SIDA tratata „cu frectie”

Un copil de 15 ani, din Panciu, este bolnav SIDA, insa nu primeste nici un fel de tratament. El traieste in saracie, alaturi de mama si ceilalti trei frati ai lui. „Nu i-am dat niciodata tratament, ca ii merge bine. Au fost si alti copii cu boala asta acolo, la noi, care au facut tratament si sint vai de ei. Asa ca eu il hranesc bine, e spalat, e ingrijit si se simte bine. Cind mai raceste sau face gripa il iau babeste: o baie fierbinte la picioare, o aspirina, o frectie si ii trece. N-am avut probleme cu el, asa cum au cei care fac tratament”, spune Stanca Florea, mama baiatului, hotarita sa ignore in continuare dreptul copilului la tratament gratuit. Femeia este insa revoltata de faptul ca celelalte drepturi de care ar trebui sa beneficieze fiul sau sint ignorate de autoritati.
In urma cu sase ani, Stanca Florea, de 53 de ani, din Panciu, a aflat ca cel mai mic dintre cei patru copii ai sai are SIDA. Femeia crede ca baiatul i-a fost imbolnavit in spital, de la o injectie facuta cind avea doar citeva luni de viata. Despre ce este vorba n-a aflat insa decit in urma cu sase ani, cind lui Alin i s-au facut niste analize pentru ca era prea slab. „Am observat eu ca baiatul era prea firav. Cind mi-a spus doctorul ce are, nici nu stiam ce inseamna. Mai auzisem eu despre SIDA dar nu stiam chiar exact ce este. Ne-au facut si noua analizele, la toata familia, dar noi nu avem nimic. De sase ani eu sint insotitoare la baiat si sint suparata foarte tare pe primar (Ion Petre, primarul orasului Panciu – n.r.) ca din anul 2001 incoace, nu mi-a dat niciodata salariul intreg. Nici macar 1,5 milioane nu mi-a dat”, se plinge Stanca. De o vreme incoace, femeia este speriata ca va ajunge in strada, cu baiatul bolnav. S-a despartit de cel despre care spune ca i-a facut viata calvar timp de 24 de ani. „Nu am fost maritata cu el cu acte. El a avut o casa la Paunesti, am stat acolo 18 ani dupa care am vindut-o si am cumparat alta, in Panciu. Dar de un an jumate m-am despartit de el, ca nu se mai putea. Ma batea si pe mine si pe copii, numai in scandaluri o tinea. Numai eu stiu cite am indurat… Ani de zile a trebuit sa fug noaptea din casa, cu tot cu copii. Am dormit pe scarile Protoeriei, prin parc, prin gara, am stat in fata Primariei. Si in cavouri m-am dus sa ma ascund de el, ca fugea dupa noi sa ne bata. Acum, dupa ce ne-am despartit, ni s-a dat voie sa stam si noi intr-o camera din casa asta. Un baiat este la Marasesti, la stat si invata carte. Ceilalti doi, de 19 si 17 ani si-au gasit de munca la o croitorie, dar tot cu mine stau. Este vai de noi”, se plinge Stanca. Odaia in care femeia si trei dintre copiii ei isi duc zilele este sub orice critica. Prin acoperisul ramas fara carton trec in voie ploaia si zapada care se topeste. Peretele de la strada sta sa se darime, patul in care doarme baietelul bolnav SIDA si mama lui este rupt, iar arcurile iesite prin material au fost acoperite de Stanca, cu un strat de burete. In plus, camera este mai tot timpul neincalzita, pentru ca „am facut dosar ca sa ne dea lemne, dar nu ni s-au dat. Restul de bani din salariul restant din 2001 incoace nu mi-au dat. Zic ca n-au fonduri. Cind m-am dus sa fac cerere pentru casa si primarul si viceprimarul mi-au zis ca mai bine nu fac, ca tot nu-mi da. Dar nu trebuie sa ingrijesc si eu copilul asta? Sa-i ofer conditii? De ce nu i se dau drepturile pe care le are?”, spune revoltata, Stanca.
„O camera pentru baiatul meu”
Alin, fiul bolnav al Stancai a ajuns acum la 15 ani. Dupa cum spune mama lui, este „bine, sanatos, toate analizele sint bune”. Cu toate astea, copilul nu merge la scoala. Nu ia tratament, iar singurul drept de care beneficiaza este alocatia dubla si indemnizatia de hrana cuvenita ca persoana incadrata in gradul I de handicap. Intuitiv sau nu, mama lui crede ca baiatul are nevoie de conditii omenesti de trai, motiv pentru care spune ca a cerut Primariei Panciu sa-i repartizeze o casa. Daca ar fi dupa ce spune legea, ar fi trebuit sa aiba si prioritate. Ordonanta nr.102/1999, privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap spune, la cine vrea sa auda, ca handicapatii au dreptul la „acordarea unei camere in plus, pe baza contractelor de inchiriere pentru suprafetele locative cu destinatia de locuinte, detinute de stat sau de unitatile administrative ale acestuia, la solicitarea persoanelor cu handicap grav, precum si a familiilor care au in intretinere un copil cu handicap grav”. Mai mult, potrivit actului normativ amintit, Alin ar trebui sa mai beneficieze si de „acces liber si egal in orice institutie de invatamint” sau de „pregatire scolara la domiciliu”, precum si de „locuri de odihna gratuite in tabere, o data pe an”. Asta-i litera legii. Insa stim cu totii ca legea-i ca o bariera peste care sar desteptii, pe sub care se strecoara smecherii si de care se lovesc doar… fraierii! (Laura BREANA)