Suspect de crima filmat la inmormintarea Anei Maria Ceobanu

duminică, 28 martie 2004, 23:00
2 MIN
 Suspect de crima filmat la inmormintarea Anei Maria Ceobanu

Cercul de suspecti in cazul crimei de la Cub, initial format din 5 persoane, s-a mai largit cu inca una. Dupa studierea atenta a casetei inregistrate la inmormintarea Anei Maria Ceobanu, anchetatorii au descoperit o persoana a carei prezenta in cortegiul funerar prezinta unele semne de intrebare. „Este o figura pe caseta, dar nu ne putem pronunta deocamdata. Trebuie sa stabilim legatura dintre aceasta persoana si victima. Pina atunci ramine doar o persoana suspecta”, ne-a declarat procurorul criminalist Mihaela Hitruc, cea care se ocupa de cercetarea crimei din catacombe. Numele suspectului este tinut intr-un secret total, desi anchetatorii sint convinsi ca el ar fi autorul sau unul dintre autorii uciderii elevei de 16 ani. Seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, comisarul sef Stefan Alexa, nu a vrut sa comenteze in nici un fel aceasta informatie. „Nu pot sa dau nici o relatie in timpul desfasurarii anchetei. La sfirsit, veti afla totul”, ne-a spus acesta scurt. Aceeasi pozitie a adoptat-o si in legatura cu eventuala chestionare a parintelui Teofan, de la manastirea Cetatuia. Aesta refuzase duminica dimineata sa-i dea binecuvintarea unui tinar venit la spovedanie. Conform declaratiei unei martore, tinarul dorea sa se confeseze in legatura cu crima din catacombe. „Nu comentez in nici un fel acest aspect”, a mentionat Stefan Alexa. Crima care ii bintuie pe politisti a avut loc in urma cu zece zile. In cursul zilei de joi, 18 martie, Ana Maria Ceobanu, premianta in clasa a IX a B la Liceul Economic nr. 2, a fost violata si sugrumata in catacombele din centru. De atunci au avut loc sute de audieri, iar cercul suspectilor a fost restrins la cinci persoane. Saptamina aceasta se asteapta rezultatul testului ADN in cazul celor cinci suspecti care vor indica daca exista sau nu un criminal printre ei. In paralel se verifica si pista cu persoana suspecta care a fost la inmormintare. (V.M.)

Comentarii