Universitatea „Cuza isi deschide din toamna fabrica de idei

vineri, 10 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Universitatea „Cuza isi deschide din toamna fabrica de idei

Cuza va avea din toamna o fabrica proprie de idei. Tinerii licentiati in 2005 vor avea sansa sa faca parte din dintr-un centru de cercetare ce se va infiinta din aceasta toamna la Universitatea „Al.I. Cuza”. Selectia tinerilor va fi facuta de o comisie ce nu va tine cont de notele pe care tinerii le-au obtinut in facultate, ci de inteligenta lor, sustine conducerea institutiei. „Sint copii care au avut medii de 7,50, dar au anumite hobby-uri care ii fac speciali. Omenirea se afla intr-o criza acuta de idei. De ce sa nu credem ca prin copiii astia pe care ii stimulam acum nu vom reusi lucruri importante? Nucleul va fi in subordinea directa a Senatului universitatii”, a spus prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii „Al.I. Cuza”. Din „Fabrica de Idei” vor putea face parte licentiati in orice domeniu, de la Fizica si pina la Litere sau arte. Pentru fiecare dintre tinerii care se vor „angaja” in cercetarea de la Cuza, se vor aloca cite 800 de euro lunar. „De ce sa aleaga tinerii cu potential sa plece in strainatate pentru 600 de euro, cind noi le dam posibilitatea sa ramina la noi pentru 800 de euro?”, a spus rectorul Oprea, adaugind ca tinerii absolventi de facultate vor avea incheiate contracte pe perioada limitata. Cei care vor lucra in domeniul cercetarii de la „Cuza” nu vor avea un program fix sau termene pentru rezultatele proiectelor pe care le fac, insa lucrurile pe care ei le vor realiza nu trebuie sa existe pe piata sau daca exista deja ei trebuie sa le descopere functii noi. „Vor fi tinerii cu cel mai liber program, dar si cu multe responsabilitati. Toti vor fi cazati in caminul Gaudeamus”, a conchis rectorul Oprea. (Francesca STOIAN)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii