Prin scoli bintuie vintul concedierilor

marți, 29 februarie 2000, 00:00
4 MIN
 Prin scoli bintuie vintul concedierilor

Dascalii invatamintului preuniversitar sint amenintati in aceste zile de spectrul disponibilizarilor. Frica s-a cuibarit deja in scolile unde nu demult s-au reluat orele, dupa o greva generala de patru saptamini, cea mai dura miscare sindicala din istoria invatamintului romanesc. Ordinul Ministerului Educatiei Nationale prin care se hotaraste restructurarea unui numar de 23.000 de posturi din intregul sistem de invatamint a stirnit, asa cum era de asteptat, reactii vehemente din partea federatiilor sindicale si este pe cale sa declanseze o psihoza in rindul profesorilor.
"Cred ca ceea ce se intimpla acum la noi e unic in lume: o greva a profesorilor se termina in defavoarea lor si in favoarea guvernantilor. In ceea ce priveste disponibilizarile, cred – mai bine spus, sper – ca e vorba de personal auxiliar, si nu de profesori. Chiar si asa, se pare ca profesorii vor ajunge sa spele si pe jos, sa dea foc la sobe si sa faca si curat prin clase", ne-a declarat Ramona Neculai, profesoara la Scoala din Letcani. Unda de soc provocata de acest ordin a ajuns la Iasi ieri-dimineata. La sediul Inspectoratului Scolar Judetean a avut loc o sedinta a comisiei paritare, formata din 7 delegati ai sindicalistilor si 7 reprezentanti ai ISJ. Obiectul discutiilor l-a constituit, bineinteles, cel mai recent ordin al MEN. Intr-o anexa a acestui ordin se precizeaza ca in judetul Iasi vor trebui sa fie restructurate 488,39 de posturi. Este demn de remarcat ca acest numar este al doilea ca marime in tara, dupa municipiul Bucuresti. Comisia paritara alcatuita la nivelul judetului Iasi a incercat sa gaseasca solutii pentru aplicarea acestui ordin. "Dat fiind ca in judetul Iasi sint angajate in reteaua de invatamint 14.500 de persoane, inseamna ca la nivelul judetului vor trebui sa fie disponibilizate aproximativ 3% dintre aceste persoane", a declarat Camelia Gavrila, inspector scolar general. Conform acestui calcul simplu, fiecare scoala din Iasi va trebui sa concedieze, in medie, 3% din personalul sau. De asemenea, fiecare consiliu de administratie al fiecarei scoli va trebui sa decida cine anume va fi disponibilizat, urmind sa prezinte propunerile ISJ: "Joi vor veni toti directorii de scoli si vor comunica rezultatele consiliilor lor de administratie, iar lunea viitoare va avea loc o noua intilnire a comisiei paritare", a adaugat Gavrila. Fiecare scoala va trebui sa ofere solutii pentru respectarea acestui ordin: "Acolo unde directorii nu vor sau nu vor putea sa gaseasca solutii, vom merge noi, cei de la ISJ, si le vom cauta", a mai spus Camelia Gavrila. Desi ordinul MEN precizeaza ca aceste masuri vor trebui sa fie aplicate incepind cu 1 aprilie 2000, Gavrila a precizat ca acest termen nu va putea fi respectat la Iasi. "Dat fiind ca celor concediati trebuie sa li se acorde un preaviz de 30 de zile, cred ca acest ordin va intra in aplicare doar dupa 10 aprilie", a incheiat Gavrila.
Ordinul MEN nu a fost insa deloc pe placul sindicalistilor, care insa nu au ramas fara replica, doua dintre cele trei federatii – FSLI si FEN – anuntind deja ca vor da in judecata ministerul. Nemultumirea acestor doua sindicate este legata de faptul ca numarul concedierilor este mult mai mare decit ce se stabilise initial; si anume, 10.000 de posturi. Un al doilea motiv de nemultumire al sindicalistilor este legat de solutia data de MEN privind parcurgerea intregii materii pe semestrul II. Ei considera ca decizia MEN de suprimare a perioadei de evaluare de la sfirsitul semestrului este "absurda", pentru ca elevii din anii terminali nu vor avea timp sa-si sedimenteze cunostintele.
"Acest ordin vine sa sape prima lopata de pamint din groapa in care Marga vrea sa arunce invatamintul romanesc", si-a inceput fulminant declaratia Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei "Spiru Haret". "In cele 57 de zile de negocieri pe care le-am purtat cu ministerul nu s-a vorbit nici un moment de disponibilizari. Acest ordin a venit ca o lovitura de maciuca pentru noi. Nu credem ca acest ordin va putea fi respectat si in acelasi timp sa fie respectate si legile in vigoare: nu exista posibilitatea legala de a restructura mai mult de 10.000 de posturi in invatamint", a declarat Isvoranu. Sindicalistii au amenintat ca acest ordin al ministerului risca sa duca le reinceperea protestelor dascalilor: "Am fost pacaliti. Profesorii au revenit la catedre cu gind ca ministerul se va tine de cuvint si nu va face disponibilizari; noi ne-am tinut de cuvint, ministerul nu. In aceste conditii este posibila o reluare a protestului", a declarat Violeta Amariei, liderul local al FSLI. (Adrian MITESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii