Lista acestora este urmatoarea: Ovidiu Gavrila, Dumitru Dumitrescu, Gheorghe Manta, Doru Ciuperca, Mihai Ilias, Dragu Mazareanu, Nicolae Vilcu, Petrica Stoica, Ionel Ouatu, Florin Jelea, Emilian Rentea, Gheorghe Cernat, Aristide Ghita. (Cristi IRIMIA)
Lumea fotbalului in doliu
Toti cei care l-au cunoscut au ramas socati la aflarea vestii ca Aristide Ghita a murit. Zeci de fosti colegi sau jucatori au dorit sa-i aduca un ultim omagiu celui care a reprezentat pentru Vrancea, cea ce este Hagi pentru Romania. Arbitrul Ionica Serea, fostii presedinti ai Unirii Focsani, Vasile Tataru si Sorin Galan, dar si fostul fotbalist Titi Rusu, din partea tuturor celor care au fost coechipieri sau l-au avut ca antrenor pe Aristide Ghita, au tinut sa transmita condoleante familiei indoliate. Presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, Stan Gheorghiu, care a si jucat cu Ghita, dar a si fost antrenat de acesta, spune ca disparitia sa va conta foarte mult pentru fotbalul vrincean. „Este pacat ca un om care a facut sacrificii pentru fotbalul din Vrancea, nu mai este printre noi. A facut tot ce a putut pentru fotbalul de aici. Disparitia sa se va cunoaste in peisajul fotbalului vrincean. Era un antrenor foarte bun si un familist convins…”, a spus Stan Gheorghiu. Fostii sai colegi, dar si multi dintre cei care au fost antrenati de Aristica Ghita vor trece astazi si miine dimineata pe la Mausoleul Sud, acolo unde este depus trupul neinsufletit al lui Ghita. Ziua de joi, cind «nea Aristica» va fi condus pe ultimul drum, va ramine pentru lumea fotbalului vrincean una dintre cele mai triste. (Dan CHIRIAC)

Comentarii