Primul donator la „Stadionul copiilor”

vineri, 07 decembrie 2012, 02:41
4 MIN
 Primul donator la „Stadionul copiilor”
Ajutati-l pe Ionut sa faca sport pe "Stadionul copiilor"!

 Campania „Stadionul co­piilor" continua astazi cu povestea unui alt copil care isi doreste sa faca sport, insa nu are unde. Ionut are 13 ani si a ajuns de curand intr-un centru de plasament. Fa­milia nu l-a vrut, si nimeni nu s-a ingrijit de el asa cum ar fi trebuit. In centru are sansa unei vieti normale, insa e un copil retras, si deocamdata ii este greu sa se adapteze la noua situatie. Sportul il apropie totusi de ceilalti copii si face tranzitia mai usoara. El si inca peste 1.500 de copii din centrele de plasament din Iasi va cer ajutorul pentru finalizarea terenului de sport construit special pentru ei.

„Imi place sa muncesc"

Ionut are 13 ani si a ajuns in Centrul de Plasament „Ve­niamin Costache" in urma cu cateva luni. Daca il intrebi cum a ajuns aici si mai ales de ce, nu stie sa-ti raspunda amanuntit. Viata lui a fost pana acum un sir lung de tristeti si deza­magiri, iar copilul abia acum invata sa zambeasca. E timid si cu greu il conving sa-mi povesteasca despre el. Pro­venit dintr-o familie de alcoolici, baiatul n-a avut parte de parinti in adevaratul sens al cuvantului. Nu de putine ori el si ceilalti doi frati mai mari au fost agresati de tatal aflat sub influenta bauturilor alcoolice. Intr-o zi a si plecat de acasa si a ajuns la o familie care avea o stana. Acolo a stat o perioada si a muncit cot la cot cu ceilalti. „Nu ma punea nimeni la treaba, faceam eu singur, imi place sa muncesc", povesteste Ionut. Munca insa l-a im­piedicat sa mai mearga la scoala si nici in familia aceasta nu a scapat de abuzuri. Intr-un final, cineva a atras atentia autoritatilor locale asupra problemelor pe care le are Ionut si a fost luat de la familia respectiva. Initial a ajuns in Centrul de Primire Minori in Regim de Urgenta si apoi a fost transferat in Centrul de Pla­sament „Veniamin Costa­che", unde viata lui incepe sa intre pe un fagas normal. „Ma duceam la scoala, dar foarte rar si din cauza asta ramaneam repetent. Acum m-au inscris in clasa a V-a si incep sa recuperez materia pe care am pierdut-o pana acum", a mai spus Ionut. Situatia lui scolara nu este inca foarte grozava, dar copilul e hotarat sa rezolve asta in cel mai scurt timp. De asemenea, a inceput sa-si faca deja prieteni in centru, fiind ajutat foarte mult de faptul ca ii place sa joace fotbal si participa mereu la meciurile din curtea centrului. „Imi place sa joc fotbal, de cele mai multe ori stau in poarta si apar. Facem echipe, noi, baietii din centru si jucam pe unde apu­cam", spune Ionut. E su­porter infocat al echipei Steaua si isi doreste foarte mult sa ajunga candva pe un stadion celebru. N-a mai fost niciodata si e una din dorintele sale cele mai mari. In familia naturala nu stie daca se va mai intoarce vreodata si deocamdata nici nu vrea sa se gandeasca prea mult la asta. Mama mai vine sa-l viziteze din cand in cand, insa tatal lui nu vrea sa-l vada. Nu intelege de ce, dar n-are de ales.

Primul donator: Viorel Blajut

Campania „Stadionul co­pi­ilor" a aparut tocmai pentru ca Ionut si ceilalti copii din centrele de plasament din Iasi sa aiba sansa de a practica sporturile care le plac si care ii ajuta sa socia­lizeze si sa-si creeze o viata mai buna pentru ei insisi. Primul care a raspuns apelului facut de cei peste 1.500 de copii din centrele de plasament din Iasi a fost Viorel Blajut, patronul Iasi­sting, care a donat 5.000 de lei pentru finalizarea terenului de sport multifunctional. „M-am implicat in aceasta campanie pentru ca sunt si eu tata, si stiu cat de importanta este miscarea pentru dezvoltarea unui copil. Am vizitat centre de plasament si am avut ocazia sa vor­besc cu copii abandonati de propriile familii. E foarte important sa nu-i abandonam si noi. Acesti copii au nevoie de ajutorul nostru si in prag de sarbatori ii indemn pe toti cei care au posibilitatea sa-i ajute, sa o faca din toata inima", a declarat Viorel Blajut.

Stadionul copiilor este construit in cartierul Galata, pe strada Azilului nr. 1, in curtea Centrului de Plas­a­ment Galata si aici copiii din sistemul de protectie vor putea sa joace fotbal, rugby, baschet, handbal sau volei. De asemenea, se incearca amenajarea terenului in asa fel incat sa se poata practica si atletismul. In momentul de fata, lucrarile sunt aproa­pe de final, insa lipsesc fondurile pentru achizitionarea gazonului artificial, respectiv aproximativ 6.000 de euro. „La o prima estimare, construirea acestui stadion a fost aproximata la o valo­are de 12.000 de euro, insa dupa elaborarea documentatiei tehnice de executie, respectiv studiul de fezabi­litate si proiectul tehnic, a reiesit o valoare mai mare. Cred totusi ca poate fi considerat un model de buna practica, avand in vedere valoarea extrem de scazuta de realizare a acestui teren de sport multifunctional", a precizat Marian Serbescu, responsabil de proiect.

Donatiile se pot face in lei in contul RO07TREZ 4065007XXX000512, codul SWIFT este TREZROBU, adresa fiind str. Anastasie Panu nr. 25. De asemenea, pentru donatii in euro se poate folosi contul RO32 RNCB017503360643004, cod SWIFT este RN CBROBU, adresa filialei Iasi a BCR fiind str. Palat, nr.11. De asemenea, se pot face donatii in echipamente sau alte materiale necesare construirii acestui teren de sport. Donatiile se pot face si la casieria DGASPC, strada Va­sile Lupu nr.57A, persoana de contact fiind Tiberiu Bant­as, pur­tator de cuvant al DGASPC.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii