Muzeul Vulcaneasa, ???n spatele unor usi ferecate

Pe vremea c?nd ?nvatam?ntul nu se facea cu suplinitori si dascalii satului locuiau ?n mijlocul oamenilor, acestia gaseau timp sa cultive traditiile, sa adune obiectele de pret si sa le transmita posteritatii. Astazi totul este cu ?nlocuitori (suplinitori) si ?nvatam?ntul nu face exceptie, dimpotriva. ?ndeletnicirile dascalilor de odinioara nu au priza la noile generatii de institutori. Regretatul invatator Radu Gegea din satul Vulcaneasa este un exemplu pentru cei care se ocupa de educatia copiilor.
Pe Valea Milcovului, ?n dreptul Manastirii Mera – de partea cealalta a r?ului Milcov, ?n munteni, se afla Colectia Muzeala Vulcaneasa, singura institutie de acest gen de pe Valea Milcovului. Pentru ca este peste «g?rla» si nu figureaza ?n nici un ghid turistic al judetului, scos ?nainte si dupa 1989, ?n nici o lucrare de istorie sau de folclor, ce ar putea st?rni curiozitatea iubitorilor de frumos, Colectia Muzeala Vulcaneasa ram?ne departe de dorinta celui care, cu migala si din greu, a reusit sa adune sute de exponate, din dragoste de a le salva de la distrugere si a le trimite posteritatii, adica noua. Denumirea ?nsasi este improprie pentru ca ea este munca unui ?nvatator, Radu Gegea si al sotiei acestuia, Elena. S-ar cadea ca aceasta colectie sa poarte numele fondatorului, celui care, ca Ion Creanga prin curtea Mitropoliei Moldovei, ?mpusca la r?ndu-i prin ?mpreujurimile bisericii de l?nga scoala, pasari si le «?mpaia». Nascut la 15 august 1912 la Sindrilari, in comuna Reghiu, fiul unui vr?ncean si al unei frumoase armence Agopiana, pe care localicii au botezat-o Agripina, ?ncepe cariera de dascal la Vr?nceni, l?nga Cernauti, la acea vreme Basarabia fac?nd parte din Rom?nia. Revine pe meleagurile vr?ncene si, dupa o perioada petrecuta la Nereju, pleaca ?n al doilea razboi mondial. Dupa razboi revine pe Valea Milcovului in satul Vulcaneasa. Dascal de scoala generala, Radu Gegea a realizat ceea ce contemporanii sai nu ?ntelegeau: momentul istoric al timpului ?n care traia. A ?nteles ca traieste la frontiera dintre doua lumi, lumea lampei cu gaz si a curentului electric si ca «satul planetar» al lui Marshal McLuhan batea la usa.
Un muzeu al satului ?ntr-o casa
A avut acea ?ntelepciune nativa care i-a spus ca lumea ?n care crescuse va disparea, si a disparut. Fragmente avem doar la Muzeul Satului si Muzeul Taranului Rom?n. Neav?nd posibilitatea materiala de a realiza acest lucru, a construit un sat ?ntr-un muzeu. ?nvatator de moda veche, dar sanatoasa, riguros, dar drept, a ?nceput sa adune obiecte populare ?nainte sa fie introdus iluminatul pe Valea Milcovului, prin anii ’60. La ?nceput le ?nghesuia prin clasa unde initia elevii ?n lumea semnelor scrise, ?mbrac?nd peretii clasei. Pe masura ce civilizatia progresa si revolutia industriala c?stiga teren pe plaiurile Vrancei, prostia omeneasca era direct proportionala si lumea simpla de la tara arunca lucrul bun si sanatos din lemn, cumpar?nd cani si lighene de plastic etc.
La sf?rsitul anilor ’60 adunase deja destule obiecte pentru a le aranja ?ntr-o colectie. Lipsea ?nsa spatiul. Dupa ce termina cu grijile paternale, se muta ?ntr-o dependinta a scolii, reusind prin forte proprii sa amenajeze o parte din vechea scoala ?n care expune numeroasele obiecte populare adunate din satele dimprejur si de pe Valea Zabalei, unde ajungea trec?nd dealurile Raiutului si ale Scorusului. Toata aceasta munca era facuta dintr-un simplu motiv: iubirea de frumos, placerea de a conserva frumosul si a-l ?mparti cu ceilalti.
Cladirea «muzeului» arde dupa cutremur
C?nd totul parea terminat, la v?rsta dulce a pensiei, cind ?ncepuse sa se ?nfrupte din viata uneori bonoma ?n linistea casei sale simple ca o chilie de calugar atonit, ?n teribila luna martie 1977 cladirea a ars si Radu Gegea se vedea deja ?n pielea dreptului Iov, astept?nd urmatoarea ?ncercare. Despre acest moment fiica sa, Zizica Contineanu ?si aminteste: „A fost o ?ncercare dureroasa din viata tatalui meu, care, la v?rsta c?nd trebuia sa-si odihneasca oasele dupa o viata plina de ?nt?mplari, refuza confortul unei locuinte din Bucuresti si locuia ?ntr-o bucatarie, l?nga scoala pe care o transformase ?n muzeu. Incendiul care a mistuit o parte din muzeu l-a afectat profund, dar nu i-a ars pasiunea pentru cultura populara. A pus toate economiile si a participat efectiv la refacerea cladirii si a colectiei”. Aceasta ?nt?mplare nefericita i-a dat ocazia de a-l reconstrui sub forma unei case taranesti de oameni ?nstariti, cu prispa si pridvor, similara cu Primaria Nereju de la Muzeul Satului din Cr?ngul Petresti. Este forma pe care o are si astazi cladirea situata pe v?rful unui deal, ?n spatele scolii de la Vulcaneasa, la care se ajunge urc?nd c?teva zeci de trepte din piatra cioplita. Privita de la distanta, cladirea poarta ceva din semetia ?nvatatorului Radu Gegea, din singuratatea celui care uneori era ne?nteles sau chiar luat ?n r?s de unii consateni care nu ?ntelegeau rostul muncii sale.
