Romascan comandant de batalion la o baza NATO din Bosnia

Pentru unii, armata este un cosmar, iar pentru altii – viata insasi. Pentru
Ciprian Galic, un barbat cu care urbea Romanului se mindreste, armata
este un mod de viata. Ciprian Galic s-a nascut in 1965, la Roman. A
absolvit Liceul „Roman-Voda”, in promotia anului 1983. Dupa ce a
satisfacut stagiul militar la Galati, apoi la Roman, la regimentul de Geniu al
Unitatii Militare 1147, Ciprian s-a angajat in Iasi, ca sofer al unei baze de
transport. Dupa ce si-a incercat norocul la o facultate, a decis sa urmeze
calea Armatei, la Institutul Militar din Pitesti. Din 1990, de cind a absolvit
Institutul Militar, Armata a devenit cariera sa. Drumul catre Bosnia a
inceput de la Regimentul Mecanizat de la Iasi, unde a fost numit loctiitor
tehnic de batalion. De aici, Ciprian Galic a fost promovat in functie,
ajungind maior in cadrul Corpului 10 de Armata „Stefan cel Mare” Iasi.
In urma cu un an, Ciprian a fost ales, dupa un test ce i-ar face pe multi sa
renunte la armata, sa plece in Bosnia pentru a-si sluji patria. A dovedit ca
stie limba engleza la perfectie, ca are conditie fizica de exceptie, ca are
toata pregatirea militara si profesionala necesara. Dupa ce a fost instruit de
„baietii cu ochi albastri”, pe 7 iulie 2003, a luat drumul Bosniei. „In misiunea
sa, care dureaza sase luni, Ciprian conduce un batalion de transport si
reparatii intr-o baza NATO, unde are in subordine peste 80 de profesionisti
din Italia, Franta, Germania, Belgia, plus alti doi romani. El este
comandantul batalionului. Acum o luna, cind a venit in permisie, mi-a zis ca
batalionul lui este alcatuit numai din oameni priceputi si muncitori, capabili
sa lucreze de la opt dimineata pina la opt seara, cu zimbetul pe buze. Mi-a
mai zis ca bosniacii sint inaintea romanilor cu 50 de ani: sint harnici, cinstiti
si nu poarta ura nimanui”, spune colonelul Marcel Galic, tatal lui Ciprian.
La fel de mindra, Aurora Galic, sotia lui Ciprian, spune ca i-a respectat
alegerea, desi a fost foarte greu gindindu-se ca va ramine in tara numai cu
fetita, Laura, care are 17 ani si este eleva a Liceului „Vasile Alecsandri” din
Iasi. „Familia noastra este cladita pe respect reciproc si, de aceea, i-am
respectat deciziile, fiind convinsa ca se va adapta si se va descurca foarte
bine. De altfel, fiind «neam de saiba», cum zice tatal lui, si foarte serios, a
verificat de la inceput totul acolo si a facut deja citeva imbunatatiri, foarte
apreciate de colegii sai nemti si americani. Comandantul bazei, un colonel
american, i-a multumit pentru modul in care isi face datoria, la fel cum au
facut-o si comisiile din Romania si reprezentantii Statului Major General”,
spune Aurora Galic. Laura, fiica lui Ciprian, mosteneste de la tata si bunic –
spune mama – talentul la desen si arte plastice, ceea ce o indreptateste sa
dea admitere la Arhitectura.
Desi solda militarului roman este mult mai mica decit cea a militarului din
Italia sau Germania, Ciprian este mindru ca si-a servit tara, insa ii este dor
de acasa. Familia il asteapta de Craciun, cind va avea o permisie de cinci
zile. Dupa ce va termina misiunea, comandantul de batalion va ciocni un
pahar de vin bosniac cu tatal sau – colonelul, depanind alte amintiri de pe
tarimul bosniac.
caseta:
Mesaj de la maiorul Ciprian Galic – comandant TransCoy
„Despre activitatea mea la comanda TransCoy, ce sa va spun?
Profesionisti desavirsiti, militari cu experienta a mai multor misiuni
internationale, un colectiv unit al carui liant este prietenia. Aceasta
„companie de
transport” nu trebuie inteleasa ca una de-a noastra. Cind ai cinci
compartimente, plecind de la administratie si terminind cu Air Travel Office,
cu un parc de peste 300 de autovehicule si autospeciale si un teatru de
operatii ce cuprinde Bosnia-Hertegovina si Croatia, nu este usor deloc sa
iei decizia cea mai buna si regulamentara, totodata. De fapt, cuvintul
«regulamentar» nu prea este folosit, pentru ca aici totul este regulamentar.
Inca de la inceput m-a izbit simplitatea comunicarii, simplitatea luarii
deciziilor si, Doamne!, ce putine hirtii! Timpul de lucru – non stop ! Insa de
remarcat este faptul ca nimeni nu este impins de la spate, ceea ce se face
este de inalta calitate si, cind am nevoie de cineva, indiferent la ce ora se
intampla asta, in citeva minute este la birou la mine si asta chiar daca
serveste o cafea, chiar daca doarme sau sta la o sueta. Pe mine nu ma
deranjeaza ce face subordonatul in timpul sau asa-zis «liber», atita timp cit
sistemul merge perfect. Toti imi sint ca o familie, chiar daca sint singurul
romanas de-aici. Ne intelegem de minune, nu stress, nu panica. Orice
convorbire pe care o porti trebuie neaparat sa aiba o gluma, acea „sare si
piper” de care ai nevoie, indiferent ca te adresezi unui soldat sau unui
colonel sau, de ce nu, unui general. Nu ma intelegeti gresit, toate astea nu
au nimic de-a face cu «mistocareala» de la noi. Intr-un cuvint, trebuie sa ai
rafinament. Conditiile de cazare – ireprosabile. Ai totul pus la dispozitie.
Treaba sa faci, si s-o faci bine! «Cartonas galben» nu exista. Numai rosu!” (Alex NISTOR)

Publicitate și alte recomandări video