Iesenii cu cea mai lunga casnicie din judet

Subtitlu

vineri, 12 mai 2006, 22:26
7 MIN
 Iesenii cu cea mai lunga casnicie din judet

In 1914, anul in care englezul Swinton inventa arma care a marcat secolul trecut, tancul, in satul iesean Valea Lupului se nastea Vasile Rosu. Anul 1935 a marcat in istorie inceputul exploziei media – aparitia primului televizor din lume. Pentru Vasile Rosu a reprezentat insa anul in care s-a casatorit cu Ortansa. Desi faptele par uitate undeva in istorie, amindoi iesenii traiesc si, mai mult, lui mos Vasile, Ortansa ii este alaturi si astazi. In anul 1958, cind au fost realizate primele dispozitive laser, cei doi soti si-au construit casa. Anul 1974, cind Gillette a lansat aparatul de ras de unica folosinta, a reprezentat pentru Vasile Rosu doar anul iesirii la pensie. Aparitia cardului bancar, in 1985, a trecut neobservata in Valea Lupului. Nu insa si familia Vasile si Ortansa Rosu, care isi sarbatoreau nunta de aur. O viata de om, 71 de ani, reprezinta pentru cei doi doar numarul anilor de casnicie.
S-au cunoscut in Valea Lupului, s-au luat, apoi au ramas o viata intreaga in sat. Cu exceptia unui singur an: cel de refugiu. „Eu sint din Tautesti – Botosani, dar mama era din Valea Lupului de loc. Aici ne-am cunoscut si, la putin timp, ne-am si luat. Ca la tara”, spune, parca pe un ton de scuza, matusa Ortansa.
L-a vizitat regele in spital
La un an de la casatorie, repede, a venit primul copil, iar dupa inca un an, al doilea. A urmat concentrarea lui Vasile, in regimentul 6 vinatori, si razboiul. „Am mers atunci la Prefectura, sa cer ajutor. Eram cu doi copii si cu sotul in concentrare. Mi-au dat 100 de lei. Cam o suta de mii de acuma”, a adaugat femeia. Dupa un an de front, Vasile s-a intors acasa, insa cu mina dreapta sfirtecata de schije. Ce sa faci la tara fara mina dreapta? „Am stat in spital citeva luni, la Piatra Neamt. Pe urma, am intrat in lucru la CFR. Am fost acar, frinar, am invatat toate meseriile, pe rind”, povesteste mos Vasile. In spitalul din Piatra Neamt, barbatul i-a cunoscut pe regele Mihai si pe regina-mama Elena, veniti sa-i vada pe raniti. „Tinar. Frumos. Mindru”, si l-a amintit Vasile pe rege. In acea zi, ranitilor li s-au daruit bomboane si zahar cubic, raritati in vreme de razboi.
Doi stra-stranepoti
Sfirsitul razboiului i-a prins pe cei patru membri ai familiei in comuna Dobra, din Hunedoara, unde fusesera evacuati de conducerea CFR. „Am stat la o batrina cu o curte mare, frumoasa. Copiii se scaldau in apa Dobrei”, a povestit matusa Ortansa. Dupa 6 luni in Dobra si 6 luni la Braila, sotii s-au intors in sat. Vechea casa fusese distrusa in razboi, asa ca au locuit pe unde au apucat pina in 1958, cind au cumparat 20 de prajini de pirloaga, pe care si-au construit propria casa. „Era o mizerie pe-aici, si parca intrai in padure. Nu era om, nu era drum. Stropeam si praseam noaptea, ca ziua erau amindoi la munca, la Iasi. Carau gunoi de la stina la vie, ca sa ingrase pamintul”, si-a amintit Elena Cordun, fiica cea mare a sotilor Rosu.
Dupa alti 16 ani, Vasile Rosu a iesit la pensie si a ramas definitiv in sat. Vizitele la manastirile din nordul Moldovei si cite o rara deplasare in Iasi reprezentau singurele ocazii in care batrinii mai ieseau din sat. „Pina acum vreo doi-trei ani tineau tot postul. Venea preotul sa-i marturiseasca si stateau pe banca sa spuna. Acum au mai inceput sa bea un lapte sau sa manince un ou. Ca stam noi de capul lor, ca altminteri…”, a spus fiica. Cei doi soti au pina acum 30 de descendenti directi: un fiu, doua fiice, 12 nepoti, 13 stranepoti si doi stra-stranepoti. „Mai sint vreo 6 fini de cununie, ca de botez cine-i mai tine minte? Pe multi, ei i-au ingropat. I-a tinut Dumnezeu pina acum, ca si pe parintele Iacob tot ei l-au ingropat”, a incheiat Elena Cordun.
Cei doi isi petrec zilele in gradina, dirijind munca ginerelui si a fiicei. Nu mai tin animale de anul trecut, cind li s-au furat cele 20 de gaini. Si isi tin de urit unul altuia. „Inainte, faceam mamaliga si le-o duceam copiilor in sat, ca erau vremuri grele. Acum, mosneagul ma duce la poarta si el ma aduce. Ca eu nu mai pot”, a spus matusa Ortansa.
„Au fost la nunta patru masini de la Iasi”
Pe locul doi in topul celor mai longevivi soti din judet se afla Dumitru si Elisabeta Iftimie, din Focuri, la o distanta de citeva luni de sotii Rosu. La cei 95 de ani ai sai, Dumitru Iftimie este cu trei ani mai virstnic decit Vasile Rosu, dar a asteptat sa se intoarca din armata pina sa se insoare. „Tata a fost primar, din partea PNL, timp de doua mandate. Am avut nunta mare. A venit boierul Gheorghe Stambuliu, un avocat, lume multa… Au fost la nunta patru masini de la Iasi. Era ceva la vremea aia”, a povestit, mindru, Dumitru Iftimie. Casatorit de sase ani, cu patru copii acasa, Iftimie a plecat pe front in iunie 1941, odata cu toti tinerii din Focuri. In numai doua luni, pentru Iftimie razboiul lua sfirsit. Un obuz i-a smuls piciorul sting din sold, ranindu-l grav la cap si la mina stinga. „Am stat in spital 11 luni si m-am intors acasa cu proteza. Imi mai schimb piciorul la 2-3 ani”, a spus Iftimie. Acesta are in casa o proteza clasica din aluminiu si alta ortopedica, reproducind cu fidelitate forma unui picior normal. „Tot cu asta veche ma impac mai bine. Imi trec hamul peste umar si tirii piciorul dupa mine”, a zimbit Iftimie.
Cele doua luni petrecute pe frontul din Basarabia, cele 11 hectare de pamint si trecutul liberal al tatalui sau l-au urmarit pe Iftimie zeci de ani. „Cit a fost regele, primeam pensie de invalid. Cind au venit comunistii, mi-au luat-o. Am mers si la Bucuresti, cu piciorul dupa mine, dar degeaba. Mi-au pus cote si impozite, ca nu mai ramineam cu nimic dupa ce le plateam. Numai de chiabur nu m-au luat”, a povestit Iftimie.
„In nadejdea mea, ar muri de foame saracii doctori”
Timp de aproape 20 de ani, cei doi soti au lucrat la CAP. Ca invalid, Dumitru a ajuns gestionar la chioscul CAP-ului. „Mai veneau din astia, de la partid, dupa brinza si cas si ma luau la intrebari. «Ma, tu ai fost pe front si ai impuscat rusi?» «Am fost. Si am impuscat, pe care l-am vazut.» «Pai, afara cu tine. Sint tineri care au liceul, nu patru clase ca tine, si n-au unde munci. Nu e nevoie de fascisti la CAP» Da’ am ramas, ca doar eu i-am invatat hoti pe astia de la CAP. Le-am zis sa declare ca o scroafa a fatat doar 7-8 godaci, nu 12. Daca mai murea vreunul, nu putea sa-i puna la plata. Daca nu murea, le raminea lor”, a povestit Iftimie.
Cu dosarul „patat” de trecutul politic, Iftimie a ramas ani buni fara pensie, iar sotia sa la fel. Abia in 1990, cei doi au reusit sa obtina pensie de membri CAP, de cite 900.000 de lei. „Mai are mosul pensie de invalid si alta de veteran. Ne descurcam”, a spus Elisabeta Iftimie.
La 95 de ani, Iftimie se afla la curent cu ultimele evolutii politice si isi face planuri de viitor. In urma cu doi ani si-a cumparat un televizor color, cu telecomanda. Anul trecut si-a cumparat tabla zincata pentru reparat acoperisul. Merge la vot la fiecare scrutin, votind constant cu liberalii. „Din ’37 si pina acum, numai cu liberalii am votat. Eu incaltea nu l-am votat pe Iliescu. Sa-l voteze minerii lui”, si-a prezentat batrinul opiniile politice. Si lui Iftimie i s-au furat gainile anul trecut, asa ca s-a multumit sa tina patru oi. Isi lucreaza singur 5.000 mp de gradina, restul pamintului lasindu-l in grija celor 4 copii in viata. „Avem 23 de nepoti si 15 stranepoti. Mai bem un pahar de vin. Ne mai miscam prin gradina, mai dam mincare la animale. Daca stai, mai rau faci. Ajung la doctor doar cind imi mai scot o masea. In nadejdea mea, ar muri de foame saracii doctori”, a incheiat Iftimie.
Cuplurile longevive, premiate miine de autoritati in Copou
„Cei mai cei” din judet vor fi sarbatoriti cu ocazia Zilei Internationale a Familiei. Conducerea Consiliului Judetean va imparti premii de cite 4 milioane lei unui numar de 20 de familii din judet. Primele doua premii vor fi acordate familiilor Rosu si Iftimie, cele mai longevive cupluri din judet. „Va trebui sa vedem cum rezolvam problema transportului pina la Iasi, unde le vom inmina premiile. Avind in vedere virsta si problemele inerente, vor trebui luate unele masuri de precautie suplimentare”, a declarat Florin Ion, seful Directiei de Asistenta Sociala. Alte premii vor fi acordate familiilor cu cei mai multi copii, unei asistente maternale care a ingrijit pina acum 18 copii, unei familii din Dolhesti care si-a asumat cresterea a 4 copii abandonati, si unui tinar care isi ingrijeste singur cei trei frati minori. „Incercam sa recompensam situatii care, in felul lor, sint unice. Nu este putin lucru sa ingrijesti 18 copii sau sa-ti cresti trei frati”, a spus Ion. O manifestare similara va fi organizata miine la ora 15 de Primarie. Parcul Copou va gazdui intilnirea primarului Gheorghe Nichita cu 46 de cupluri care isi sarbatoresc in acest an nunta de aur. Fiecare cuplu va primi din partea Primariei cite o diploma si un premiu de 3 milioane lei.

Comentarii