Miracolul Carla

O fetita nascuta la Suceava in 12 august 1987, Carla Baricz, a devenit in citiva ani de la plecarea sa in SUA, o mindrie a unei mari si impetuoase natiuni. Ea se numara printre cei 30 de "mici ambasadori" ai Statelor Unite, copii de exceptie carora guvernul american le asigura in fiecare an fonduri pentru vizite in alte tari si intilniri cu diverse personalitati sau colegi la fel de talentati din strainatate. Micuta Carla a primit la sfirsitul anului scolar 1998-1999 o medalie de excelenta semnata de directorul scolii din Bethel, de guvernatorul statului Connecticut si de presedintele Bill Clinton. Ascensiunea meritata a Carlei in lumina reflectoarelor, a opiniei publice americane, este o uimitoare pilda despre modul in care functioneaza mecanismele de selectie si de promovare a valorilor intr-o societate cu adevarat democratica.
Poemul va fi tiparit intr-o antologie care va intra in celebra Biblioteca a Congresului Statelor Unite
Nu numai rezultatele exceptionale la invatatura ale Carlei ne-au atras insa atentia, deoarece in Suceava si in intreaga tara exista mii de copii la fel de buni la invatatura, ci faptul aproape incredibil ca ea a devenit la scurt timp de la plecarea in SUA o mare speranta a poeziei americane si romanesti. Anul trecut, una din poeziile scrise de Carla, "Doamna Speranta", a ajuns in semifinala concursului national de poezie din Statele Unite, intr-o serioasa competitie cu poeti de toate virstele. Poemul ei va fi tiparit in antologia "Paleta vietii", care va intra in celebra Biblioteca a Congresului Statelor Unite.
"Carla, trebuie sa fii cu adevarat mindra de realizarea ta. Dintre miile de poeme pe care le citim in fiecare an, numai o mica parte pot fi publicate. Noi sintem bucurosi ca "Doamna Speranta" va beneficia in curind de recunoasterea pe care o publicatie nationala o poate acorda", i-a scris Howard Ely, directorul editurii la care va aparea antologia amintita.
"Este doar o infima scinteie in timpul rotitor"
Dupa extraordinara cariera a tinerei pictorite de origine romana, Alexandra Nechita, supranumita de specialisti "micuta Picasso", Carla Baricz are toate sansele sa se inalte si ea in "auritele zodii", ca sa preluam o sintagma din creatia lui Eminescu. Ea ne-a transmis prin e-mail propria traducere in limba romana a poemului "Doamna Speranta": "Un boboc de soare intr-o lume de lacrimi,/ O singura petala stralucitoare in anii uitarii/ Ea este cea care lumineaza cea mai neagra noapte/ Doamna imbracata in alb ametitor,/ Intelegind totul, tot timpul fiind pe aproape/ Este lucrul care ne leaga pentru ca este asa de sincera,/ Nu are aur sau argint sa-ti dea/ Nu te intreaba de bani sau nu incearca sa-ti ia comorile./ E asa de simpla si de pura, e lumina si adierea ce te ajuta sa-ti revii/ Este doar o infima scinteie in timpul rotitor/ Dar poate sa creasca in inima ta daca-i asculti strigatul/ Ea este visele, dorintele tale si rugaciunile pe care le zici/ Dar hai s-o numim Doamna Speranta si sa ramina asa".
Poezia sa are imagini cu o puternica incarcatura spirituala si emotionala, metafore fluide si diafane, adeseori cuvintele devenind atit de pure ca o "atingere tremuratoare a aripii de fluture", asa cum scrie atit de sugestiv intr-un alt poem. Versul "o infima scinteie in timpul rotitor" este cu adevarat remarcabil. In ciuda virstei sale fragede, poemele Carlei impresioneaza prin stiinta constructiei si prin gindirea profunda, apropiata de meditatia filosofica. Ea cunoaste deja unul dintre secretele evolutiei spirituale, faptul ca realitatea urmeaza gindul. Uneori trebuie sa treaca o viata ca sa intelegi ca realitatea urmeaza cu adevarat gindul, ca orice speranta poate deveni realitate daca stii sa o alinti cu mintea pina cind ii auzi strigatul.
"Am inceput sa scriu povesti si poezii din clasa I"
Sa o lasam insa pe Carla sa ne dezvaluie ceva din intimitatea fiintei sale: "Am inceput sa scriu povesti si poezii din clasa I, desi eu povesteam de la vreo cinci ani din imaginatie. In clasa a II-a, profesorul Constantin Ciopraga a citit compunerile mele si a remarcat un anumit talent. Din pacate, am pierdut legatura cu el, dupa ce am venit aici in clasa a III-a. Nu am vorbit romaneste decit in casa, pierzind orice contact cu Romania si cu limba romana, oprindu-ma la scrierea de clasa a III-a. Primele mele poezii in limba engleza au fost scrise anul urmator, in timp ce eu incercam sa inteleg aceasta noua limba. Am facut eforturi mari si am reusit sa scriu citeva poezii scurte. Bucuroasa ca engleza mea era tot mai buna, am continuat sa scriu si in clasa a V-a, aproape totul in aceasta limba. Temele de la scoala mi-au dezvoltat vocabularul si in curind scriam ca oricine din clasa, participind la concursuri literare. Incetul cu incetul am pierdut accentul de tot si in timp profesoarele nu au mai putut deslusi faptul ca provin din alta tara. Am scris "Doamna Speranta" in septembrie 1999 si o saptamina mai tirziu am tradus-o in romaneste. Acum compun destul de des, avind tendinta sa scriu si in limba romana".
Cartea a fost si a ramas "jucaria preferata"
Prima persoana care ne-a semnalat, cu o mare bucurie si emotie, performantele Carlei, a fost bunicul ei din Suceava, dr. Octavian Dascalu, fost campion national la atletism, la proba de 3000 de metri. El isi aminteste printre altele ca sotia sa, Cecilia Dascalu, ii citea Carlei in primii ani de viata povesti pina seara tirziu. Doctorul Dascalu considera ca scoala romaneasca, in ciuda greutatilor mari prin care trece, este inca mult mai buna decit cea din SUA.
Bunica ei, Cecilia Dascalu, ne-a trimis tot prin e-mail din SUA urmatoarea scrisoare: "Carla a scris "Doamna Speranta" si noi n-am stiut de ea. N-a citit-o nimanui. A prins pe computer un anunt in care se mentiona ca daca doresti ca talentul in ale poeziei sa-ti fie apreciat de specialisti competenti, trebuie sa trimiti o poezie mai scurta de 20 de rinduri prin Internet. Va imaginati ce surpriza am avut cind am primit rezultatele partiale ale concursului, Carla numarindu-se printre semifinalisti. De la 1 octombrie 1987, parintii ei, studenti in ultimul an la medicina, au plecat la Bucuresti. De atunci a fost mai mult fetita bunicilor. Viata ei a fost puternic marcata de despartirea parintilor, cind avea abia 3 ani, si de plecarea mamei in SUA, in 1991. In decembrie 1993, Carla a compus o poezie naiva si emotionanta, "Mama", dedicata aniversarii zilei de nastere a acesteia. In martie-aprilie 1994, vroia sa scrie un roman plin de mistere, dar nu putea sa scrie repede si "pierdea ideea". A scris doar vreo trei pagini interesante si pline de prospetime. Intilnirile cu tatal erau rare si despartirile de el extrem de dureroase, desi facea eforturi impresionante pentru a se stapini. Pe mama a revazut-o in SUA abia in 1994. Casatoria ei a fost o alta suferinta. A fugit, hohotind de plins, cind se oficia ceremonia. Nu concepea ca parintii ei sa nu fie impreuna, desi tatal era recasatorit si avea un baietel. Eram foarte apropiate, o intelegeam si faceam tot ce puteam s-o sustin. Asa se face ca, la o luna dupa intoarcerea mea in tara, s-a intors si ea singura. Cartea a fost si a ramas "jucaria preferata", darul pe care-l asteapta. Inca inainte de a vorbi, urmarea cu degetelul pozele colorate despre care ii vorbeam. Cind a inceput sa inteleaga mai bine si sa vorbeasca, imi solicita la nesfirsit sa-i citesc".
Fosta sa invatatoare de la Scoala nr. 1 din Suceava, Elena Sandu, isi aminteste: "Carla era foarte talentata. Scria din clasa I poezii, chiar inainte de a preda eu tot abecedarul. Am indrumat-o tot timpul, impreuna cu profesorul Tomegea. Scria povesti si in toate se simtea dorul de mama, care era deja plecata in SUA".
Carla este un "boboc de soare", un copil incintator care a imbracat uluitor de devreme haina de foc a spiritului. (Constantin SEVERIN)

Publicitate și alte recomandări video