Vid de conducere in justitia nemteana

joi, 05 ianuarie 2006, 00:00
2 MIN
 Vid de conducere in justitia nemteana

Noul an pare a fi debutat nefast pentru o parte a justitiei nemtene.
Pensionarile masive sau transferurile unor magistrati au facut ca unele
instante de judecata, cum este si cazul Judecatoriei Roman, sa ramina fara
conducatori. Situatia, care este una fara precedent in Neamt, pare a-si gasit
rezolvarea abia dupa ce vor mai trece citeva saptamini sau chiar luni.
Tribunalul Neamt nu are presedinte
In urma cu citeva saptamini, presedintele Tribunalului Neamt, judecatorul
Constantin Iacob, si-a depus cererea de pensionare, cerere care i-a fost
aprobata. Din pacate, dupa ce aceasta cerere s-a aprobat, postul ramas
vacant nu a fost ocupat de un alt magistrat, astfel incit destinele
Tribunalului Neamt au ramas in grija vicepresedintelui Tribunalului,
judecatorul Maria Ivanusca. O situatie similara exista si la Judecatoria
Roman. „In momentul de fata, postul de presedinte al Tribunalului Neamt
este vacant. Pentru ocuparea acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii
(CSM) va organiza, in perioada 15-28 februarie, un concurs la care se vor
putea inscrie toti magistratii care indeplinesc cerintele prevazute de
regulament. In ceea ce priveste situatia de la Judecatoria Roman, si acolo
situatie este asemanatoare. La inceputul noului an, mandatul de
vicepresedinte al doamnei judecator Veronica Iacob a expirat, iar
presedinte nu exista de mai multa vreme. Din aceasta cauza s-a depus la
CSM, cu acordul doamnei judecator Iacob, o cerere de prelungire a
mandatului pina in vara, cind se va organiza un nou concurs pentru
ocuparea posturilor ramase vacante. Speram ca la aceste concursuri sa se
inscrie mai multi magistrati, pentru ca situatia sa revina la normal”, ne-a
declarat judecatorul Maria Ivanusca, vicepresedintele Tribunalului Neamt.
Parchet fara procurori
Nici in ceea ce priveste situatia de la Parchetul de pe linga Judecatoria
Roman lucrurile nu stau tocmai pe roze. In toamna acestui an, Ministerul
Justitiei a aprobat demararea lucrarilor de constructie a unui nou sediu
destinat Parchetului, sediu ce se construieste chiar in fata Judecatoriei
Roman, constructie estimata la citeva miliarde bune de lei. In ceea ce
priveste schema de personal si conducere institutiei, lucrurile s-au agravat,
in ultima vreme. Dupa ce, in urma cu aproximativ doua luni, prim-procurorul
Diana Horodniceanu s-a transferat la Sectia Teritoriala Iasi a
Departamentului National Anticoruptie, conducerea Parchetului Roman a
revenit prim-procurorului adjunct Laura Calin, aceasta urmind sa conduca
institutia pina la organizarea unui concurs pentru desemnarea noului sef. In
ceea ce ii priveste pe procurorii care ar trebui sa activeze in cadrul
Parchetului Roman, in prezent numarul acestora este redus la jumatate, in
functie existind, la aceasta ora, doar patru procurori. Sansele ca numarul
acestora sa creasca, in urmatoarea perioada, sint minime, deoarece prea
putini absolventi de Drept aleg magistratura, dintre cei care se inscriu la
examene foarte putini sint declarati admisi, iar municipiul Roman este putin
atractiv pentru acesti specialisti. (Bogdan GOTCA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii