Ultima strigare de catalog pentru profesoara Carmen Popescu

Dragostea fata de meserie i-a fost insuflata din familie inca din copilarie. Daca bunicul, iubitor de natura, i-a dat primele lectii legate de plante, mama i-a fost un dascal in adevaratul sens al cuvintului. Profesoara de biologie la Liceul Teoretic „Roman-Voda”, Nina, mama profesoarei Carmen Popescu i-a dezvaluit, nu si hotarit, calea spre nobila meserie de slujitor al scolii. Sa fii dascalul inimilor tinere, care vin si iti incredinteaza spre implinire visele si sperantele lor, este o misiune dificila, dar plina de satisfactii. Exigenta cu sine insasi, a facut din exigenta fata de proprii elevi o forma de iubire. I-a facut sa descopere in biologie numeroase si variate intruchipari ale ideilor de armonie in proportionalitatea chipului uman, in alcatuirea unei flori, in viata animalelor, in spectacolul marin. Ferma, hotarita intotdeauna sa se achite cu profesionalism de activitatea didactica, profesoara Carmen Popescu retraieste acum amintiri care o fac sa tresara. „Am renuntat la foarte multe lucruri, in special la cele mai importante momente din viata familiei. Nu am vrut sa arat intotdeauna ce simt, pentru ca am considerat ca scoala nu este locul potrivit in care sa-mi exteriorizez necazurile”, a spus Carmen Popescu.
Satisfactia dascalului de-a lungul timpului a fost ca, pe linga acumularea cunostintelor necesare, s-a alaturat si formarea deprinderilor de a lucra in cadrul laboratorului de biologie din scoala de care s-a ocupat impreuna cu colega sa, profesoara Doina Ungureanu. Rezultatele foarte bune obtinute de elevi la olimpiadele de biologie, la concursul „Sanitarii priceputi”, vin in sprijinul implicarii profesoarei Carmen Popescu in formarea elevilor. Drumul parcurs pina astazi a fost lung, uneori anevoios. Rolul de dascal a fost completat cu cel de parinte, cind acesta a fost departe de copilul sau. Copiii au gasit in profesoara lor un parinte. Au ris impreuna cind bucuria le-a invadat sufletul si au plins cind necazurile i-au coplesit. Cu atitudinea plina de regret ca nisipul nu a mai facut o pauza in clepsidra timpului, profesoara Carmen Popescu inchide catologul, pentru a se retrage discret din tumultul scolii. Ii vor ramine amintire clipele frumoase petrecute alaturi de colegi si risul copiilor ca parfumul florilor de tei.