O sabie turceasca, o arma de dorobant
Colectia este ?mpartita ?n trei ?ncaperi. Una rezervata florei si faunei din zona Muntilor Vrancei: animale mici si «pasari ?mpaite». O sala este dedicata ocupatiilor taranesti, portului popular, iar a treia ?ncapere este mixta: ceramica, sculpturi, arta populara naiva, o sabie turceasca, arme de foc. Din punct de vedere juridic, imobilul apartine scolii Vulcaneasa, deci comunei Mera. Colectia ?n schimb a fost lasata unui cadru didactic din comuna, Ioana Toma. A fost sansa acestei colectii de a nu se risipi. ?n nebunia de la ?nceputul anilor ’90 multi vroiau sa o desfiinteze cu g?ndul de a vinde costumele populare la turci, cum au patit unele colectii din Vrancea! Numai faptul ca legatar testamentar era o persoana fizica a ?mpiedicat disiparea obiectelor.
Dispretul institutiilor competente
Trist ?n toata aceasta istorie este prezentul si, sigur, viitorul. Nu s?ntem futurologi sa anticipam evolutia lucrurilor ?n aceasta problema. Ne referim la partea stiintifica a istoriei noastre. Dupa o lunga cercetare, ?n care am deranjat ?n nenumarate r?nduri persoane cu raspundere din domeniul culturii din acest judet, am ajuns la concluzia ca de colectiile muzeale din Vrancea, desi pe h?rtie exista mai multe institutii care uziteaza numele de «patrimoniu» practic, de patrimoniu nu se ocupa nimeni. De la responsabila departamentului Patrimoniu de la DJCCPCN Vrancea, Venera Arvinte, am aflat urmatoarele: „?n urma transferarii Oficiului de Patrimoniu de la Muzeu la DJCCPCN, se va face o reevaluare a acestor colectii, pentru ca, stiintific, nu mai apartin de acest departament, ci au ramas ?n competenta muzeului”. Pentru a ajunge la capatul demersului nostru ne-am adresat sefului Sectiei de Etnografie a Muzeului Vrancei, Ioan Cherciu. Acesta ne-a declarat: „Colectia Muzeala Vulcaneasa tine, stiintific, de Muzeul Vrancei. Deocamdata nu exista un inventar al colectiilor muzeale, dar poate fi facut”. Acest lucru ni l-a confirmat si Lelia Pavel de la Muzeul Vrancei: „Am cunoscut colectia de la Vulcaneasa si am participat la ultimile lucrari de tratare si ?ntretinere a obiectelor la ?nceputul anilor ’80. Este posibil ca un inventar al acestor obiecte sa existe ?n arhiva noastra”. Fara ?ndoiala ca un inventar trebuie sa existe undeva, despre Colectia de la Vulcaneasa, ca si despre celelalte colectii muzeale vr?ncene. Desi pe h?rtie nu exista nimic, am reusit sa identificam cel putin zece.
Cultura vr?nceana, teritoriu de dispute si orgolii
La urma urmei, scopul r?ndurilor de fata nu este simpla punere ?n evidenta a colectiei de la Vulcaneasa. Am dorit sa facem o cercetare asupra felului cum este tratata cultura populara, patrimoniul perisabil al civilizatiei vr?ncene. Nu trebuie sa uitam ca patrimoniul cultural vr?ncean este unul efemer, elementul de baza al culturii noastre fiind lemnul. Dec?t sa se risipeasca ?n polemici si procese care au la baza orgolii nevindecate, istoricii si cercetatorii culturii populare vr?ncene ar trece la treaba. Daca nu, munca de o viata a sute de pasionati colectionari de valori populare va ram?ne ?n continuare ?n spatele usilor ?nchise si nu peste mult timp vom vorbi despre ele la timpul trecut. Ne tot vaicarim de lipsa de bani prin institutiile la care facem aluzie, dar nu banii sint problema, ci oamenii. Diplomele, titlurile, prietenii se cumpara cu bani, nu si realizarile concrete. Un muzeu taranesc de marimea celui de care am vorbit ?n acest articol nu are nevoie de bani. El are nevoie de popularizare, de introducere ?ntr-un circuit de muzeistic, turistic si de un minumum de «bagare ?n seama». (Valentin MUSCA)
Cine are grija de muzeele rurale?
Dupa ce, intr-o prima faza, demersul nostru a fost tratat cu neincredere, in urma insistentelor am primit la redactie o lista a colectiilor muzeale din Vrancea. Ramine de verificat daca aceasta lista corespunde realitatii de pe teren si daca Legea 182 din 12 aprilie 2002 despre conservarea si restaurarea bunurilor mobile clasate priveste si aceste colectii. Pe de alta parte nu am reusit sa elucidam cine este forul tutelar la nivel judetean care coordoneaza stiintific aceste colectii, atita timp cit inventarul acestora se afla la Muzeul Vrancei si noi primim lista colectiilor de la Directia Judeteana de Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Vrancea. Am fi curiosi sa vedem ce o sa cuprinda lista pe care ne-a promis-o seful Sectiei de Etnografie, Ioan Cherciu, si daca exista inventarul despre care se pomeneste in faxul primit ieri la redactie. (V.M.)