Gaurile negre ale bugetului

joi, 30 martie 2000, 23:00
3 MIN
 Gaurile negre ale bugetului

Societatile comerciale galatene s-au grabit imediat dupa aparitia ordinului 1283 sa ceara Ministerului de Finante facilitati la plata datoriilor pe care le aveau la bugetul de stat. Ca sa poata beneficia de aceasta inlesnire, firmele trebuiau sa prezinte un program prin care sa arate ca au posibilitati reale de redresare si restructurare a activitatii astfel incit isi vor putea achita in timp datoriile catre bugetul de stat. "Prin adoptarea acestei masuri, Ministerul de Finante a urmarit ca marii datornici la bugetul de stat care au dificultati economico- financiare sa poata sa achite macar o parte din sumele imense pe care le au de platit statului. Chiar si in aceste conditii, in majoritatea cazurilor societatile comerciale nu au reusit sa-si plateasca datoriile, chiar daca prezentasera un plan de redresare economica in care demonstrau ca pot face acest lucru. S-a ajuns chiar ca agentii economici sa nu se mai chinuie sa-si achite datoriile la bugetul de stat, stiind ca, atunci cind vor acumula sume mari, pot cere reesalonarea", ne-a declarat directorul Directiei de Administrare a Veniturilor Statului din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat (DGFPCFS) Galati, Viorel Teodor.
Ministrul Remes a aprobat in cursul ultimilor doi ani cererile a 44 de societati comerciale cu capital de stat si privat din judet. In 1998, pe lista intreprinderilor care au primit aprobarea Ministerului de Finante s-au aflat 19 societati printre care Menarom, care datora aproape 10 miliarde de lei, Gama SA (cu aproximativ 1,7 miliarde de lei) si ICMRSG (peste 200 miliarde de lei). De asemenea, au intrat in atentia Ministerului de Finante si numeroase intreprinderi privatizate care "mostenisera" datorii imense de pe vremea cind se aflau in portofoliul Statului: Comcereal Galati, CNFR Navrom , Romportmet, Vinificatie si Bauturi.
Firmele de stat, principalele beneficiare ale reesalonarilor in 1999
Anul trecut, pe lista societatilor care au primit aprobarea pentru reesalonare au mai fost trecute inca 16 intreprinderi, valoarea facilitatilor acordate ridicindu-se la 2000 de miliarde de lei.
Primul loc in topul firmelor care au beneficiat de cele mai mari sume reesalonate se afla Combinatul Sidex Galati care are de dat statului 1.635 miliarde de lei. Au mai obtinut reesalonarea SC Dunarom SRL Galati (pentru o suma de aproximativ 13 miliarde de lei), Vinificatie si Bauturi Galati (pentru suma de 12 miliarde de lei), ICPPAM Galati (pentru suma de 2,5 miliarde de lei), SC COMP SAT Galati (pentru suma de 1,7 miliarde de lei), Atlas (pentru aproximativ 79,5 miliarde de lei).Firmele de stat au beneficiat de reesalonarea la plata a unei sume de 1890 de miliarde de lei. ICMRS Galati a primit permisiunea de a plati in timp 111 miliarde de lei, Seromgal Galati aproape 7,3 miliarde de lei, Menarom Galati aproximativ 35,3 miliarde de lei iar INTFOR 6 miliarde de lei.
Reesalonarea aduce doar sperante, nu si redresare
O mare parte dintre societatile care au primit aprobarea Ministerului de Finante pentru a-si plati reesalonat datoriile, au insa sanse destul de mici de redresare. Pentru ele, aceasta reesalonare nu reprezinta decit o prelungire a agoniei. Asa este cazul CNFR Navrom, cea mai mare companie de navigatie fluviala din tara, care a fost pasuita pentru suma de peste 26 de miliarde de lei. Blocarea traficului pe Dunare din cazul embargoului impus Iugoslaviei dar nu numai a adus aceasta societate in pragul falimentului. Anul trecut, compania Navrom nu a mai avut bani nici macar pentru plata salariilor muncitorilor, fiind nevoita sa trimita in somaj 2500 din cei aproximativ 2900 de angajati.
Un alt exemplu il reprezinta SC Mehid SA. In decembrie anul trecut, Ministerul Finantelor a acordat acestei societati posibilitatea de a plati esalonat datoria de 8,6 miliarde de lei.
Mehid nu a reusit insa sa plateasca nici macar primele rate din aceasta suma, din cauza lipsei de lichiditati.
"Noi nu ne-am putut permite sa platim 800-900 de milioane de lei, cit reprezenta o rata, pentru simplul fapt ca nu am avut fonduri suficiente. In conditii in care Uzina Tractorul din Brasov, principalul nostru beneficiar trece printr-o situatie grea, nici noi nu putem obtine un profit prea mare si prin urmare nu ne-am putut achita nici datoriile. Prin urmare, am pierdut reesalonarea la plata", declara atunci Tudose Panainte, directorul Mehid.
Conducerea SC Vinificatie si Bauturi SA Galati a fost nevoita sa propuna divizarea in doua societati pentru a-si limita pierderile, iar Comcereal, care a primit reesalonare pentru 6,6 miliarde de lei, a fost fortata sa fuzioneze cu "sora" ei, Comcereal Teleorman, masura considerata ca ultima solutie pentru a se putea redresa. (Magda CONDOS, Adrian CHIRIAC)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii